Month: October 2013

De ziua mea

Ca să nu spuneți că n-am scris azi nimic deși sărbătoresc frumoasa vârstă de 41 ani am găsit acum zece minute libere să vă spun două vorbe despre cum mă simt la 41 ani. Impliniți.

În primul rând vreau să vă spun că n-am nicio depresie sau ceva de genul ăsta, mă simt ok la 41 excat așa cum m-am simțit la 28 sau la 35. Diferențele se văd doar pe propectele cosmeticelor folosite și oarecum în prețul lor, dar eu cu mine sunt la fel. Simt că am multă viață înainte, o mulțime de lucruri de făcut și parcă ceva mai mulți oameni care mă sună de ziua mea. 😀

Văd acum (e drept că am și niște ochelari noi) cum lucrurile din jurul meu prind contur și chiar dacă muncesc mai mult decât la 28 și cu mai multă pasiune față de cum o făceam la 35, mulțumirea sufletească la sfârșitul zilei de multe ori de neprețuit.

Continue reading De ziua mea

Miercurea cu glume

Hai, Nina, cu ceva vesel că după atâta lipsă și posturi care mai de care mai serioase (ok, ala cu varza n-a fost tocmai de plâns) oamenii ăștia mai vor să citească și ei ceva ce să-i scoată din starea asta de vară târzie în care au fost băgați fără voia lor de temperaturile de afară. Vă place că e cald, asa-i? Ce vă mai place… Numai Sonia care și-a cumpărat cizme și le ține în dulap, nu-i mulțumită. De Iulia nu zic nimic, și ea și-a luat cizme, unele frumoase cu blăniță, dar ea le poartă, n-are treabă că-s 20 de grade afară.

Și acum să vină postul vesel, numai că nu-mi vine acum în cap nimic amuzant, deși ziua când sunt în atelier se întâmplă atât de multe chestii care ne fac uneori să vrem să leșinăm de râs. Are una dintre fete un râs colorat de zici că-i curcanul mamei mele de la țară. Galigaligali. Exact așa face când râde.

În fine, cum să-mi vină să scriu de bucurie când e dimineață și abia dacă pot ține ochii deschiși? Am văzut aseară un filmuleț, unii spun că-i reclamă, alții că-i făcută după un caz real, ideea e că amuzanți sau nu, e bine să ne cultivăm bunătatea. Hai că vi-l arăt și vouă să nu ziceți că țin numai pentru mine:

Continue reading Miercurea cu glume

Medicina…altfel de cum o stim

Conferinta de presaÎn urmă cu două săptămâni trebuia să ajung la un eveniment organizat de MedLife cu ocazia  deschiderii noului Centru de screening, diagnostic si tratament al cancerului la san. 

Spre rușinea mea n-am ajuns. Așa cum spunem în general în cazurile astea, mai ales noi femeile, am fost extrem de ocupată cu altceva și nu am putut fi de față la întâlnirea cu doctorii și cadrele medicale de la Centru, care, am aflat apoi, au fost extrem de deschise la întrebări și au răspuns pe înțelesul tuturor la toate frământările femeilor aflate în sală.

Știm cu toate cât  de mult ne poate afecta viața un diagnostic de genul cancer la sân. De fapt, nu știm. E ușor să încercăm să ne punem într-o situație de genul acesta, dar vă garantez că senzația trăită nu-i nici pe departe aceea pe care o simți atunci când ți se întâmplă de-adevăratelea. Primul gând, atunci când ți se pune un diagnostic de genul acesta, este, desigur, ce pot face să mă fac bine acum. E normal, vrei să știi cum poți fi din nou sănătoasă. Însă la al doilea gând e mult mai greu să-ți dai un răspuns cinstit. Acest al doilea gând este întotdeauna: de ce n-am făcut la timp controlul acela de care tot am auzit vorbindu-se că e mai mult decât necesar? De ce nu mi-am făcut la timp o mamografie? 

Continue reading Medicina…altfel de cum o stim

Rezumatul saptamanii trecute

Nu s-a mai întâmplat niciodată să nu apuc să scriu pe blog măcar două cuvinte de-a lungul unei întregi săptămâni. Am mai avut eu perioade și mai grele ca asta, dar tot am găsit acolo câteva minute pentru jurnalul ăsta virtual. Acum însă mi-a fost imposibil, deși laptopul mă aștepta cuminte în fiecare zi conectat la internet și cu parola blogului ținută minte. N-a fost să fie!

Mi-am încălcat promisiuni (sper ca săptămâna ce vine să reușesc să le duc totuși la bun sfârșit), n-am răspuns unor mailuri destul de importante, am lăsat temele copiilor necorectate și nu mi-am curățat unghiile de oja sărită decât sîmbătă târziu. Am avut însă motive întemeiate să nu pot face toate astea, sper numai să nu fi fost totul în zadar.

Am umblat prin spitale (nu pentru mine, dar pentru niște oameni destul de apropiați), am avut în gazdă o fetiță din Germania venită la Waldorf cu un grup de copii de la ea din țară, am avut de predat o comandă care ne depășea cu mult capacitatea de producție într-un termen foarte scurt, etc. Nu mai vreau să-mi aduc aminte. Aș vrea s-o iau azi de la zero, dar mă gândesc la ziua de mâine și îmi dau seama că urmează o săptămână la fel de stresantă. Poate și mai și. Din nou spitale, din nou comenzi urgente, unde mai pui că joi e ziua mea, sâmbătă plec la țară și în două săptămâni sunt nașă de cununie și botez. N-am comandat lumânările, n-am rochie pentru biserică, n-am învățat Crezul, n-am luat hăinuțele de botez pentru bebe ștrumf. Hai că stau bine!

Continue reading Rezumatul saptamanii trecute

Tot un fel de muzica parfumata a toamnei

Avea în jur de 70 de ani și toată viața ei toamna au luat-o grijile pregătirilor pentru iarnă. Era așa o senzație de ”trebuie să am” pe care n-o mai simțea nicicând în restul anului. Voia să aibă cămara plină, varză, murături, zacuscă, compoturi, gemuri, suc de roșii, saci de cartofi și ceapă, așa cum pomenise ea că trebuie să arate toamna cămara omului gospodar. Numai că vremurile se mai schimbaseră…

A făcut și anul acesta tot ce a putut ca să aibă inima împăcată atunci când deschide ușa cămării. Să aibă pe ce pune mâna, îi plăcea să-și spună. Mai trebuia doar umplut butoiul cu varza, asa că într-o duminică dimineața de octombrie, se adresează fiului ei:

-Costele, mama,  ai treaba azi?

Continue reading Tot un fel de muzica parfumata a toamnei

Violenta domestica nu trebuie sa mai fie tabu

Am cunoscut-o pe Bogdana acum vreo doi ani, mai întâi doar de pe blog, apoi si live, la diverse evenimente la care am fost împreună. Să spun că m-a impresionat ar fi puțin, ea de fapt m-a vrăjit pur și simplu și dacă mi-ar cere cineva să-i spun zece dintre cele mai puternice femei pe care le cunosc, ea ar fi sigur în primele trei. O femeie puternică, frumoasă, deșteaptă, cu niste copii pe care îi crește exemplar, dar în primul rând o femeie puternică. Ei bine, femeia asta de toată admirația, vă spun, scrie articolul ăsta și mă lasă fără cuvinte.

Citez:

Pe de alta parte, pozam in cuplul perfect. Eram match made in heaven, si cum si-ar fi putut imagina cineva ce era in spatele acestei relatii aparent perfecte dintre doi oameni frumosi si educati. Si cum as fi putut eu sa rup tot lantul, cine m-ar fi crezut pe mine? Cui i-as fi putut povesti fara sa ma simt acoperita mai mult de rusinea si umilinta pe care deja le simteam cu fiecare episod? Si nu au fost toti anii un calvar, pentru ca asta e paradoxul. Sunt alternate momente de extaz cu momente de agonie, si mereu speri ca poate s-a schimbat ceva, ca nu se va mai intampla.

Continue reading Violenta domestica nu trebuie sa mai fie tabu

Tristetea de toamna

Nu știu ce-i cu mine în ultimul timp, dar am chef de citit, văzut filme, ascultat povești triste (dacă-s cu happy end cu atât mai bine). Îmi vine să dau vina pe toamnă, dar mie toamna îmi dă optimism, mă face să mă trezesc la viață, îmi place vremea asta mohorâtă, mă bucur de noul meu halat de casă, dar nu pricep ce-i cu melancolia asta blegoasă.

Ca să-mi satisfac această nevoie am început să citesc Caietul Mayei de Isabel Allende. Acțiunea se desfășoară între SUA și Chile și împletește mai multe fire narative. Este o carte despre vindecare: de amintiri greu de digerat, de dezamagiri, dar mai ales de dependența de droguri. Pentru a scăpa de toate relele ce o urmăresc, tanara Maya Vidal se refugiază pe o mică insulă din arhipelagul Chile, printre oameni simpli, dar cu o viață fermecătoare pentru noi cei crescuți cu magazinul la scara blocului, oameni care descopera tarziu si fara prea mare entuziasm deliciile si imperativele modernității și își abandonează cu greu tradițiile. N-am terminat-o, dar sunt sigură că va fi cu ceva învățăminte de tras, cel puțin pentru mine.

N-am reușit încă să strângem piscina. Am vrut s-o facem ieri, dar picăturile de ploaie nu au lăsat-o să se usuce și udă n-o putem băga în pod. Poate că vor veni zile cu soare, zic eu, pendulând între dorul de vară și gândul la iarna ce va veni.

Continue reading Tristetea de toamna

Printesa Diana- filmul

diana-afisÎn primul rând aș vrea să încep acest post prin a le mulțumi părinților mei că sunt ceea ce sunt și nu vreo prințesă nefericită de undeva din lume.

În al doilea rând vreau să vă spun că am văzut aseară un film de plâns într-o atmosferă extraordinară. O sală mare, cu niște fotolii numai bune pentru cuibărit în ele și urmărit un film bun, cu sucuri și floricele și multe fete cucuiete, care mai de care mai curioase să afle adevărul din spatele poveștii servite publicului de către presa acelor ani. Pentru că știți cum e, legendele nu dezvăluie niciodată tot adevărul. Și cu povestea Dianei nu putea fi altfel.

Mi-a plăcut mult filmul, la sfârșit n-aș mai fi plecat de acolo. Tare grea trebuie să fi fost viața fetei ăsteia.  Naomi Watts face un rol foarte bun, mă bucur că n-a fost aleasă o actriță care să emane sexualitate, ci una care să știe să facă un personaj să arate a Alteță Regală, deși filmul este despre perioada în care Diana tocmai a pierdut acest titlu, mai exact ultimii doi ani din viața prințesei. Diana murit la 36 de ani și a trăit cu adevărat atât de puțin…

Continue reading Printesa Diana- filmul

Obisnuite

Știu că ați obosit să mă tot auziți plângându-mă că am foarte mult de muncă și nu reușesc să fac (facem) față nicicum cererii foarte mari de echipamente (mai ales în perioada asta), dar credeti-mă, eu sunt și mai obosită.

Dacă adaug la asta faptul că a început școala și fetele, pe lângă orele de curs mai au și ore de pregătire suplimentară la care trebuiesc duse, luate, stat cu ele, mă veți crede că aproape am luat-o razna. Nu știu dacă v-am spus, dar anul acesta sunt în clasa a VIII-a și ori scot eu și profesorii lor untul din ele, ori n-am făcut nimic.

Și ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, se apropie nunta. Nunta finilor noștri, Emilia și Mihai, și botezul ștrumfului pe care abia aștept s-o strig pe nume, și anume Daria. Are aproape o lună deja și mă bucur foarte tare că a moștenit ochii mamei sale, adică mari și albaștri. Un albastru deschis și minunat, sper să nu i se mai schimbe.

Continue reading Obisnuite