Îmi amintesc că prima dată când am gătit de-adevăratelea (nu oua sau cartofi prăjiți), am făcut o ciorbă de fasole după o rețetă scrisă pe o foaie de matematică de mama. Eram în clasa a VIII-a și fasolea am pus-o de cu seară la înmuiat. După asta a urmat o mancare de cartofi si cam asta a fost cariera mea de bucătar în casa părintească.
În studenție am învățat să fac friptura la cuptor și o fac și azi după aceeași metodă. Îmi iese super și de ce să schimbi ceva ce-ți iese bine? In plus, tot în perioada studenției am învățat să fac orez cu legume, de la niște colegi din Ardeal cu care locuiam.
Apoi m-am căsătorit și am avut norocul de-a locui cu o soacră olteancă, mare amatoare de gătit. Nici nu mă puteam apropia de bucătărie pentru că aveam întotdeauna 3 -4 feluri de mâncare proaspăt gătite de socrela. M-am bucurat, vă dați seama, deși uneori mi-ar fi plăcut să fiu eu șefă în bucătărie.
Deși la început făcea mama soacră și multe prăjituri, după ce a aflat că are diabet a lăsat-o mai subțire cu dulciurile. Cam tot la vremea aia, ar fi mâncat Sorin numai prăjituri daca i-ai fi dat, așa că am luat inițiativa și am devenit responsabilă cu dulciurile gătite în casa noastră. Tort diplomat, tartă cu fructe, tartă cu gem, snikers, etc. Îmi ies prăjiturile și sunt foarte mândră de asta. Orice prăjitură. Singura, dintre cele mai cunoscute, desigur, pe care n-am încercat-o, e cozonacul. Mie nu-mi place cozonacul, mi se pare o risipă de timp, resurse și energie această prăjitură. Cred că, de fapt, nici nu-i prăjitură. Pâine dulce, asta e cozonacul dacă mă întrebați pe mine. În fine, de cozonac se ocupă Sorin la noi în casă. Uneori îi iese, alteori nu, dar el nu se lasă.
Tot de ceva timp, ca să-mi fac loc în bucătărie și în zona de mâncăruri, am început să caut rețete pe care mama nu le-a încercat. Spre surprinderea mea, felurile astea noi de mâncare introduse în meniurile noastre au prins la public, ca să zic așa, și în felul ăsta m-am experimentat, acum fac o supă cremă de mazăre și o lasagna minunate. Și nu numai.
Cu toate astea, eu nu duc si n-am dus nicicând grija meselor. Adică nu m-am gândit aproape niciodată ce mâncăm noi sau fetele la prânz și la cină. Mama soacră are grija asta și se achită de ea cu brio. Pentru asta nu pot să-i spun decât un mare, MULTUMESC! Dar oare cum ar fi fost să-mi fac eu planuri pentru ce gătesc în fiecare zi? Voi cum vă descurcați? Sunteți sefe în bucătăriile voastre? Când și unde ați învățat să gătiți?
Eu pot să mă dau mare că măcar în bucătărie mi-s propriul meu şef! Am învăţat să gătesc cu mama în telefon. Prima mea aventura a fost o ciorbă de pui, care a ieşit comestibilă şi o tocăniţă la care am pus un borcan întreg de bulion pe motiv că mi s-a părut că nu e destul de roşie. Tocăniţa am aruncat-o, era imposibil de mâncat :))
Eu la fasolea aia pe care am gatit-o prima data am pus un borcan de 800g plin cu zarzavat facut de mama in casa. A iesit delicioasa, asa l-am auzit oe tata spunandu-i seara mamei. Am fost extrem de incantata. 🙂
Şi eu sunt şefa la bucătărie, deşi tare mi-ar fi plăcut aşa o soacră. Dar ea este departe, mama la fel şi neavând încotro, am devenit mare expertă. Încet-încet. În tinereţe, când locuiam singură, de câte ori veneau ai mei, prima grijă a tatălui meu era să inspecteze frigiderul. Cum acesta era mai mereu gol, pe lângă întrebarea firească, că de ce îl mai ţin, îşi făcea şi o mulţime de probleme, referitoare la faptul că voi muri de foame. Nu s-a întâmplat aceasta, şi cu timpul, cu soţul şi mai ales, cu copilul, am fost nevoită să mă perfecţionez. Acum nu mai cumpăr nimic semipreparat, gătesc cam de 4 ori săptămânal(că am doi mari gurmanzi) şi, mai nou, fac şi liste de meniu săptămânal. Pe asta, am învăţat-o de la fetele pe care le citesc pe net şi chiar m-a ajutat.
Dar tot mi-ar plăcea o aşa mamă-soacră prin preajmă!
Imi plac foarte mult listele astea ala voastre, si eu ma gandeam ca asa as fi facut daca eram eu responsabila cu mancarea in casa. In felul asta nici nu faci prea des acelasi fel de mancare, nici nu stati sa te gandesti ce sa mai gatesti in seara asta… Va felicit!
Mulţumim frumos! Aşa am constatat şi eu, după ce iniţial, nu prea găseam chef sau timp pentru asta. Dar văzând că per ansamblu, câştigi timp, m-am făcut fană! Am mai vrut să îţi spun, că ai atins o coardă sensibilă, cu postarea scrisă azi. E tare bine, când îţi reaminteşte cineva, valorile adevărate ale vieţii. O zi frumoasă!
Singura șefă din bucătărie e mama… până mă mut :)) De la ea am învățat să gătesc și de la bunica. Pot să zic că îmi ies chiar foarte decent lasagna, gulaș, diverse salate de boeuf, prăjituri cât cuprinde. Singurele chestii care ies oribil sunt biscuiții.
Aha, deci tu nici macar nu esti sefa in bucatarie si stii deja sa gatesti multe feluri. Super!
Si noi stam cu mama lui si problema gatitului este rezolvata. Ma ajuta enorm pentru ca, in loc sa stau la cratita, pot sta sa lucrez, deci sa castig un ban. Plus ca probabil trebuie sa ma nasc inca o data sa pot gati atat de bine ca ea 😀
Da, fatah, mare noroc pe capul nostru. 🙂 Sa ne traiasca socrelele!
Nu pot decat sa te invidiez ca scapi de povara gatitului.Eu in 11 ani de casnicie nu am avut norocul sa-mi gateasca nici mama nici soacra si m-am saturat de bucatarie ca de mere acre:))
Mie imi place sa gatesc, dar asta o spun acum. Nu stiu cum as reactiona dupa 11 ani de gatit zilnic. 😀
Mie imi face placere sa gatesc. Prajiturile imi ies mereu, chiar de e prima data cand le fac si imi place asta 😀 am invatat sa gatesc cu mama la telefon, apoi am inceput sa incerc retete de pe net si sa mai improvizez. Ma laud cu supa crema de usturoi care-mi iese de minune 😀
Am tot auzit de supa asta de usturoi. Ced ca incerc si eu cat de curand, ca prea o laudati. 🙂
Am oroare cand tb sa primesc musafiri pt. ca sunt convinsa c-o s-o dau in bara cu mancarea. Tot am impresia ca-s varza la acest capitol, ca altii se descurca mai bine, ca n-o sa fiu o adevarata gospodina in vecii vecilor. Mama insa ma sfatuieste sa incerc cat de des pot pentru ca numai asa voi invata. Prefer sa fac orice altceva numai in bucatarie sa nu intru.
Sa stii ca la noi cand sunt anuntati musafiri mai pretentiosi (adica cei ce vin mai rar, ca la prietenii care vin mereu le dau ce am atunci in casa sau comandam pizza 😀 ), eu gatesc. Adica totul, de la aperitve si pana la dulciuri. Experienta m-a invatat ca nu trebuie sa exagerez, adica o salata de beuf, ceva friptura la cuptor servita cu o salata proaspata, cateva frigarui cu fructe si mezeluri, iar la desert maxim doua feluri de prajituri bune de tot, e mai mult decat suficient pentru toata lumea.
Nu-s o mare gospodina si nu-mi place in mod deosebit sa stau in bucatarie, dar am invatat sa gatesc de nevoie. Nu-mi permiteam sa mananc la restaurant, n-avea cine sa-mi faca mancare si ma saturasem de sendvisuri. Asa ca am inceput sa fac mancare dupa retete (de pe la mama, de pe la colege si acum de pe net).
Nu mi s-a intamplat sa nu-mi iasa mancarea sau prajitura si sa fiu nevoita sa o arunc. Oricum, fac de obicei chestii simple si rapide, nu ma complic. Am incercat o gramada de retete depe net si mi-au iesit.
De fapt cel mai dificil e cu planificatul. Trebuie sa ma gandesc de vineri ce voi gati sambata/duminica pentru ca in functie de asta facem cumparaturile.
Si mie imi ies toate foarte bine, mai putin daca incerc un fel de mancare facut in mod traditional de mama. Alea nici macar nu se apropie de gustul pe care il au ale ei. Vorba lui @Dojo, probabil ar trebui sa ma mai nasc odata ca sa reusesc s-o intrec. 🙁
Eu am invatat sa gatesc abia dupa ce m-am maritat. Prima mea mancare de cartofi a mancat-o cateaua vecinului, ca sotul meu nu a vrut sa se atinga de ea. :))
Acum am ajutoare la bucatarie. Nu mereu, ci doar cand sunt chestii de ornat (gen tort sau salata boeuf), la care Ionut este artist si cand avem peste de bagat la cuptor. La asta se pricepe bine de tot sotul meu. :))
In rest, tot singura, saraca mama… :))
Hai ca tu ai ajutoare, nu te mai plange, saraca mama… Adevarul este ca ai avut si tu probabil o perioada in care te-ai luptat singura cu treburile bucataresti. Acum iti meriti ajutoarele. Si eu abia astept sa-mi capat cele doua ajutoare
Eu sunt sefa, eu execut, sa zic asa. I’m the Queen of the Kitchen! 😀
Sotul meu are dificultati si cand e sa fiarba un ou (soacra-mea e gospodina d-aia “inraita” si l-am luat direct de la ea de acasa), asa ca am ocupat “functia” asta fara sa vreau. Ceva trebuia sa mancam, nu? Tot asa am si invatat sa fac chestii decente.
Acum gatesc zilnic cate doua randuri de mancare – pentru mine de dieta, pentru ei normale, si – ghici ce? – inca nu-mi place sa gatesc! 😀
Ah, mi-ai adus aminte de dieta. Cum sa pot tine eu dieta cu atatea feluri gatite de socrela? Uneori imi fac cate ceva, dar nu pot face doar pentru mine ca poftesc toti si…cum o dau tot nu e bine.
Ah, asta cu poftitul, o stiu! Barbatu-meu pofteste fix la orice am eu in farfurie, indiferent ce-i dau lui. Asa ca de 3 saptamani mananca briose din tarate de ovaz de parca ar fi macarons 😀
Nu stiu ce sa zic, eu nu am norocul sa imi faca cineva mancarea 😀 Bine, nu ca ar fi mai frumos sa prajesti snitele si sa manaci branza de “veci”, dar la un moment dat te obisnuiesti
Rău mă descurc, nu mă dă silueta de gol? Paste, fripturi la cuptor, pui în toate felurile şi nişte supă. Nişte chestii de bază, cât să nu mor de foame 🙂
Problema mea nu este gătitul în sine, ci aprovizionarea pentru gătit. Şi nici un pic de timp în plus n-ar strica.
O, da Loredana, te da silueta de gol. Pe tine chiar te cred ca n-ai timp, dar fa-ti si tu relatii la ceva restaurante cu livrare si ai rezolvat-o si cu gatitul si cu silueta. 🙂
M-am mutat pe picioarele mele la 21 de ani, deci nu aveam incotro decat sa imi gatesc. Dar vreo 2 ani inainte desi statea “langa” ai mei, nu imparteam casa cu ei (stateam in apartamentul de langa ei) si de multe ori imi faceam mancare singura. Si inainte de asta, am facut mancare dar nu mai stiu cand exact a fost prima data.
Cu bunica faceam prajituri…singura, nu am talent. In afara de tiramisu si clatite, n-are rost sa incerc :)))
Gatesc de multe oride placere dar ador sa gasesc retete fresh si light pe care sa le incerc, cu ingrediente pe care in mod normal le cam dau la o parte. Asa am descoperit nautul si bulgurul.
Asta ca am grija de silueta si incerc sa invat numai chestii sanatoase sa fac 😉
PS: al meu sot e varza in bucatarie si cum stam doar noi doi raman eu sefa by default :)) am listute la cumparaturi, am bookmarks la greu si cam o data la sapt ma apuca chefu de facut ceva nou :)))
E, cam asa as fi vrut si eu sa fiu. Dar, uneori le invidiez tare pe fetele al caror sot gateste. Si mai gateste si bine. 🙂
Hm…fericito! 😀
Pai,ca sa raspund la intrebarea ta…mi-s sefa de bucatarie de pe la 20 de ani , de nevoie…Apoi , olecuta mai tarziu , dupa ce (cica) m-am facut nevasta , a trebuit sa impart , uneori , bucataria cu soacra mea.La ea acasa , cat am stat , a fost cosmarul vietii mele , ca amandoua eram orgolioase si mai era si conflictul dintre generatii , dar acolo era in pahoria ei.La mine in bucatarie comenta , insa asa…mai molcom 😀 Mai pe scurt , marea victorie a vietii mele , ca sa spun asa , a fost cand a venit tot mai des sa ma intrebe cum fac eu la cutare sau cutare reteta si daca fac intr-un fel sau altul.Abia atunci am devenit mai maleabila si am lasat-o sa-si faca numarul de creatie in oricare din bucatriile unde ne aflam amandoua. 😀
Acum nu mai este cazul…uneori chiar ma simt singura pe lume , iar meniurile trebuie sa le gandesc singura , ceea ce uneori este foarte greu…noroc ca mi-am luat carti de bucate si ma inspir.
Daaaa, si mie imi creste inima cand uneori vine mama soacra si ma intreaba cum am facut cutare lucru sau ce-am pus in pastele alea de au iesit delicoase.
In fine, azi trebuie sa multumim si netului ca gasesti pe aici niste retete cu tot cu poze si indrumari de n-ai cum sa gresesti.
De la mama am deprins primele cunostinte. Cand am venit in Bucuresti la facultate, am inceput sa imi gatesc. SI deja la al doilea an in chirie, eu eram responsabila cu mancarea, fetele faceau cumparaturile si eu gateam: ciorbite, tocanite, mazare, paste, fripturi, snitele si cate si mai cate. Nu mi-a iesit totul din prima dar usor usor mi-a fost mult mai bine. Si recunosc, imi place tare mult in bucatarie, e locul meu preferat din toata casa. Acum ca si tine, am norocul de o soacra tare priceputa care se gandeste din timp la vreo 4-5 mancaruri. In uichend apuc si eu sa fac una alta si tot asa responsabila de dulciuri..dar mai putine ca am cam depus :))) Cand vom avea separat bucatarioara, m-as descurca, sunt atatea retete , incat n-ai cum sa nu gasesti sa faci ceva.
[…] data asta m-a inspirat Nina cu articolul ei. Stiu ca v-am mai povestit pe alocuri cat de dezastru sunt eu in bucatarie, dar […]
Eu nu am depasit etapa oua si cartofi prajiti… Ar cam fi cazul! 🙂
Ce bine cand soacra e la sute (mii) de km departare 🙂 sigur cand mergem la ea, e sefa (well, imi place sa imi fac singura chestii sanatoase gen salate cand ea o tine cu ale ei) dar in italia gasesti chestii faine oricum si acolo as putea trai din branza , masline si portcole =))))
cozonacul de cumparat e cel mai usor de facut si nu ingrasa aproape deloc, secretul meu e ca il arunc imediat dupa ce il gust.