Sau cum o regret mai puțin. 🙁
Săptămâna trecută tălpile mele trebuiau să lase urme adânci în nisipul de pe plajele Greciei. Vacanța noastră de anul acesta e compromisă și nici măcar nu se întrevede în viitorul apropiat o alta. Dar nu ne plangem noi numai dintr-atat.
Suntem aproape de termenul final de predare cu cea mai mare comandă pe care am avut-o până acum. E minunat să vezi că dintr-o pânză albă poți scoate niște chestii pline de culoare și frumos asamblate, ca să spun așa. Uiți și de plajă și de slapi (apropo de șlapi, ieri am plecat până la magazinul de electrice, ce e la două strazi de noi si mi s-au rupt papucii pe drum. Am avut parte de ceva experiență cu simțit căldura la tălpi numai că în loc de nisip a fost asfalt).
Ieri mă gândeam deja cum voi plănui eu un alt concediu și cum de data asta vom pleca. Sorin face de câteva zile glume cu mine, ceva în genul: Eu vreau să mai mergem în Grecia. Pai, am mai fost, îl întreb eu simțind că mi se răsucește cuțitul în rană. Nu, dar am mai vrut, răspunde el și se mai și amuză. Mda, e ușor de suportat faptul că în timp ce trebuia să mă pârlesc la soare sau să mă bălăcesc în mare, m-am pârlit la presa în fața căreia stau de trei săptămâni și care nu are mai mult de 190 grade. Unde mai pui că mă bălăcesc maxim la duș.