fără toane

Stau in fata noului meu laptop Asus, mai exact ăsta dacă intereseaze pe cineva. Am laptop nou pentru că cel vechi s-a stricat și era în garanție, așa că mi-am putut alege altul. Da, se poate și la noi. Eu l-am avut luat de la emag. Âsta nou e tot de la ei pentru că așa am vrut eu, dar îmi puteam lua banii pe cel vechi și cumpăra altul de unde voiam. Am vrut tot de la ei, și de data asta am ales unul mai ieftin. La diferență a mai adăugat Sorin o mică avere și și-a luat pentru el unul mai performant.

Când spun stau, vreau să înțelegeți că pur și simplu nu-mi vine să scriu nimic. O văd pe Tomata cât de frumoasă este mireasă alături de alesul său și mă bucur enorm pentru ei, le doresc o viață plină de împliniri! Citesc apoi la Arhi despre oamenii din Vaslui și mă întristez. Sigur, nu toți vasluienii sunt așa, dar din păcate mulți alți români sunt sunt în felul ăsta și nu contenesc să mă minunez de modul în care la noi e timpul loc de mai rău.

Tot nu știu ce să scriu. Nu că nu s-ar întâmpla și la noi multe. De exemplu, ieri am început să punem tapet în birou (de cumpărat l-am cumparat în weekend) și iese foarte frumos. Sper ca la începutul săptămânii viitoare biroul nostru să aibă altă față și să v-o pot arăta și vouă. Deși nu stăm aproape deloc acolo, doar când vine vreun client și când fac facturi sau plătesc furnizori, camera aia mi-e foarte dragă (a fost camera mea când m-am mutat prima dată la Sorin, în studenție) așa că-mi crește inima atunci când o văd că se transformă în bine. Apropo de camere, Cami ne întreabă dacă am făcut rocada hainelor de primăvara-vară cu cele de toamnă-iarnă. Bine, ea e o fericită cu dormitorul mic transformat în dressing, dar noi ceilalți ce facem? Eu amâm încă momentul, sunt în perioada în care port blugi și tricouri cu mâneca scurtă peste care arunc un sacou sau o vestă și gata ținuta. Până la iarnă mai vorbim.

Cât timp eu încă nu știu ce să scriu, deci aici nu prea aveți ce citi, mergeți pe daily cotcodac și citiți un text de istorie amuzantă, care sigur vă va folosi într-o zi.

Între timp să vă spun că de mai multe ori pe săptămână, seara mă duc la Emilia s-o văd pe bebe strumf. E  o șmecherită fără pereche, toată lumea încearcă să-i facă pe plac și ea știe asta și profită. Viața ei de bebe se desfășoară pe trei mari culoare, ori plange, ori mănâncă, ori doarme. Îi place la baie, dar asta durează prea puțin și imediat ce o scoți din apă plânge din nou de ți se rupe inima. Îi place mult laptele de la sânul mamei deocamdată și sperăm ca și pe viitor să aleagă mâncare la fel de sănătoasă așa cum militează și Dojo în articolul ei despre  sărmanii copii care nu știu și ei ce-s ăia fish-sticks. 

Mă adun și-mi dau seama că până la urmă am reușit să încropesc un articol. E important pentru mine să scriu pe blog. Pentru că amintirile se adună aici cum în mintea mea nu mai pot s-o facă. În plus, datorită blogului oamenii se găsesc sau se adună, blondele din regat știu mai bine.

În încheiere aș vrea să vă mai spun că-s foarte mulțumită de noul meu Samsung Galaxy S3 , telefon pe care dacă n-aș fi nevoită să-l port peste tot cu mine, l-aș pune în ramă și l-aș privi la nesfârșit, atât îmi e de drag în comparație cu tot ce-am avut până acum în materie de telefoane, smartfoane și mai știu eu cum le zice telefoanelor. Zilele astea am văzut un articol la Zoso, din care am aflat cât de idioți sunt unii posesori de iPhoane, care au crezut că un soft nou le poate face telefonul rezistent la apă. Te doare mintea de ce-au în cap unii oameni și aici nu vorbesc doar de ăștia amărâți care și-au băgat telefoanele în apă.

Și acum chiar mă opresc, nici prin cap nu-mi trecea acum șapte sute de cuvinte că voi scrie atât. Azi am iar o zi memorabilă, de stat în picioare și călcat veste (dap, avem nevoie de o fată la călcat sau un băiat ca să nu fac nicio discriminare), dar și de o întâlnire cu cel mai tare chef dintre toți bucătarii din Romania.