fără toane

Ca să nu facem decât două drumuri la secție, ne-am interesat pe net ce acte ne trebuiesc și ieri după amiază am plecat spre Secția de Poliție de care aparținem, cu actele la noi și fără prea mari speranțe, pentru că nu știam ce program e pentru depunerea actelor, pe site-ul Secției nu scrie programul, iar la telefonul de la informații nu răspunde nimeni.

Dacă vă interesează vă scriu mai jos de ce acte aveți nevoie dacă vreți să-i faceți copilului carte de identitate pentru că a împlinit vârsta legală pentru a avea una. By the way, formularea corectă nu este dacă vreți să-i faceți, ci aveți maxim 15 zile de când puștiul împlinește 14 ani ca să vă prezentați cu el la secție și să solicitați actul.

– Cerere tip (o completezi acolo);

– Certificatul de naștere al copilului în original și copie;

– Cartea de Identitate a unuia dintre părinți în original și copie;

– Certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă în original și copie;

– Actul de proprietate care să dovedească domiciliul care vreti să apară în actul de identitate al copilului, în original și copie, iar dacă părintele care însoțește puștiul nu-i proprietarul locuinței, atunci trebuie să fie prezent și cel puțin unul dintre proprietari.

– timbru fiscal de 5 lei (ăsta trebuie cumpărat de la poșta, n-am înțeles niciodată de ce nu se vând astea acolo unde ai nevoie de ele);

– taxa de 7 lei, contravaloare actului de identitate (se platește la chișeu unde depuneți actele);

Cum probabil orice depunere de acte are o poveste, era culmea ca noi să nu avem una, așă că fiți atenți aici:

Ajung cu fetele la secție pe la ora 17,05 (e suficient să fie însoțit minorul de un singur părinte) și spre surprinderea noastră se puteau depune acte pentru CI până la 17,30.

La ghișeu o doamnă drăguță, la coadă nimeni. Ne dă să completăm cererea și o rog să se uite pe acte să vadă dacă ne mai trebuie ceva. Mă întreabă dacă-s trecută pe actul de proprietate, îi zic că nu, și-mi spune că trebuie să vină unul din proprietari cu buletinul. Nimic mai simplu, mă apuc să completez cererile și o rog pe Sonia să alerge până acasă (cam 500m) și să vină cu bunica în dinți. Îi atrag atenția să-i amintească să-și ia buletinul.

Termin de completat și o mai întreb o dată pe doamna de la ghișeu dacă am toate actele și aduc vorba de taxe. Îmi spune că plătesc 7 lei la ea si trebuie să am două timbre fiscale de 5 lei (făceam două acte, v-ați prins voi). Mă pleoștesc toată, înjur în gând și îi spun: am făct deci totul degeaba. N-am timbre. Ceasul era deja 17,15. Doamna dă din cap și-mi spune că pot aduce timbrele când ridic cărțile de identitate. Mă luminez. Sigur, nicio problemă, le aducem, numai să ne vedem cu actele depuse.

O sun pe Sonia, îmi spune că e pe drum cu mamaie. O întreb de buletin, zice ca-l are. Nu mai trece mult (era cam 17,20) și apare Sonia pe ușa încăperii în care eram. Spune: Mami, mamaie n-are buletinul la ea. 

Eu cred  că glumește până apare mama în ușă și spune tare cu vocea ei baritonală fluturând portofelul: Să-l ia dracu’, trebuia să fie în portofel și când m-am uitat aici la intrare, nu-i. Cred că-i acasă. Lasă că știu pe dinafară și seria și numărul și codul numeric dacă trebuie. 

Încerc să mă liniștesc și o rog să-mi spună exact unde e acasă că mă duc eu repede să-l iau. Ne aude doamna de la ghișeu și îmi spune că e ok dacă le știe, că o cunoaște pe mama (cine n-o cunoaște, doar a fost croitoreasa cartierului 20 de ani), să completez cu ce-mi spune ea și să semneze. Eu cred sincer că l-am apucat pe Dumnezeu de picior. Mă conformez până nu se răzgândește.

O iau pe mama deoparte și o rog să-mi spună seria și numărul. Ea zice tare de tot: Seria DE numărul 18… și se oprește. Ăăăăă, parcă 36. Nu 26 intâi și apoi 36. Am uitat. Nu-l mai știu. Scrie ce-o fi. 

Mă uit la ea și îi fac semn să vorbească mai încet. Între timp la ghișeu era cineva care-și ridica buletinul, am sperat că doamna polițistă nu-i atentă la noi. În fine am completat, i-am dat actele, le-a mai veridicat o dată, mi-a dat originalele înapoi și le-a chemat pe fete să le facă poze.

În timp ce copilele își aranjau părul, femeia s-a dus l un calculator și de ce ne-a fost frică, n-am scăpat. A verificat datele spuse de mama și-a zis: Doamnă, mi-ați scris seria domnului Simion D…, care mai e și decedat. Ați greșit seria de la buletin. 

La care mama, foarte sigură pe ea, zice: Nu, nu, seria n-am greșit-o, poate am încurcat un pic numărul, dar seria sigur e DE.

Dacă s-ar fi căscat atunci o groapă mare la picioarele mele, probabil că m-aș fi aruncat în ea cu bucurie, dar cum n-a apărut am spus doar: Doamnă, mă duc acasă după buletin și mă întorc în două minute (era deja 17,27).

Numai că, așa cum vă spuneam mai devreme, îl apucasem pe Dumnezeu de picior și deocamdată îl țineam probabil bine, pentru că polițista mi-a spus: Lăsați, caut eu imediat și a început să tasteze chestii în calculatorul ei minunat. A întrebat-o pe mama în ce an s-a născut, așa, ca un test că săraca n-ar mai fi băgat mâna în foc pentru ea după ce i-a înșelat încrederea. Din fericire mama n-a avut probleme cu anul nașterii și a trecut testul.

Între timp se formase în urma noastră o coadă de vreo trei-patru persoane. 🙁 A mai durat maxim un minut să le facă poze la fete și ne-a spus că asta-i tot, în zece zile lucrătoare putem veni după cărțile de identitate. Ne-am luat la revedere în viteză, nu înainte de a ne aminti că nu vom primi cărțile dacă nu aducem timbrele fiscale.

Era fix 17,30 când am părăsit secția de poliție. Hai că n-a fost greu!