Am o finuta noua nouta

Nici nu știu de unde să încep. Am avut ieri o zi foarte frumoasă umbrită puternic de o întâmplare foarte urâtă de care vă voi spune totuși în treacăt la sfârșit.

Pentru că nu am avut acces la blog câteva zile, n-am putut să vă anunț că săptămâna trecută, mai exact sâmbătă pe 14 septembrie mi s-a născut finuța de care v-am tot vorbit anul acesta. Am așteptat-o cu toții (părinți, bunici, nași, prieteni etc.) cu mare nerăbdare venirea ei, mai ales că Emilia, fina noastră, a fost internată cu o săptămână înainte în spital pentru că avea colul ușor deschis. Termenul sarcinii era pe 16 septembrie, Bebe Strumf a venit pe lume în 14.

Acum nu că este a mea, dar e o fetiță atât de frumoasă… Deși e nou născut, are niște trăsături foarte bine definite și-ți vine s-o pupi într-una, deși noi ne abținem cu greu. Și mirosul…miroase așa de frumos a bebeluș că parcă mi-ar plăcea să am un parfum cu mirosul ăsta.

I-am cumpărat (și eu și părinții ei și mai ales rudele și prietenii) o mulțime de hăinuțe mici și drăgălașe (sunt sigură că nu va apuca să poarte o parte dintre ele), iar ea e un copil cuminte foc care plânge doar când îi e foame și când o schimbi. Nu-i place s-o schimbi deloc, ceea ce ne dă nouă speranțe că nu va fi o fashionistă convinsă. Sau cine știe, oamenii se mai schimbă. Mai ales puii de oameni.

Mi-ar plăcea să am mult timp liber și să stau să am grijă de ea toată ziua. Deocamdată abia a învățat să sugă și are o forță de zici că a făcut ani de culturism. Își mișcă singură capul în toate direcțiile și are ochii albaștri ca aproape toți copiii de vârsta asta. Noi sperăm să-i rămână așa.

Probabil am să vă mai povestesc eu multe despre noii născuți în general și despre Strumful nostru în special, dar deocamdată vă arăt o poză cu ea:

P.S. Vestea proastă era că fix înainte de a merge spre spital s-o iau pe Emilia cu bebelușul acasă, Poliția Locală sector 1 mi-a ridicat mașina (cu tot cu hăinuțe și scaun pentru copil) pe care o parcasem evident necorespunzător. Nu cred că cineva vreodată și-a recuperat-o mai repede. 🙂

(Visited 553 times, 1 visits today)
Simona

Sa fie sanatoasa!sa fi-ti mandri mereu,atat parinti cat si nasi!
si eu am un finut nascut pe aceeasi data,care anul acesta a implinit frumoasa varsta de 11 anisori!;)
somnic pufos,sa creasca mare!!!

frmshk

Ei, asta-i veste proastă care pălește drastic în fața celei bune, a miracolului vieții! Să fie sănătoasă și voi să vă bucurați de ea. Ahh, o să fie o norocoasă cu o nașă care vine la pachet cu două fiice de nasă – ce i-or fi fetele tale fetiței? 🙂 – care s-o răsfețe.

Nina

Clar ca paleste. Aproape ca nici n-am simtit-o umbrita de bucuria aducerii bebelusului in casuta lui. Iti dai seama ca fetele mele s-ar muta acolo daca-ar putea, mai ales Sonia care e inebunita dupa copiii mici.

Vienela

Sa va traiasca! Sa fie sanatoasa si sa va aduca doar bucurii!
Cam asa am procedat si noi cand ni s-a nascut o nepotica. Toti au cumparat hainute (nu ar fi avut cum sa le poarte pe toate nici daca o schimba de 10 ori pe zi), dar nimanui nu i-a trecut prin cap sa ii ajute si cu altceva (patut, carucior, etc)…
Tie ti-a fost ridicata masina, eu m-am trezit inzapezita cand am iesit cu Ionut din maternitate, ca facuse pana masina in care eram… Bine ca ai rezolvat repede! 🙂

Nu pot sa scriu

[…] timp să vă spun că de mai multe ori pe săptămână, seara mă duc la Emilia s-o văd pe bebe strumf. E  o șmecherită fără pereche, toată lumea încearcă să-i facă pe plac și ea știe asta […]

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.