Dacă pentru un bogat fericirea înseamnă să-și facă vacanța în nu știu ce colț mirific al lumii ăsteia, pentru oamenii mai puțin norocoși fericirea poate însemna să mănânce la fast food șnițel cu cartofi prăjiți. Oamenii ăștia doi simt probabil același fel de bucurie în momentul în care își împlinesc dorințele, numai că diferența dintre ele e atât de mare că unul ca mine care le privește viețile ca din întunericul unei săli de spectacol, cu greu poate înțelege. Și totuși…
Aseară am fost la teatru. S-a jucat Elling ce are la baza romanul “Frati de cruce“, de Ingvar Ambjørnsen, roman lansat tot aseară pe scena Teatrului de comedie, la aniversarea a doi ani de Stradă a Ficțiunii.
Aceeași Stradă a Ficțiunii care acum doi ani era un drum de țară și care azi, datorită unor oameni incredibil de pasionați, e o adevărată autostradă (cea mai rapid construită autostradă din România), una cu trei benzi desigur, pentru ca avem Bestseller, Clasic și Contemporan, iar fiecare dintre noi, cititorii, poate merge pe unde îi place, ba chiar poate schimba banda de câte ori dorește și nici măcar nu trebuie să semnalizeze pentru asta, nu-i va încurca nicicum pe ceilalți cititori aflați pe Stradă.