În viață totul este efemer. Îți poți pierde casa, mașina, familia, îți poți pierde prietenii și multe altele, importante toate. Ceea ce nu-ți poți pierde niciodată este educația. Sigur investiția în ea ți-o vei scoate înzecit, no matter what.
Am fost un copil cuminte, silitor (ceva ce tinerii de azi numesc pe facebook – extraterestru). În clasa a V-a scriam compuneri pe care profesorul de română mă ruga să le transcriu pe niște foi A4 pentru a le afișa la panoul școlii. N-am făcut-o niciodată. Nu pentru că n-aș fi vrut, dar aveam un scris prea urât (îl am încă) și nu aveam bani pentru a plăti pe cineva s-o facă în locul meu.
Nu concepeam să merg la școală cu temele nefăcute sau cu lectiile neînvățate, iar în vocabularul meu nu exista nota 8. L-am luat pe primul la licceu și-am înteles în scurt timp că va trebui sa mă obișnuiesc cu el. Liceul nu-i școală generală și profesorii de liceu au alte criterii de notare. Sau el puțin așa era atunci. Asta nu m-a făcut însă să renunț la a-mi pregăti lecțiile pentru școală cu conștiinciozitate și a încerca mereu ceva suplimentar. De a încerca să-mi depășesc cumva condiția.
Știam că nu-s un geniu. Aproape că aveam unul în clasă. Era o fată cu o memorie uimitoare alături de care am avut onoarea să învăț și-n generală și apoi mai departe în liceu. Mergeam împreună la olimpiade, eu mă opream la faza pe județ, ea mergea la națională și-o câștiga. Și spun că e un geniu pentru că nu părea deloc un copil care să facă eforturi pentru a câștiga un premiu la o olimpiadă naționala de… să zicem istorie.
În fine, iar m-am îndepărtat mult de la subiect. Ceea ce voiam să spun că nu mai știu ce motivație să găsesc pentru a stimula copilele să învețe și din cauza asta m-am întors în timp să-mi amintesc ce mă motiva pe mine. Nu-mi aduc aminte. Voiam doar să merg la facultate și la serviciul meu să fac ceva ce-mi place mult. Îmi plăcea matematica (îmi place si azi), îmi plăceau cuvintele și doream foarte mult să fiu în mijlocul oamenilor. Dar asta am fost eu. Ele sunt altceva.
Zilele trecute mă întreba Iulia:
-Mami, pe vremea voastră aveați vacanță vara?
-Da, puiule.
-Si noi, noi de ce nu avem că eu, practic, văd vară afară. :d
Nu-i răspund. Recunoașteți, nu se poate răspunde la așa ceva. Mai au șase săptămâni de școală din clasa a VII-a, cele mai ușoare săptămâni din viața lor de eleve, dacă mă întrebați pe mine, urmează clasa a VIII-a cu testele și examenele de rigoare. Ele însă nu le percep așa, ci ca pe niște săptămâni de școală în toiul verii. Norocul lor e că au o mulțime de lucruri interesante de făcut la școală (pregătesc si-o piesă de teatru printre altele) și se duc în continuare cu drag, dar parcă lecțiile nu le pregătesc așa cum aș vrea eu s-o facă sau așa cum ar trebui s-o facă. Ele nu iau în serios chestia asta ciudată pe care noi adulții o numim educație.
Cu toate astea, eu nu îmi aduc aminte ca mama mea să se fi amestecat în felul în care îmi pregăteam eu lecțiile. |:(
Nu mai e ce-a fost pe vremea noastra, asta-i clar si comparatiile nu ne fac niciun bine. Trebuie sa ne intelegem copiii in contextul de acum si sa ii apreciem in functie de sistemul educational de acum, caci pana la urma asta este (din pacate) valabil. Cred ca fiecare generatie a suspinat dupa “ce carte se facea pe vremea mea”. Imi aduc aminte ca si tata era oripilat de ce si cum invatam eu acu’ vreo 35 de ani :))
Din experienta iti spun ca pe la liceu incep sa se schimbe lucrurile, sa-si descopere abilitatile, preferintele si sa isi doreasca sa se indrepte spre ele. Atunci va fi momentul sa incepi sa le “hranesti” motivatia, deocamdata sunt inca copii, cu gandul la vacanta. Cine nu ar fi? Incep sa cred ca si eu sunt tot copil :))
Daca-i vorba de-asa si eu ma gandesc la vacanta. Dar parca nu asa de mult ca ele. 🙂
Draga mea, te inteleg perfect ! 🙂 Cu genul asta de probleme ma confrunt si eu, zi de zi. Are dreptate Iuliana: va trebui sa mergem pe motivatie,iar noi ca si parinti ,sa avem rabdare cu carul si toate vorbele potrivite la noi. 🙂
No, cu vorbele astea m-ai linistit complet. Not. Imi vine sa le le bag cu o seringa in cap ideea ca educatie e tot ce vor avea la un moment dat.
Eu zic ca o sa isi dea seama singurele la un moment dat. La mine asa a fost! Recunosc ca chiuleam de rupeam dar asta nu mi a afectat nicodata notele 🙂 (mari). De fapt ce ar trebui copiii de azi sa invete? Ca mami si tati si-au tocit coatele prin facultate si au un job oarescum bine platait in timp ce analfabetul de vecin are super masini si firma fara sa fii ajuns in clasa VIII? Colegii de clasa(in orice clasa e unul) sunt copiii de bani gata care le au pe tote servite la nas si pentru care scoala e doar podiumul pentru ultima fita de telegon si hainuta…sa nu zic ceas, bijuterii si la cei mari masini
Trebuie doar sa speram ca i am educat bine si stiu sa faca alegerea buna in prinvinta educatiei!
Cand mi-a spus Ionut prima data ca cei fara scoala traiesc mai bine decat cei cu scoala, am ramas interzisa. Ce puteam sa ii raspund, stiind ca atatia “smecheri” au masini, vile, afaceri si bani “fara numar”, pe cand un prieten al nostru inginer facea pe soferul pentru a avea paine pe masa?
Vienela are dreptate. Poate ca educatia e legata mai mult de valorile personale decat sociale, mai ales in zilele noastre. E foarte greu de gasit o noima in ideea de valoare, dar ea exista pana la urma. Isi are rostul o vorba veche: “calitatea conteaza, nu cantitatea”. Pentru cine? M-as grabi sa zic pentru sine, dar poate ca raspunsul cel mai exact ar fi pentru fericirea din sine.
Iar ai vorbit ca un om mare. 🙂
extraterestru am fost inclusiv la master. bodga prostea ca l-am terminat cu un sg 9 la examene, restul 10. in liceu mi-am mai dat cu stangul in dreptul dar m-am redresat la faculta (medie peste 9 la licenta).
insa mereu am invatat de placere. am scris la revista scolii, faceam reportaje in excursii, asta pe langa scoala propriu zisa. verile din generala erau dementiale ca mergeam la innot si apoi in liceu ma duceam la Cluj cu saptamanile
insa parca nu era asa cald pe atunci in perioada asta 🙁 acum ma uit pe geam si imi vine sa o iau din loc nu sa lucrez…deci ador ceea ce fac.
Doar ca toata scoala am facut-o de placere – plus cateva cursuri cu certificare – si chiar folosesc TOT in munca mea. Poate am avut noroc. Dar in nici un caz nu pot zice ca o duc la fel de bine ca si “smecherasii” de cartier care invart afaceri. Insa, overall, pentru ce am eu nevoie, e bine.
Cel mai trist este faptul ca mass-media promoveaza anti-exemplele, iar copiii nostri nu au ce sa invete de la ei. Am ramas stupefiata sa aflu ca pana si nepotul de 12 ani imi spune ca nu ii place la scoala, “cutarica” are masina, are bani si nu i-a placut scoala.
Dar ce parere are de faptul ca in septembrie incep cursurile pe 9? 😀