Locuim în casa asta de 11 ani și în tot acest timp la baia de jos (da, există și aia de sus care-i mai mare și, logic, mai puțin folosită), a funcționat cu succes un duș fără perdea. La propriu. Adica baia e în așa fel făcută încât trei din cei 6 pereți ai odăii (dacă nu mă credeți îi desenez), formează o cabină de duș căreia noi nu mai trebuia decât să-i punem o perdea. Sau o ușă, dar cum n-am fost în stare în 11 ani să-i luăm perdea, vă dați seama că ne-ar mai trebui încă pe atât până la ușă.
Acum că v-am adus la fața locului, ca să zic așa, nu cred că vă imaginați cu greu cum arăta baia asta după ce fiecare creștin din casă făcea duș. Era, la propriu, lac de apă. Se uda oglinda, se uda wc-ul, se uda dulapul, se uda și nefericita de hârtie igienică, se uda totul și, dacă aveai noroc, rămânea uscat prosopul. Atât. În schimb, la duș erai în largul tău, nu aveai limite, puteai cânta și recita poezii fără să fii întrerupt de nimic, atâta timp cât nu uitai să închizi ușa de la baie. În fine.
Cum nu mai rezistam să începem și al 12-lea an tot fără perdea la duș ne-am dus frumos la cumpărături și numa uite ce perdea albastră frumoasă am cumpărat. A fost așa de simplu și eram așa mândri de noi că, în sfârșit, intrăm în rândul lumii și avem cabină de duș cu perdea.
Continue reading Perdeaua de la duș