Era începutul toamnei lui 2008 și aveam blogul de aproximativ o lună, când am primit primul comentariu de la un cititor necunoscut. Animalici. Acum când mă uit în urmă mi se pare că-i un pic spam, dar atunci am fost în culmea fericirii: Am un comentariu de la un necunoscut. Un necunoscut a citit ce-am scris și a lăsat și-un comentariu.
Mai avusesem eu comentarii până atunci de la oameni pe care, chiar dacă se semnau ”Colegu”, ”Kiki” sau ”sora lui Kiki”, îi cunoșteam în realitate. Dar Animalici ăsta era străin. Necunoscut. Minunat.
Comentariul era scurt. Ok, foarte scurt. După care omul (sper din suflet să fi fost om) a revenit și-a zis ceva fără rost. Nu m-am supărat. Din contră, de emoție nici nu i-am răspuns. Adevărul este că nici nu prea aveam ce să răspund la așa vorbe.
Scriem cu toții pe bloguri și, recunoașteți, chiar dacă acum aveți multe comentarii la articole și nu mai contează daca-s 38 sau 75, atunci, la început, un comentariu era un eveniment (nu spuneți asta nimănui, dar pentru mine și acum e un eveniment). Un gest simplu pentru cineva care citește și o minune pentru cel care scrie cu speranța că se vor găsi câțiva care vor găsi poveștile lui interesante și le vor comenta. Cele câteva cuvinte de sub articol înseamnă certitudine și autorul postului e foarte încântat de fiecare dată când cineva își rupe din timpul lui pentru a lăsa o impresie legată de articolul lui de pe blog.
Acum după ce-am scris asta stau și mă întreb dacă nu cumva doar mie mi s-a întâmplat asta. Să țin minte primul comentariu. Sunt curioasă cum au primit alți bloggeri primul lor comentariu de la un om pe care până atunci nu-l cunoșteau. Trecuse mult de când v-ați apucat de scris. V-ați bucurat sau v-ați speriat pentru că vorbele voastre porniseră deja necontrolat către oricine dorea să le citească? Pe ai voștri cum îi chemă? Comentarorii zic. Primii.
Mi-ar fi plăcut ca asta să fie o leapșă și să se propage cât mai departe și cât mai adânc în blogosfera asta nouă și veche în care vrem nu vrem ne petrecem o parte din zi. Să ne regăsim primii comentarori.
Cum să nu țin minte primul comentator? Cred că am citit comentariul ăla de 50 de ori! Închideam pagina, o mai deschideam o data doar de plăcerea de a citi comentariul și tot aşa am ținut-o în ziua aia. Pe prima mea comentatoare o cheamă Antonia şi mi-e tare dragă 🙂
Eee, Antonia, normal ca esti mandra. Nu ca mine cu Animalici. 😀
Primul comentariu la mine pe blog a fost de la un necunoscut care mi-a admirat o fotografie 🙂 M-am simțit tare mândră atunci.
Cred ca erai mandra. Te gandesti, de unde o fi venit, cum m-o fi gasit, ce l-a convins sa comnenteze…
[…] Pe ai voștri cum îi chemă? Comentatorii zic. Primii.” Acestea sunt întrebările Ninei şi mi-ar plăcea să văd ce răspundeţi la ele. Le puteţi prelua sub formă de […]
Al meu era un baiat de 19 ani, care lua glume de pe net si le posta pe blogul lui. Dar tot m-a emotionat, pentru ca citise articolul si imi dadea dreptate. Si era PRIMUL! :)) Semna SkillS. :))
Foarte tare! Eu abia acum am vazut ca tu ai blogul abia de un an. Ai crescut intr-un ancat altii in zece. Felicitari!
Blogul pe care scriu acum il am de doar 8 luni. Inainte scriam pe blogspot, dar cand m-am mutat am pierdut aproape toata munca de pana atunci. Si multi cititori, pentru ca am decis sa imi limitez blogrool-ul la doar 10 persoane (si am depasit de mult limita impusa). Cu multi facusem schimb de linkuri si s-au suparat pe mine. :))
Multumesc!
chiar pe primul nu mi-l mai amintesc, dar stiu ca la un moment dat ii comentasem pe blog lui dan (deceblog,net). si intrase si el la mine si comentase. eram in delir :))
Asa am patit si eu cu bad pitzi, if you know what I mean. Ce vremuri… 🙂
spre rusinea mea :))) , nu mai stiu !
pai te poti uita, cred. 🙂
Citeam prin arhiva la primele articole …si ma gandeam cat de tare as fi vrut sa te descopar mai demult , sa iti comentez aproape toate articolele… cred ca nu este tarziu nici astazi, dar mi-e teama sa nu par exagerata :))
Nu pari exagerata, cum sa pari? Eu cand mai primesc cate un comentariu la articolele vechi, recitesc tot postul ca sa-mi amintesc despre ce e vorba ;i cu ocazia asta retraiesc amintiri. Bine ai venit aici!
Eu una am fost foarte multumita si fericita in acelasi timp de primul comentariu. Inseamna ca facusem o treaba buna!
Eeee, eu si pana la comentariu consideram ca am facut treaba buna. Numai ca nu mă laudase niciun necunoscut. :)))))
Multumesc mult de tot! 🙂 m-ai facut fericita !!! Blogul tau este una din micile bucurii ale concediului meu de zilele acestea( da! am concediu :)) )
Nu-i corect! Chiar nu-i corect! Unii sa se relaxeze si altii sa munceasca de numa… Abia astept si eu concediul. In iunie. 😀
Lasa, lasa… :)) , ca nu era corect nici cand ,de sarbatori ,unii erau in concediu si altii munceau :)) ! … Este unul impus , nu la cerere ,ceea ce ma face destul de trista! 🙁 chiar nu-l vroiam acum… 🙁 Spor la treba ! 🙂 Nu te plange ! 🙂 Este bine ca ai de munca ! 🙂
Multumesc, ok, nu ma plang, ma tine in viata gandul ca in fiecare zi am deocamdata seara libera.:D
Nici eu nu mai tin minte care a fost primul comentator, cred ca au fost baieti de pe serverele de jocuri pe care activam… Eram cu statisticile in mana non stop, sa vad cine, ce si cum comenteaza…
Buna asta cu statisticile. Eu aveam de la wordpress statisticile alea rudimentare asa si tin minte ca in primele zile aveam 80 de vizualizari dar cred ca 78 erau facute de mine si celelate doua de niste colegi de muncă. :))))
Primul comentariu primit a fost la al doilea post pe blog (iunie 2009), la o recenzie a unui film vazut de mine in perioada aia “Confesions of a shopacholic” si Laura, comentatoarea venita din senin se mira de diferentele dintre carte si film. Acum eu nu stiu daca recenzia mea putzea atat de rau incat n-a regasit nimic din ce citise in descrierea mea sau pur si simplu chiar erau questii diferite carte vs film.
asta-i comentariul:
http://questioare.ro/confessions-of-a-shopaholic-2009/comment-page-1/#comment-2
Esti foarte tare daca de la al doilea articol comentau necunoscuti. 🙂
primul comentariu pe blog…..a fost de la eumiealmeu (despre sufletul meu) – am ramas perplexa! aveam un comentariu ! primul! am scris, am rescris,am citit, iar am citit! inchideam si deschideam! :))))
au trecut aproape 2 ani si e si acum un sentiment aparte cand citesc comentariile celor care viziteaza blogul: simt ca e cineva acolo care percepe ceea ce scriu si are ceva de zis 😉
hahaha, exact, cunosc senzatia, te mai uiti odata si inca o data sa fii sigura ca e acoo si ca nu-i o greseala. :))
Primul comentator a fost o tipa care mi-a facut o observatie foarte importanta : scriam cu prea multe puncte puncte . M-a ajutat. Apoi au urmat comentariile de la cei din grupul lui Dono si ma bucuram tare mult cand cineva ma adauga in blogroll. Si acum imi tresare inima cand vad pe alte bloguri numele meu acolo in listuta.
Eu nu mai tin minte.Si nici nu mai am unde sa vad,ca mi-am sters majoritatea posturilor din ultimul an,pentru ca nu mi se mai pare ca stilul jurnal e ceea ce ma intereseaza acum.Oare cine o fi fost primul meu comentator? 😀