Hai, Nina, cu ceva vesel că după atâta lipsă și posturi care mai de care mai serioase (ok, ala cu varza n-a fost tocmai de plâns) oamenii ăștia mai vor să citească și ei ceva ce să-i scoată din starea asta de vară târzie în care au fost băgați fără voia lor de temperaturile de afară. Vă place că e cald, asa-i? Ce vă mai place… Numai Sonia care și-a cumpărat cizme și le ține în dulap, nu-i mulțumită. De Iulia nu zic nimic, și ea și-a luat cizme, unele frumoase cu blăniță, dar ea le poartă, n-are treabă că-s 20 de grade afară.
Și acum să vină postul vesel, numai că nu-mi vine acum în cap nimic amuzant, deși ziua când sunt în atelier se întâmplă atât de multe chestii care ne fac uneori să vrem să leșinăm de râs. Are una dintre fete un râs colorat de zici că-i curcanul mamei mele de la țară. Galigaligali. Exact așa face când râde.
În fine, cum să-mi vină să scriu de bucurie când e dimineață și abia dacă pot ține ochii deschiși? Am văzut aseară un filmuleț, unii spun că-i reclamă, alții că-i făcută după un caz real, ideea e că amuzanți sau nu, e bine să ne cultivăm bunătatea. Hai că vi-l arăt și vouă să nu ziceți că țin numai pentru mine:
Bun, acum că am trecut și de asta și un ceas sună isteric undeva în casă mi-am amintit un banc auzit zilele trecute care mi-a plăcut foarte mult și dacă tot n-am gasit nicio glumă bună în capul meu în dimineața asta, hai că vă zic bancul:
Doi contabili mergînd spre casa văd un rahat pe trotuar. “Dacă îl manînci îţi dau un milion” zice primul. Al doilea îl manîncă, dar mergînd mai vede unul și zice: “Dacă îl manînci şi tu iţi dau un milion”. Primul contabil manîncă şi el. Pe drum au mîncat fiecare câte zece rahaţi si la despărţire unul zice: “Am mîncat atâta rahat şi suntem fiecare la banii lui. Ce folos?” Celălalt răspunde: “Da, dar am avut rulaj de douăzeci de milioane” !!!
Gata, am râs, am glumit, acum la treabă! Zi excelentă să aveți!
:)))) Am avut rulaj! Cat de tare e asta!
Nina, stiu sigur ca am avut si eu o toamna in care am umblat in cizme, doar pentru ca erau noi si frumoase, fara sa tin cont ca afara era cald. Pana au venit zapezil, cizmele imi erau deja paradite. :)))
Nu m-am priceput niciodata sa scriu amuzant si in competitia la care m-am bagat de buna-voie mi se cere acum sa scriu o poveste amuzanta. Degeaba povestesc eu intamplari la care am ras cu lacrimi, daca nu am talent… Nici macar zambete nu pot aduce la lumina. 🙁
Nu-i adevarat. Te pricepi sa descrii chestii si daca descrii cu lux de amanunte atmosfera din momentul in care radeai cu lacrimi, sigur va rade si acum cineva.
Cu atat rulaj ar putea cere un credit 😀
Da, mai ales ca n-au nici pierdere. :))))
Bancul tău e grozav! :))
Nina dragă, să știi că și Enya mea poartă cizme, chiar și-n plină vară, dar ceva mai perforate. Oricum, odată cu luna septembrie, amândouă trecem la cizme, indiferent cum e afară, fiind încălțămintea noastră favorită, sunt comode și sexy, iar moda iată că ține cu noi de data aceasta! Miercurea cu glume ar putea deveni un obicei, avem, nevoie de râs și voie bună! Eu sigur am râs acum, la postarea ta, dar și la cea cu varza! 🙂
Multumesc pentru incurajari Mirela, ar fi tare fain sa pot scrie ceva amuzant in fiecare miercuri, chiar daca azi ispiratia n-a stat la masa cu mine. 🙂
Mi-a plăcut foarte mult filmulețul, indiferent ce-o fi;reclama sau altceva, important pentru mine e ce m-a făcut sa simt. Mulțumesc !
[…] Dar noi avem bucuria să numărăm deja două exemplare reușite în Club: pe draga noastră Nina Costea, născută în primul decan al zodiei, în 31 octombrie, și pe Minnie, cea dragă […]
wow ! Filmuletul m-a lasat cu lacrimi in ochi…fie el ce-o fi…ce sa zic? Cu ce masura dai, cu aceea primesti inapoi…Si-apoi Dumnezeu nu poate “sa toarne” binecavantarile Sale peste un pumn strans, ci peste o palma deschisa, care daruieste tot timpul si celorlalti…Deci bunatatea sa fie o virtute neconditionata!
Bancu-i fain, ne-am mai descretit fruntile, cat despre fete ? Te-nteleg!Am si eu un adolescent in devenire…:)
Uite cum se pierde capul pentru un morcov:
http://www.youtube.com/watch?v=-WdC4DaYIeQ
hahah, ce frumos e filmuletul! Multumesc!