Unu pentru mine, desigur.
O să spuneți că n-am timp de scris, dar am timp de jocuri si asta pentru ca-mi place joaca și-mi va plăcea mereu. Irealia a născocit un joc, un joc ce începe joi și se termină miercuri, cu reguli puține și prietenoase, pe care le puteți și voi citi aici. Esența e ca cei ce doresc, să scrie un text scurt în jurul unui cuvânt dat. Cuvântul de azi este cireșe. Să vedem ce sunt în stare să scriu, ținând cont că la momentul acesta n-am nicio idee despre ce va ieși din tastele mele, dar știu sigur că va fi o poveste:
- Punga de plastic mică era burdușită cu cireșe. Le cumpărase de la colț și avea de gând să le împartă cu colegii pe care nu-i mai văzuse de-o vreme. Ajunsă la locul întâlnirii, a salutat, a mers și a spălat fructele roșii pline de mierea verii și le-a așezat în mijlocul mesei la îndemâna tuturor. S-a așezat între ei, i-a poftit să guste și a dat chiar ea startul, mâncând cu poftă și adunând sâmburii într-o batistă, de parcă nu i-ar fi vrut risipiți. În scurtă vreme vasul era gol. Mâncase tot. Aflați în toiul discuțiilor ceilalți n-au apucat să guste. Niciunul. De parcă fata i-a hipnotizat spunându-le: sunt ale mele, vi le-am adus vouă, dar trebuie să le mănânc eu, vă rog să nu vă atingeți de ele. Și nu s-au atins. La sfârșit cineva a mers să cumpere niște cireșe.
Sper ca de azi înainte joia să fie ziua gândului din cuvânt. Dacă vă place ideea haideți și voi în joc.
(Visited 46 times, 1 visits today)
Mă bucur că ai timp de joacă, e și ea mai frumoasă așa, cu mulți jucăuși și abordările lor inedite.
Fetița din povestea ta cred că e fiică-mea. A dus jeleuri la școală și le-a mâncat singură, asta după ce anunțase pe toată lumea că le dă ceva dulce. Și-am aflat abia când m-a sunat învățătoarea, să mă întrebe dacă m-am răzgândit. 🙂
Mereu va merge cineva să cumpere cireșe. 🙂 Ce faină-i încheierea când e un alt început!
Mulțumesc pentru introducere, ai sintetizat perfect esența.
Dar cine se poate opri din mancat cirese?! Eu nici nu-mi dau seama cand incep, e ca o vraja, ca un ritual al bucuriei copilariei. Minunat, Nina! 🙂
Și sâmburii, sâmburii?…Unde sunt sâmburii?…
Daʹ batista, batista?… Unde mai e batista?..
A, știu. E cu halatuʹ, e cu halatuʹ..
Daʹ halatuʹ…cât mai e halatuʹ, cât mai e halatuʹ?…
(așa se comportă o persoană înnebunită că i-a fost îngrădit accesul la cireșe!).
:))) nici eu n-aș împărți cireșele cu nimeni! bine le-a făcut 😀
Faină povestea ta!:) Cireşele au darul acesta de a hipnotiza, de a te face un pic egoist, pentru că, să fim serioşi, cine are puterea de a împărţi asemenea minunăţii savuroase? :)))
[…] vă atingeți de ele. Și nu s-au atins. La sfârșit cineva a mers să cumpere niște cireșe. – Nina – (fragment din Gând din Cuvânt […]
M-ai spionat, Nina? :))) Stii cat sunt de calica la cirese si cat de repede le devorez, uitand ca sunt si altii pe langa mine si ca vor, poate, sa guste si ei? :))))) Parca ai fi povestit despre mine aici… 😀