Dobrica

Iulia m-a întrebat aseară ce înseamnă anturaj.

Îl chema Dobrică și locuia la parterul blocului nostru. Pe spate. Mai înâi celibatar cu serviciu bun, apoi vreme de câteva luni cu o fată drăgută. După câteva pahare de vin și-o cearta ca la ușa apartamentului, fata a plecat. I-a luat locul o Ileană Cosânzeană urâtădar harnică, cu care Dobrică a făcut casă, a făcut și doi copii, două fete. Paharele de vin n-au mai avut ce căuta în casa lui Dobrică, dar avea el grijă ca în ziua de salariu să bea una mică cu băieții până pe la miezul nopții și să ajungă acasă ținându-se de garduri. De unde obiceiul ăsta să bei ca un porc în ziua de salariu, n-am înțeles niciodată. În fine.

Erau începuturi de săptămână în care îl veda pe ne-a Dobrică cu fața franjuri, lovit și zgâriat de ziceai că a venit acasă mergând în gură, nu pe picioarele lui cu ar fi fost normal. În rest era un vecin bun. O vreme l-a avut chiar tata în echipa lui. Atunci nevasta lui Dobrică se ruga de tata: ”Nea Petrușe, ia-l bre acasă și pe amărâtul ăsta când vii matale, nu-l mai lăsa cu derbedeii ăia să-i bea banii.” Și tata îl lua. A fost atunci o perioadă bună pentru familia lui Dobrică. După o vreme n-a mai lucrat cu tata și lucrurile au luat-o razna rău. A ajuns să nu-și mai plătească întreținerea și într-o zi soția lui și copilele l-au părăsit. Au plecat la țară, la părinții femeii.

Singur pe lume și prieten cu băutura Dobrică a ajuns să-și vândă apartamentul pentru a-și plăti datoriile și după asta s-a întors în satul în care copilărise, la casa părintească. O vreme n-am mai auzit nimic de el, dar am aflat după câțiva ani c-a murit. După o beție. Destul de tânăr. Nici nu împlinise 40 ani.

Un suflet mai puțin. Un caracter slab pe care un anturaj rău l-a nenorocit, exact așa cum un anturaj bun te poate ajuta să ajungi mai sus decât poate ai merita.

Aveți grijă cine vă sunt prietenii. Aveți curajul și ajutați un prieten care vi se pare că a luat-o într-o direcție greșită. Azi nu doar alcoolul e dușmanul ci și drogurile și jocurile de noroc, și multe altele. Aveți grijă!

(Visited 61 times, 1 visits today)
Iuliana

Ce soartă a avut şi Dobrică ăsta! De fapt e ţara plină de de-alde Dobrică…Cred că poţi să-i ajuţi doar în măsura în care vor să fie ajutaţi, dar nu poţi să lupţi cu viciul în locul lor.

Mihaela Dămăceanu

Dumnezeu să îl ierte! Uite aşa se pot distruge oamenii! Am avut şi eu o prietenă, care s-a luptat ani de zile cu un soţ atins de aceeaşi patimă. Într-un final l-a părăsit şi nu mai ştiu ce s-o fi ales de el. Da, se pot distruge vieţi din cauza acestei slăbiciuni, ca şi a celorlalte pe care le-ai spus. Şi mai fac şi din viaţa celor apropiaţi un calvar. Este foarte trist, dar se întâmplă unora. Păcat!

Nina

Eu am o fata la atelier care a reusit sa tina in frau (nu s-o inlature, dar s-o organize) pasiunea sotului ei pentru pariuri. Bine, a avut si cu cine sa se inteleaga, omul ei e destul de scolit si trecut prin viata ca sa ineleaga ca le facea rau celor pe care ii iubea. Acum pariaza ceva de genul 50 lei/saptamana si e ok. Ba parca castiga mai des decat inainte. 😀

Madutza77

Bun articol ,mai ales ca-i educativ! Asta se intampla pentru ca venim din familie cu tot felul de dependente care refuleaza mai tarziu in tot felul de lucruri: alcool, droguri, sex, jocuri de noroc, jocuri pe calculator, relatii nepotrivite…etc. Dumnezeu sa-l ierte! Sunt multi Dobrica pe lumea asta. Oameni buni, nu-i judecati si criticati ci incercati sa-i intelegeti si sa-i ajutati dupa puteri !

Nina

Mie mi se pare groaznic cand vine la tine cineva la 10 dimineata sa-ti aduca inapoi scara (de exemplu), un om despre care stii sigur ca-i alcoolic si tu vrei sa-i dai o tuica, sau un vin. Alcoolicul nu poate refua asta, dar se presupune ca tu esti om cu capul pe umeri, de ce-i dai?

Madutza77

Pai nu-i dai tu ,ca esti om cu capul pe umeri.Dar el(ea) manat de dependenta si viciu( care devine o boala) ,va face tot ce stie si chiar pe ascuns.:(
Soacra mea a murit la varsta de 48 de ani, rapusa de viciul alcoolului in urma caruia a facut cancer hepatic.Consuma doar bauturi spirtoase: tuica , vodca, rachiu, coniac, rom,(de cea mai proasta calitate) si zilnic, cate 2-3 litri. Degeaba o certam, degeaba o criticam,degeaba ii vorbeam frumos si ii explicam, degeaba incercam sa o ajutam in toate felurile posibile,ea facea tot ce stia.Isi cumpara pe furis, ba chiar avea “cont” pe caiet la birturile din sat,atunci cand nu avea bani.Ne mintea si ne fura . Cand s-a imbolnavit, a realizat ca nu era bine ce facea ,dar ii era prea rusine si prea greu ,sa ceara ajutor. Si oricum, prea tarziu pentru a fi salvata. Nu a fost la doctor decat in ultimile sase saptamani de viata. Ce este cel mai trist? Ca a lasat in urma ei multa durere si trei copii, dintre care cel mai mic abia intrase in clasa intai. 🙁

Nina

Ma implic mai putin dcat ar trebui, asta i din cauza ca n-am acum cunostinte sau apropiati cu probleme de genul asta. Dar nu se stie niciodata, intr-o zi o sa va povestesc de o doamna contabila foarte respectata care a ajuns sa-si vanda casa si sa fure de la copii pentru a juca la pacanele. 🙁

Nina

In mod normal as fi zis OMG, cat sunt de proasta! dar imi acord circumstante, am o problema de mult timp cu nea scris ne-a, nu-l pot scrie bine din prima orice as face. Nu-i prima data cand mi se intampla asta, nu-i prima data cand corectez, nu-mi explic de ce nu-mi devine asta automatism. Trebuie probabil sa-l folosesc mai des: nea Marin, nea Costica, nea Ion…

dojo

Faza asta cu anturajul e cam aiurea. Am stat o viata intreaga intre fumatori. Nu m-am apucat de fumat. Prietenii jumatatii se faceau muci la orice petrecere. El nu bea mai mult de un pahar de vin din cand in cand (si pe asta-l bem impreuna de multe ori, acasa). Conteaza INDIVIDUL. Daca el este o carpa de om, va fi o carpa de om, orice anturaj ar avea. Daca stie ce vrea de la viata, poate sta intre drogati si tot nu se atinge de droguri.

Nina

Dojo, asa e clar, in primul rand conteaza individul. Daca omul e tare nu-l poate clinti nicio tentatie. Numai ca nu toti sunt tari. Mai exact, putini sunt tari. Ceilati pot fi usor manipulati, incantati, momiti si tot asa. Aici interine rolul anturajului.

laur

Nu stiu daca iti mai aduci aminte la nunta varului Sorin, cum statea nasul in pozitia podul de sus . Bineinteles ca parintele la dat afara din biserica. Nu bause decit un pahar dar omul era alcolic ce sa-i faci.

vienela

Intrase Ionut in clasa intai si se imprietenise cu un coleg de clasa, tigan si puturos la invatatura. Ne-a chemat invatatoarea deoparte intr-o zi si i-a spus lui Ionut: vreau sa faci un experiment- pune un mar stricat langa niste mere bune si lasa-l acolo cateva zile. Vei descoperi ca se va strica si el din cauza lor. Niciodata un mar bun nu va putea repara un mar stricat, ci doar invers se va intampla. Daca umbli cu acest copil, nu il vei putea ridica la nivelul tau, dar el te va trage usor in jos.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.