fără toane

Ce am învățat trăind în Romania?

Am să vă povestesc câte ceva și poate veți trage voi singuri concluziile și vă veți da seama ce-am învățat.

Era o dimineață frumoasă de iarnă și doi copii se uitau pe fereastra casei la fulgii mari de zăpadă ce se luptau să acopere asfaltul gri. În bătălia asta copiii țineau, evident, cu zăpada și cu armata ei numeroasă de fulgi. Sperau ca pe seară să iasă la joacă, să facă un ghețuș pe care să alunece cât mai mult cizmulițele lor noi. Să-și țină echilibru cu mâinile întinse în laterale ca niște aripi subțiri. Să simtă că plutesc pe gheață. Ce fericiți erau că în țara lor exista zăpada!

Altă dată, aceiași doi copii se uitau la bunica lor cum pe cotlonul din curte amesteca cu o lingură mare de lemn în magiunul de pe foc. Toată curtea mirosea a bine, a delicios chiar. Zahărul nu se găsea și bunica hotărâse să le facă  nepoților magiun din recolta celor trei pruni din curte. Știa ea că nepoților le place foarte mult să-și întindă pe pâinea proaspăt scoasă din cuptor, minunata pastă de fructe. Ce bine că bunica putea face minuni din mai nimic!

Era vară, în urmă cu foarte mai mulți ani și Nina pleca în tabără la Geoagiu Băi, o stațiune la modă pe vremea aia. Era o tabără de înot. Da, de atunci am brevet de înotător. 😀 Altceva vreau să vă spun acum. Locul acela foarte frumos, înconjurat de paduri de fag și dealuri înverzite, ajunsese prin 2000 paragină, exact ca mai toate staținile Romanești. Mult de tot m-am bucurat când am văzut că în 2010, lucrurile nu mai stăteau deloc așa și Geoagiu Băi este astăzi o staține de excelență a turismului Romanesc. E minunat când vezi că uneori ce nu ne doboară ne face mai puternici și noi românii, avem puterea asta de a o lua de la capat chiar dacă nimeni nu mai crede în noi!

V-aș mai spune multe, dar trebuie să merg la vot. România își alege azi noul parlament. Nu-i vorba că am vreun preferat din clasa politică românească, dar mi-e ciudă să râdă străinii de noi că nu mergem la vot. Măcar prezența să fie mare, dacă de votat n-avem cu cine. 🙁 Știți că în Belgia prezența la vot este obligatorie?

Înainte de a pleca vă mai spun atât:

Mi-ar plăcea să vizitez cât mai multe țări în viața asta, dar asta nu pentru a mă convinge că la noi e mai bine, ci pentru a învăța cum să facem ca la noi să fie cel mai bine. Pentru noi. Mă aștept de la românii mei să fie mai responsabili, să înțeleagă că înainte de a cere ceva de la țara lor, ar trebui să-i și ofere ceva. Mă aștept de la românii mei să recunoască faptul că oamenii fac țara și nu țara-i face pe oameni. Să ne concentrăm fiecare pe ce știe el mai bine să facă și să nu ne contrazicem cu inginerii, cu medicii sau cu învățătorii pe meseriile lor dacă noi suntem economiști. Și reciproca e valabilă, evident. Nu, nu ne pricepem nici la fotbal și nici la mașini mai bine decât o fac oamenii pregătiți pentru asta. Și ca să închei, dragii mei, credeți-mă, nici la politică nu ne pricepem.