Frumoasa mea rochie gri

Am o rochie gri de vreo 4 ani. În fiecare vară o port de câteva ori (să zicem 7), atunci când am vreo întâlnire mai simandicoasă și trebuia să arăt business pe căldurile alea mari de vară. Rochia îmi venea bine și atunci când eram slabă (oricât de greu v-ar fi, trebuie să mă credeți că am fost odată slabă), dar și acum când sunt mai pufoasă.

Atât de pufoasă încât ieri când am îmbrăcat rochița gri, a trebuit să-mi țin respirația trei minute ca să-i pot închide fermoarul. Pe tot parcursul celor trei minute, Sorin m-a strigat din curte și insista să vin repede că un client matinal așteaptă să-i fac o factură.

Până la urmă am coborât cu rochia neîncheiată total, am sperat că nu m-a văzut nimeni și abia mai târziu, când stăteam relaxată pe scaun, am putut să trag fără probleme fermoarul la capăt. Eram mulțumită. Era clar că rochia mă încape. Lejer.

Fetele din atelier se mirau toate cât de bine îmi stă cu ea (da, știu, faptul că-s sefa lor s-ar putea să conteze în intensitatea laudelor, nu m-am nascut ieri), eu mă miram că nici măcar nu mă strânge, mai ales că diferența dintre kg mele de acum patru ani si cele de azi nu-i mai mică de 10.

În fine, după vreo două ore, în timp ce mă fâțâiam mândră prin atelier,mama soacră  se uită la mine din spate, mă trage într-o parte și-mi spune: Ai grijă că rochia ta e ruptă în fund, vezi ce-i faci, dar nu pleca așa. :))

Sigur mi-a deochiat-o cineva. :))) Și era o rochie așa de fumoasă!!!

(Visited 229 times, 1 visits today)
Madutza77

:))) Aaaa! Tocmai cand te bucurai asa tare de ea !
Las’ ca o sa-ti faci una si mai frumoasa.De zana ( asa cum zici tu ) ! :)))) Si sa vezi atunci…. :))))

nina

Da, frate! Exact cand eram foarte multumita (greu mai gasesc azi in sifonier o rochie care sa-mi vina bine :() s-a găsit materialul să se rupa. Pfff

mona

Mi-amintesc de cura de slabire de anul trecut…abia asteptam inceputul saptamanii sa ne pui la curent cu noutatile…
Hai ca de 2-3 kilograme scapi tu usor iar apoi te recompensezi cu o rochie nou-nouta:))

nina

Si eu ma gandesc mereu la ambitia de anul trecut. Acum ma cramponez ca trebuie sa fac si sport nu numai dieta si uite ca se aduna kg dupa kg. 🙁

Vienela

As vrea sa stau serioasa, dar nu imi iese. Stiu, nu e frumos sa razi de raul altuia, mai ales daca iti este prieten, dar nu e vina mea ca ai haz cand povestesti… 🙂
Are dreptate Mona, eu chiar ma enervam vazand ca vrei sa slabesti. 🙂 Se cere o noua campanie! :))

Kadia

Nici macar nu-mi vine sa rad, desi ai povestit cu asa haz, dar pe mine ma apuca disperarea cand mi se rupe ceva preferat, desi e motiv sa-mi altceva nou, dar parca nimic nu e asa frumos si nici nu sta asa bine ca biata haina rupta de la atata purtat.

Thea

am ras cu pofta – esti plina de umor :). Imi pare rau pentru rochie, eu ma atasez de lucrurile care-mi vin bine si cand se strica, ma turtesc …

Marmotica

Pai stii vorba aia croitorul are pantalonii rupti in … :))) Imi pare rau pentru rochita ta , dar uite cu ocazia asta te duci si iti iei una noua si fancy 😀 pentru intalnirile tale business din vara 😀

Vilma

Hainele mele sunt masura pentru mine pentru controlul greutatii. M-am cam pacalit si eu in ultimele doua saptamani, am purtat unele fuste mai largute. Cand am vrut sa iau una mai stramta,…. Ups…. Nu disper, mai presus de toate acum e importanta sanatatea. Iar pentru tine e o ocazie buna sa iti cei ceva nou! Ai grija totusi la marime!

Mire M

Draga Nina,

Imi pare rau pt rochia ta, dar asa cum a spus toata lumea motiv excelent pt una noua.
Cu slabitul ce sa iti zic toata lumea spune ff usor dar cunoscatorii stiu ce greu este!
Succes si un wekeend placut!

cristinatwins

Spune mersi ca te a vazut cineva acasa…Mie mi-a zis cineva pe strada ca am pantalonul rupt in …. De slabit doar daca vrei…Eu zic ca esti superba oricum. pup

Laura

Asta este ghinion curat 🙁 Asa mi s-a intamplat mie inainte de o cununie, am probat o rochie alba si sotul a ‘reusit’ sa arunce cafeaua pe mine…

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.