Nu știu ce-i cu mine în ultimul timp, dar am chef de citit, văzut filme, ascultat povești triste (dacă-s cu happy end cu atât mai bine). Îmi vine să dau vina pe toamnă, dar mie toamna îmi dă optimism, mă face să mă trezesc la viață, îmi place vremea asta mohorâtă, mă bucur de noul meu halat de casă, dar nu pricep ce-i cu melancolia asta blegoasă.
Ca să-mi satisfac această nevoie am început să citesc Caietul Mayei de Isabel Allende. Acțiunea se desfășoară între SUA și Chile și împletește mai multe fire narative. Este o carte despre vindecare: de amintiri greu de digerat, de dezamagiri, dar mai ales de dependența de droguri. Pentru a scăpa de toate relele ce o urmăresc, tanara Maya Vidal se refugiază pe o mică insulă din arhipelagul Chile, printre oameni simpli, dar cu o viață fermecătoare pentru noi cei crescuți cu magazinul la scara blocului, oameni care descopera tarziu si fara prea mare entuziasm deliciile si imperativele modernității și își abandonează cu greu tradițiile. N-am terminat-o, dar sunt sigură că va fi cu ceva învățăminte de tras, cel puțin pentru mine.
N-am reușit încă să strângem piscina. Am vrut s-o facem ieri, dar picăturile de ploaie nu au lăsat-o să se usuce și udă n-o putem băga în pod. Poate că vor veni zile cu soare, zic eu, pendulând între dorul de vară și gândul la iarna ce va veni.
Nu-i vreme bună pentru scris. Nu-mi vine. Prefer să fac altceva. Altceva care ar merge povestit, dar nu pot face asta deocamdată.
Am redecorat biroul. I-am pus tapet și mai am nevoie doar de două scaune pentru vizitator pentru ca totul să pară un întreg.
Ieri mama a băgat florile în casă. Ne zâmbesc acum din ferestre. Sunt multe și-s frumoase, sper să treacă toate cu bine peste iarna asta. Ceea ce îmi doresc și pentru noi.
Pentru astazi am avut ca tema la psi-luneli “Toamna din noi”. Ma trezisem voioasa, plina de energie, dornica sa lupt cu inceputul de saptamana. Dupa ce am citit toate articolele, m-a prins o tristete si o moleseala, de nu imi vine sa mai fac nimic.
Peste toate s-a asezat si teama pentru Mihai, care are de cateva zile o durere intercostala. I-au spus la urgente ca e nevralgie, dar i-au dat medicamente pentru pancreas. 🙁
Uof, daca stiam ca te atrag si pe tine in melancolia asta, nu mai scriam. Nu-ti pierde optimismul, eu dupa ce am citit la tine (pe toate trei blogurile, da?!) am prins un chef de viata de nici nu-mi mai aduc aminte cand am scris postul asta. 🙂
Nici medicii nu stiu ce-i de capul lor, dar Mihai va fi bine, sunt sigura de asta.
Mi-a trecut repede. Mihai si-a revenit cu cateva pastile de ketonal, iar la pranz (in acea zi) am citit despre o toamna vesela. :)))
Habar nu am de unde imi trag energie, cum de reusesc sa tin toateblogurile. Poate pentru ca in ultimul timp nu prea am mai prins advertoriale. 🙁
NOSTALGIE DE TOAMNA
Frunza galbenă-arămie
supărată e pe vânt,
deşi vântul o mângâie,
o scutură la pământ.
N-ar fi vrut săraca frunză…
ramul va rămâne gol,
dară bruma o botează
până va pica la sol.
Dacă vântu-i adiere
va plana încet, uşor,
până la aterizare
frunzei îi va fi iar dor,
Şi de soarele din vară,
şi de păsări de pe ramuri,
şi de Luna dinspre seară,
şi de copii pe coclauri.
Dacă vântul e furtună…
şi va fi amar pleznită
cum adesea e în toamnă,
ea va fi chiar urgisită.
Va cădea pe sol oriunde,
o va duce TOANA toamnei,
sau oriunde va decide
nonşalant bătrâna doamnă.
Frunza galbenă-armămie
supărată e pe vânt,
că n-a vrut să întârzie
să nu cadă pe pământ.
P.S. Ei na…acum fiecare cu “Toana”( pasarica, nebunia) ei ! :))
Foarte frumoasa poezia lui Gavrilescu, ai gasit momentul excelent sa mi-o amintesti. Multumesc, fata draga!
Cu placere ! 😉
Se pare ca citim aproximativ in aceeasi perioada acelesi carti 🙂
Ce piscina aveti? Ma bate si pe mine gandul sa luam la primavara una din aia supraterana din fibra (sau ce-o fi, seamna a plastic :P). Costa vreo 4000 de lei prin magazinele de brcolaj.
Avem o piscina din plastic din aceea cu cadru metalic, dreptunghiulara cam de 3,5m cu 4,5. Si nu prea adanca, de vreo 80 cm. dar e mai mult decat suficienta pentru cat loc avem noi si pentru cat timp de balaceala avem. Iarna o strangem si o punem in pod. Nu ocupa loc si e usor de intretinut. Am dat pe ea cam 800 ei. Voi, la locul pe care-l aveti, va puteti lua una din aia din fibra, de care zici.
Am impresia ca toata Romania e prisa de “melancolia asta blegoasa” asa ca e un fel de trend national.