De ceva vreme sintagma ”am uitat” a devenit prietena mea ce-a mai bună. Nu-i o prietenă pe care o plac, dar e una care mă însoțește foarte des.
Fie că-i vorba de ciorba de pe foc sau de cumpărat fermoare, mă trezesc că spunând ”ah, am uitat”. Memoria de scurtă durată mă lasă încet, încet. Ok, m-am consolat deja cu asta, încerc să-mi stabilesc clar în minte ce urmează să fac, folosesc telefonul și agenda pentru reamintire, dar problema nu se oprește la mine.
Aud din ce în ce mai mulți oameni din jurul meu că uită. Nu chestii vechi, nu lucruri extrem de importante, dar uită, și la ei, la fel ca la mine, e vorba de memoria de scurtă durată. Tai ceva cu o foarfecă, de exemplu, și peste două minute habar nu mai am de unde am pus-o. O caut și până la urmă o găsesc, dar nu-i normal să nu-mi aduc aminte că m-am întors și-am pus-o undeva în spatele meu. Sau îmi spun că trebuie să merg să comand apă și mă trezesc a doua zi ca nu mai avem ce bea pentru că am uitat să comand. 🙁