Profil de cititor

Când citești mult ți se întâmplă de cele mai multe ori unul dintre aceste două lucruri:

  •  îți place ce citești, ți se pare că tu n-ai fi niciodată în stare să scrii ceva atât de fain și rămâi cititor. Te identifici cu personajele, creezi pentru fiecare carte citită un cadru adecvat, nu te poți lipsi de cărți și simți că din fiecare extragi ce-i mai bun, că înveți multe și cititul e a doua ta natură. Citești tot ce-ți cade în mână. Se poate însă ca într-o zi să treci la faza a doua:
  • nu-ți prea mai place ce citești, simți că ai putea să scrii și tu cel puțin o carte bună și te apuci de scris. Ai deja o idee de la care se pot lega multe lucruri și din care crezi că poți scoate un roman pe cinste. Unul cu personaje bine conturate, documentat (doar n-ai citit degeaba), aproape împărțit pe capitole. Un roman care s-ar citi pe nerăsuflate. Scrii prima sută de pagini, după care mai citești o carte excelentă, înțelegi că n-ai să te poți ridica la nivelul ăla și redevii cititor. Uiți de cartea ta și te întorci la prima variantă.

Gurile rele ar spune că se mai poate și așa: îți place ce citești și ai impresia că ai putea să scrii și tu la fel de minunat dacă ai avea timp, dar asta n-o luăm în calcul,  pentru că mie nu mi s-a întâmplat și nu știu ce să vă zic despre ea. 😀

(Visited 48 times, 1 visits today)
vienela

:)) Cat de bine ai descris ceea ce am simtit si eu de atatea ori. Dar imi cunosc lungul nasului si nu am curaj sa ma gandesc serios la eventualitatea de a scrie si altceva decat bazaconii pe blog. :))
Si totusi mi s-a intamplat de multe ori sa ma gandesc ca as putea scrie, chiar in timp ce eram cu vreo carte in mana. :))

Cristina

În cazul meu ai dreptate în prima parte, iubesc să citesc, dar nu îmi place să scriu, de parcă n-aș fi eu. Așa că m-am decis să rămân veșnic o cititoare nu e pentru mine scrisul. O zi superbă!

madutza77

Eu zic ca ai putea sa incerci…sa scrii o carte. Se pare ca talent ai cu carul, in schimb nu ai ce pierde, poate doar sa castigi.
Un bun prieten de al meu din copilarie, coleg de generala si vecin de bloc, ahtiat dupa citit s-a apucat de scris. Intr-o zi, mi-a lasat acasa un exemplar din a doua lui carte. Am fost surprinsa sa citesc pe prima pagina :”Pentru prietenii din copilarie de la Blocurile Rosii”. Si eu eram unul din copiii de la Blocurile Rosii. Acum si-a publicat cea de-a treia carte si cocheteaza cu actoria( in curand se va lansa primul film cu el in rolul principal).
Poate te hotarasti, merita sa incerci!

nina

Cat de tare e faza cu colegul tau!!! Foarte fain! De curand am citit Soseaua Catelu 42 de Alina Nedelea, care mi s-a parut extraordinara (fata are o poveste de viata incredibila (tipa din Asfalt Tango si a avut rolul principal in Chira Chiralina) si mi se pare ca aduce un pic cu povestea colegului tau.
In fine, despre scris ce sa zic, n-am niciodata timp, dar visez la o batranete petrecuta pe o insula cu laptopul in brate si cu mii de povesti in taste. 🙂

Frintz

Ii apreciez pe cei ce citesc. Eu sunt din categoria, as vrea sa citesc, dar nu am timp (pretind ca nu am timp). Pentru ca mereu gasesc prostii de facut, prostii ce imi mananca timpul. Am luni in care citesc si luni in care nu deschid o carte…din pacate…

nina

Stiu cum e cand gasesti mii de lucruri de facut si n-ai timp sa dschizi o carte. Mi s-a intamplat si mie in trecut, dar a fost suficient sa citesc cateva pagini dintr-o carte buna si gata, am fost iar conectata la ele. 🙂

ana

Unul din obiectivele mele in acest an este sa citesc mai mult. In liceu si facultate devoram cartile, citeam tot ce-mi cadea in mana…dupa ce am inceput sa lucrez, am inceput sa-mi cumpar carti, pe care n-am reusit sa le citesc in totalitate, mi-am facut o biblioteca a mea, care mi-e mai draga decat orice din casa 🙂 ; au trecut doar 7 zile din acest an, dar am citit macar o pagina in fiecare zi, ceea ce ma face sa cred ca pot!
Si cred ca ma incadrez in prima categorie, nu credca as putea scrie vreodata altceva decat cateva randuri pentru mine :). asa ca raman cititor.

iti doresc un an bun, cu multe carti si voluntariat, pe langa tot ceea ce faci in fiecare zi!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.