După care m-am căsătorit, am făcut copii și mi-a trecut. Dar niciodată de tot.
Sunt unul dintre oamenii căreia nu-i pasă de bani decât atunci când nu-i are. Nu știu ce ați înțeles voi din fraza anterioară, dar eu am vrut să spun că atâta timp cât sunt sănătoasă, am ce să mănânc și ce să pun pe mine, nu-mi mai trebuie decât un acoperiș deasupra capului. Ok, și niște cărți.
I-am invidiat întotdeauna pe cei care renunțau la ei și se dedicau altora. Am visat mereu să fac voluntariat si nu entru că asta-i cea mai usoara chestie pe care o poti face, ci pentru că asta ar însemna că pot aduce cuiva bucurie, cuiva care are cu adevarat nevoie de ea. M-am văzut de multe ori citind povești copiilor din orfelinate, mângâindu-i, ajutându-i pe bătrânii din azile să redevină utili, să nu mai simtă că nu fac altceva decât să-și aștepte sfârșitul. Mă simt bine atunci când îi ajut pe ceilalți și mă bucur sincer pentru succesul oamenilor care merită.
Așa că n-am încetat niciodată să mă gândesc la voluntariatul ăsta care dacă mă gândesc mai bine, trebuie să recunosc că-s egoistă acum, mi-ar face bine mai ales mie. Pentru că sinceră să fiu, toată bucuria aia a oamenilor cărora le dai o mână de ajutor, toată zic, mă umplu pe mine de energie și-mi dau impulsul de a merge mai departe.