De ceva vreme sintagma ”am uitat” a devenit prietena mea ce-a mai bună. Nu-i o prietenă pe care o plac, dar e una care mă însoțește foarte des.
Fie că-i vorba de ciorba de pe foc sau de cumpărat fermoare, mă trezesc că spunând ”ah, am uitat”. Memoria de scurtă durată mă lasă încet, încet. Ok, m-am consolat deja cu asta, încerc să-mi stabilesc clar în minte ce urmează să fac, folosesc telefonul și agenda pentru reamintire, dar problema nu se oprește la mine.
Aud din ce în ce mai mulți oameni din jurul meu că uită. Nu chestii vechi, nu lucruri extrem de importante, dar uită, și la ei, la fel ca la mine, e vorba de memoria de scurtă durată. Tai ceva cu o foarfecă, de exemplu, și peste două minute habar nu mai am de unde am pus-o. O caut și până la urmă o găsesc, dar nu-i normal să nu-mi aduc aminte că m-am întors și-am pus-o undeva în spatele meu. Sau îmi spun că trebuie să merg să comand apă și mă trezesc a doua zi ca nu mai avem ce bea pentru că am uitat să comand. 🙁
Sorin pățește la fel, după ce multă vreme mă trăgea pe mine de mânecă când uitam. El glumea că ne pun ăștia ceva în pâine și ne prostim cu toții, numai că eu nu mănânc pâine. Tind să cred că totul ni se întâmplă pentru că mintea noastră nu mai este antrenată să țină minte lucruri. Informația e la un click distanță de noi și știind noi că ea eacolo oricând, gândim, ce rost are să mai țin minte asta?
Se vedea treaba însă că și facilitatea asta de acces la informații nu-i doar benefică, ci are și ea, la fel ca medicamentele, efecte adverse.
Ca urmare, de azi eu m-am hotărât să-mi antrenez mintea. Voi câte numere de telefon știți? Eu, unul. Fixul de acasă.
Cred ca daca ma concentrez putin imi stiu propriul numar de telefon, dar a durat vreun an pana l-am invatat.
In rest aceeasi problema o am si eu, si o observ si la cei din jurul meu. Plec spre bucatarie si pana sa ajung acolo, uit de ce m-am dus si stau, si stau sa ma gandesc si nici ca-mi aduc aminte, caci intre timp gandurile-mi zboara in alta parte, la altceva. E alarmant.
Cred ca traim prea grabiti si prea superficial. Si vrem sa facem prea multe deodata, nu mai avem rabdarea sa luam lucrurile pe rand, sa le ducem la capat si abia apoi sa ne apucam de altceva.
Ai dreptate, prea multe in acelasi timp. Si in loc sa le iau in ordine, eu ma gandesc sa-mi antrenez mintea. 🙁
La capitolul ” am uitat” ,inca nu stau asa de rau 😀 . De cele mai multe ori ,nu imi iau actele cu mine pentru ca stiu toate datele personale atat ale mele ,cat si ale sotului si copiilor. Stiu pe de rost cel putin 5 numere de telefon importante,imi aduc aminte de toate zilele de nastere ale familiei, prietenilor, vecinilor, cunostintelor si ii felicit( dupa puteri ! ). Sincer, uneori chiar as vrea sa uit anumite lucruri, situatii, cuvinte…
Asta cu “uitatul” ,cred eu, ca se intampla pentru ca prea putini dintre noi ne mai traim PREZENTUL si nu ne mai concentam in PREZENT si … asa cum spunea Iuliana ,traim prea grabiti si prea superficiali. Cei mai multi dintre noi , oamenii ,traim cu mintea ori in TRECUT la ce “a fost ” sau… in VIITOR la ce “va fi”, facandu-ne planuri de tot felul, proiectandu-ne viitorul, uitand cu totul de PREZENT. In felul acesta , uitam sa ne traim viata de zi cu zi, pierdem clipe pretioase , senzatii, stari, trairi…ale concretului PREZENT. DA ! PREZENTUL e acesta, aici, acum cand simt fiecare tasta lipita de degete si aud sunetul sacadat al tastaturii ,in timp scriu acest comentariu si ma intreb oare ce-o sa-mi raspunda Nina ? 🙂
Nina mananca un sendvis si citeste ce-i scrii tu. Zice in gandul ei ca ai dreptate, dar nu-i sigur[ ca va si recunoaste asta. Eu traiesc foarte mult cu gandul al viitor, e drept ca la cel apropiat, nu foarte departe, pentru ca daca m-as gandi doar la prezent multi oameni din jurul meu ar avea de suferit. Dar da, o sa incerc sa traiesc mai mult clipa, fie doar si pentru a nu mai uita lucruri.
PS Apropo de tinut minte zile de nastere, aveam un coleg la serviciu, a carui sotie il suna sa-i aminteasca de ziua de nastere a unui prietende-al lui care n-a fost niciodata si prietenul ei. Tinea minte tot felul de lucruri si la fel ca tine, uneori ar fi vrut sa le mai uite. 🙂
:))) Cam asta fac si eu cu sotul… :))) . Nu stie nici macar ziua de nastere al fratelui sau, chiar daca este nascut in aceeasi zi cu Eminescu :))) Si “uitarea” asta are rostul ei !!! :))
Si eu tot fixul il stiu. Daca fac un efort poate reusesc sa imi amintesc numarul de mobil al lui Ionut, dar nu garantez.
Dadeam vina pe varsta, pe aglomeratia din capul meu, dar in ultimul timp am observat cu mare ingrijorare ca si Ionut uita de la mana pana la gura, desi are doar 19 ani. Nici sotul meu nu sta mai bine la acest capitol. :((
Mi-am propus sa invat limba spaniola, dar deocamdata nu mi-am facut rost de dictionare. Sunt curioasa daca se va vedea vreo schimbare.
Spor cu spaniola!
Cred ca este o noua “boala” moderna!
Trebuie sa trecem cu totii pe Lecithina! 🙂
Asa as vrea sa nu fiu la moda in priviinta asta. 🙂
Welcome to my world! Am avut o memorie foarte buna, chiar radea lumea de mine, caci eu cand povesteam ceva dadeam detalii, ca ex: era vinerea si era 6.25 si etc.
Acuma uit mereu….nu ma intreba ce am mancat ieri ca nu mai stiu.
Hahahaha, nu-i chiar asa, sunt sigura ca ca stii ce-ai mancat ieri, dar am inteles ideea. 🙂
Toti avem probleme cu memoria….eu…..sunt la toaleta, folosesc ultima hartie igienica si zic sa aduc alta dupa ce termin. Numai ca, ma spal pe maini, plec si o forta malefica vine peste mine ca uit sa inlocuiesc hartia. Si aud prin casa….”cine imi aduce hartie???”””…..am inceput niste jocuri online pentru antrenarea creierului!!! Asta e! Trebuie sa fim in forma!