fără toane

Atunci când copiii au 14 ani, înțeleg clar că Moș Nicolae (și mai ales Moș Craciun) poate să le îndeplinească dorințele de cadouri, jucându-se cu mintea părinților lor și nu deplasându-se personal să le pună în ghete. Mai știu copiii la vârsta asta și că-și pot dori de Moș Nicolae mai mult decât dulciuri și fulare sau mănuși. Acestea fiind spuse, să revenim la copiii mei de 14 ani.

Ieri a fost la Liceul Waldorf bazarul de Crăciun, un târg frumos în cadrul căruia copiii vând produse realizate de mâna lor, în general ornamente pentru pomul de iarnă, dar și diverse alte obiecte. Anul acesta, spre deosebire de alți ani, am avut și piese de teatru, demonstrație de zumba și alte lucruri interesante, făcute parcă un pic mai bine orgazat decât altă dată.

Am mers și noi pe la toate ”tarabele”, am ascultat frumoasele colinde cântate de orchestra și corul școlii, ce mai am intrat în admosfera sărbătorilor oficial. Am și cumpărat niște globuri de sticlă pictate manual și o cutie de bijuterii.

Fiecare din fetele mele a avut buget de bazar, bani cu care să cumpere câte ceva de la colegii lor. M-a impresionat plăcut faptul că Sonia și-a donat toți banii unui caz special al unei colege de școală ce urmează să se opereze la coloană, iar Iulia a făcut la fel cu o mare parte din ei. Dupa care, ce i-a rămas, a împărțit cu sora ei.

În fine, am plecat de la Bazar către un mare magazin să luăm cadouri de Moș Nicolae atât pentru copilele noastre cât și pentru fetele din atelier. Ce credeți? S și I au vrut să meargă cu noi, pentru a-și putea alege cadourile de Mos Nicolae, pentru că nu-i așa, la 14 ani poți forța un pic mâna Moșului.

Nu mi-a părut rău, e mai bine să le iau ceva ce le place, decât să fac vreo alegere neinspirată. Ce să zic, mai bine eram neinsirată. Odată ajunși la magazin, Iulia s-a pierdut la raftul cu cărți, iar Sonia la cel cu instrumente muzicale. Când le-am găsit noi, Iulia era foarte supărată că toate seriile de cărți pe care le dorea nu aveau partea I, iar Sonia era foarte fericită, stătea cu o chitară în brațe și încerca niște acorduri și niște bătăi, fix în mijlocul oamenilor veniți să cumpere cadouri. Nu conta că-i lipsea o coardă instrumentului pe care-l ținea în brațe, avea o fericire pe față…  aș vrea să-i rămână acolo toată viața dacă s-ar putea. Mami eu vreau chitară de la Moș. Dacă mi-o iei, nu mai vreau nimic nici de la Moș Crăciun și nici de ziua mea în următorii 5 ani. 

Ha, ha, n-am crezut-o nicio secundă. Iulia a venit lângă noi și a înțeles repede că nu vom lua două chitare, deci ea va trebui să împartă instrumentul cu sora ei și isteață cum e, a mai cerut ceva suplimentar pe lângă asta. S-a decis la o pernă mare în formă de maimuță, și a ales zilele fără soț pentru a folosi chitara. 😀

Am ajuns acasă așadar cu niște copii încântați de cadorile lor, care au încercat să învețe  acorduri de chitară până noaptea târziu. A, să nu uit, înainte de a merge la culcare, Sonia a ținut să precizeze că ea mai vrea totuși de la Moș Crăciun niște pijamale din acestea. 😀