fără toane

Acum vreo trei ani, într-o  după amiază mă întorceam acasă de la job conducând pe repede inainte. Nu prea eram atentă la ce se întâmpla în jur, însă la intersecție la Diham, n-am avut cum să nu observ un om cu un cărucior pliabil (da, nici nu știam ca exista așa ceva) pe care căra o magaoaie de cutie de frigider. Voia probabil să o duca la fier vechi. Acolo, în intersecție, căruciorul ăla de jucărie, practic, a cedat și îi căzuse omului frigiderul în mijlocul drumului.

L-am ocolit cu stil și am oprit la bancă. Am trecut apoi pe la  Mega Image și am pierdut ceva timp acolo. Când, în sfârțit, mi-am continuat drumul spre casă, l-am întâlnit din nou pe nenea cu fierul vechi. Reușise să înainteze cam 500m și căruciorul cedase din nou.

Afară vremea era destul de geroasă (cam mijloc de februarie), iar asfaltul, ce a mai ramas din el, era  plin de zăpadă topită, mâzgă sau cum îi mai spune acum mocirlei de altă dată. Imaginea omului care încerca din nou să-și repare căruciorul cu care avea de gând să care greutatea aia (vă spun, era un frigider mare de tot), era de-a dreptul dezolantă.  Am trecut din nou de el, dar deși l-am compătimit deprima dată când la-am văzut, acum m-am hotărât să fac ceva. Ce mă costa să opresc și să-l ajut să-și ducă marfa până acasă? Ia să vedem…

Intorc mașina și mă opresc în dreptul lui. Mă dau jos și îl întreb unde vrea să ducă fierul vechi și dacă îmi dă voie să-l ajut.

El : – Sărut mâna domniță, dar lăsați că îl duc cu căruciorul ăsta.

Mentionez din nou, că poate nu m-ați înțeles, căruciorul lui era ceva de jucărie.

Eu: – Nu vreți să vă ajut?

El: – Nu, mulțumesc, n-am eu bani să plătesc drumul ăsta, eu abia încerc să-mi duc zilele de azi pe mâine…

Până la urmă a înțeles că nu vreau bani, am rabatat băncile, am urcat cutia frigiderului în mașină și am mers ușor până la om acasă. Stătea la două strazi de casa mea. 

Pe drum mi-a spus că va încerca să dezmembreze cutia, să scoată metalul din ea și îl va duce apoi la fiare vechi. Mi-a mai zis că nu are serviciu de două luni, a lucrat la o firmă de pază care s-a închis făra a le mai plăti măcar salariile pe ultimele două luni.  S-a apucat de curând de chestia asta cu fierul vechi, așa a explicat faptul ca nu are încă un cărucior performant ca cel din imaginea de mai sus. 

Ce mai, omul era foarte necăjit, altfel îngrijit și cu vocabular frumos, din câte mi-am dat eu seama.

Ce m-a distrat tare de tot, a fost încercarea lui de a mă convinge, să-l las la câteva case de locuința lui, ca să nu-l certe nevasta că-l aduce o femeie acasă, că-i geloasa foc olteanca.  Nu știu daca v-am zis dar el arăta, așa, a om de 60 de ani, poate mai tânăr dar îmbătrânit de griji. Doamne, la asta nu ma mai gândisem! Cum sa fii geloasa pe așa un amărât de om? Nu l-am lăsat, i-am spus să-i transmită soției salutari de la coana Florența de la croitorie și să-i spună că sunt nora ei. Eu știu că toată lumea din cartier o cunoaste pe mama soacră, pentru că a fost ani de zile sigura croitoreasa din zonă. Vai, când a auzit cine sunt, n-a mai putut de bucurie că știe de unde să ma ia, să-mi aducă la vară, branză și lapte de la el de la țară. 

Culmea este că vara ce a urmat chiar a venit un om care fără nicio explicație i-a lăsat mamei câteva bucăți bune de brânză. Eu nu eram acasă, nu știu dacă a fost el, dar cine altcineva să fi făcut treaba asta?