Am așa o mare strângere de inimă când uit la fetele mele și mă gândesc la copilăria mea… Nu, nu-i vorba de timpuri, e vorba de prietenii. De prieteniile acelea pe care numai în copilărie le ai, vorbește și Andreea de una aici, despre sentimentele acelea neștiute de lume, împărțite doar cu cea mai bună prietenă.
Le văd pe ele azi câtă pasiune pun în relațiile cu prietenele lor și nu pot să nu mă gândesc că probabil în câțiva ani, cu majoritatea abia dacă se vor mai saluta pe stradă. Sau pe facebook. Ce dacă acum își împart pachetul de mâncare și își urcă una alteia rank-urile la jocurile pe calculator? Vor veni probabil timpuri în care și lor li se va strânge sufletul atunci când își vor aminti de vremurile astea. Noua ca si adulti nu ne rămâne decât să avem grijă ca ei/ele să-și creeze amintiri. Amintiri ce vor dăinui peste timp mai mult decât prietenia lor. e imposibil să rămâi la fel de prieten cu toți oamenii minunați cu care te intesectezi în viață. Nu putem alege oamenii din jurul nostru, dar putem avea grija să ne înconjuram de oameni de calitate.
Asta mă face din nou să mă gândesc la un status de facebook pus acum câteva zile de Carmen: