Azi urmează ca fetele mele (aflate în vacanță la țară la bunici) să facă o excursie la Galați (50 km de la casa bunicilor) singure. Nu singure, singure, dar fară noi și fără bunici. Pleacă cu niște vecini și-o prietenă cu mașina.
Eu sunt terminată, dar nu le-am spus, pentru că ele își doreau atât de mult să meargă (mai aproape de casa bunicilor e Brăila, pe care o cunosc, dar la Galați n-au mers niciodată) încât mi-am călcat pe inimă și le-am lăsat. Sper numai să treacă repede (pentru mine) ziua asta și să le știu întoarse cu bine la ai mei.
Bine, ele au mai fost în tot felul de excursii și tabere, dar parcă atunci n-am avut așa emoții ca acum. Voi ați avea curajul inconștiența de a vă lăsa odrazlele să plece de acasă cu cineva pe care-l știi foarte responsabil, dar care totuși ți-e străin? Vă rog să-mi spuneți că ați face-o, asta măcar până diseară. Apoi îmi puteți spune adevărul. 😀
Da, eu l-am mai lasat pe Ionut sa plece cu oameni despre care stiam ca sunt de incredere, dar pe care totusi nu ii stiam bine. Ultima data s-a intamplat anul trecut, cand a plecat pentru trei zile in delta. Au campat intr-un loc in care nu prea aveau semnal la telefoane, asa ca iti poti imagina usor framantarile mele… Doua zile nu mi-a raspuns nimeni la telefon… Simteam ca o iau razna, aveam in fata ochilor doar scenarii sumbre… In a treia zi mi-a raspuns unul dintre adultii cu care era (mama unui prieten de scoala), mi-a spus ca totul este bine si ca baiatul meu doarme neintors… As fi regretat daca nu il lasam… Isi dorea atat de mult sa mearga…
Stai linistita si ocupa-ti timpul cu ceva… 😉
Cand eram in clasa a 4-a mergeam in fiecare dimineata cu personalul doua statii de tren sa cumpar paine. Luam paine si ma intorceam cu urmatorul tren. Totul dura cam o ora. Mai tarziu prin clasa a 6, a 7 a mergeam singura cu trenul la bunici in vacanta de vara. Schimbam doua trenuri si luam apoi rata. Nu stiu daca parintii mei au fost inconstienti sau doar au avut incredere in mine. Bine, nici nu erau atatea pericole cum sunt acum. Dar nici telefoane nu erau. Pana seara pana nu ajungeam la bunici nu aveau nici un semn de la mine. Insa mi-au prins tare bine acele iesiri singura. Poate de asta nu am avut nicio teama sa calatoresc singura singurica peste ocean atunci cand a fost nevoie sa fiu acolo. Eu zic sa te relaxezi. Ai mult de munca, ziua trece repede, nici nu stii cand o sa vina seara si o sa te sune fetele sa iti povesteasca de mini excursia lor!!!
Nina, ăștia sunt primii pași spre independenta pe care or s-o tot reclame de acum încolo. Si dacă persoana, sau familia cu care au plecat sunt niște indivizi responsabili,chiar ca nu ai de ce sa te îngrijorezi. Oare prima ta ieșire din casa,fără părinti n-a fost pe undeva asemănătoare? Si te-ai tot descurcat în viata, ca sa nu mai spun ca ai tot realizat ceva în viata. Asa ca nu cred ca-s motive de îngrijorare, ca din cate știu eu genele sunt bune.Si nu zic asta doar ca sa te încurajez, încerc să-ți descriu o realitate. Au mobile, sunt istețe și se completează bine una pe cealaltă.
🙂
O sa fie ok, o sa vezi… si va fi o experienta nemaipomenita pentru fete aceasta iesire fara voi. Stiu eu pe cineva care trece clasa a V-a si pleaca in tabara la Alba Iulia (6 ore de mers cu masina). Tac-su va sta ca pe ghimpi o saptamana, dar mai important decat asta este experienta… cum o sa se distreze, ce locuri/oameni o sa vada, cum va interactiona.
Asa ca… te inteleg 🙂
Cred că e bine să dezvoltăm independenţa copiilor, astfel îi pregătim pentru viaţă.
Cand plecam cu trenul la tara in vacanta de vara nu aveam mai mult de 14-15 ani. Ma incarca mama cu bagaje si alte cele. Trei luni nu stia nimic de mine . Trebuie sa ai incredere in ele.
Va multumesc tuturor pentru incurajari, fetele s-au distrat de minune in scurta lor excursie la Galati si acum sunt bine, sanatoase, inapoi la bunici. Bine ca a trecut si asta!
Credeam ca ne povestiti mai cu lux de amanunte… 🙁
CAnd o sa aflu amanunte o sa va povestesc (evident, daca a fost ceva notabil).
sigur ca da, n-ai de ce sa te ingrijorezi