Month: November 2012

Ce-am mai făcut

Știu că n-am mai scris de ceva zile și asta nu s-a întâmplat niciodată de când mă îngrijesc eu de blogul ăsta, cu excepția concediilor, desigur, dar de data asta nici nu poate fi vorba de ceva concediu. Am ajuns, în schimb, la prima livrare din contractul acela mare de care vă vorbeam acum ceva vreme și ne canalizăm cumva toată energia ca treaba să iasă bine. Sper să iasă!

Pe lângă asta au mai fost și mici probleme de sănătate, și ale fetelor, și ale noastre, dar sperăm cu toții să vină frigul, să ucidă virușii și să petrecem cu bine sărbătorile de iarnă de care mi-am adus aminte ieri în supermarket când l-am văzut plin de globulețe și beteală.

Norocul nostru a fost sfârșitul de săptămână în care am avut un pic de timp pentru noi, iar ieri am fost și la o petrecere foarte faină între prieteni, așa că acum suntem plini de energie și gata să dăm piept cu săptămâna lucrătoare.

Continue reading Ce-am mai făcut

Ciudățeni

Săptămâna asta n-a început tocmai fain pentru noi. Deși dimineața de luni nimic nu prevestea vreun necaz, seara la  nouă și jumătate chemam salvarea. Copilul Iulia a căzut din picioare (un fel de leșin fără pierderea cunoștinței) și avea o durere insuportabilă de cap.

În timp ce vorbeam cu dispeceratul la telefon, copilul Sonia care cobora ușor scările,  se așează jos și spune că se învârte casa cu ea și simte o agitație mare în corp. Nu vreți să știți cum m-am înțeles cu cei de la salvare.

Evident că până la venirea salvării, mai exact fix două ore, am reușit cât de cât să le aduc în fire pe fete, să le descos, să aflu ce s-a întâmplat, să le dădăcesc… numai eu știu cât de greu a trecut timpul ăsta.

Continue reading Ciudățeni

Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

Dana are 7 ani și e în clasa întâi. E o fetiță frumoasă și isteață cu care mie îmi place să am grijă, dar din păcate nu totul depinde de mine. Să vă spun…

Pentru că mama ei  lucrează la atelierul nostru de croitorie, fetița își petrece aici orele de după școlală. Își face lecțiile, se uită la desene animate, mănâncă, se joacă. Numai de dormit nu doarme aici. Seara, când mama ei termină lucrul, pleacă amândouă acasă. Nu, Dana n-are o casă a ei cum avem noi toți. Dana stă cu chirie într-o cameră friguroasă împreună cu mama ei. Eu n-am fost la ea, dar mi-a povestit că ele n-au baie și pentru a merge la toaletă trebuie să meargă în curte chiar dacă afară e noapte și frig. Fetița are o viață foarte chinuită, deși eu știu că sunt mulți oameni care trăisc așa și din păcate pentru unii nici nu există șansă de schimbare.

Acum două sătămâni, Dana mi-a povestit o întâmplare foarte nefericită din viața ei de elevă, de data asta. Ea învață foarte bine, are niște caiete foarte ordonate și frumos scrise, învață poeziile în doar câteva minute și îi place mult să socotească. Și să deseneze. Cu toate astea în clasa ei nu prea și-a făcut prieteni, pentru că elevii ceilalți au aflat că Dana e săracă și o cam ocolesc. Ea s-a obișnuit cu situația și a ajuns chiar să nu mai plângă din cauza asta și să i se pară ceva firesc.

Continue reading Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

O idee pentru vineri

Că în România mor încă mulți copii la naștere, nu este, cred, o noutate pentru voi. Că în România (și nu numai) multă lume își petrece seara de vineri în cluburi, iar nu-i o noutate, dar din fericire asta nu-i nici un lucru rău. Iar când cele două chestii se leagă cumva, atunci chiar că-i ceva remarcabil care merită strigat tare prin megafonul blogosferei.

AllTimeClubbing și Kristal Club  au pus la cale un eveniment la care are loc vineri, la care putem merge cu toții în schimbul unui bilet de 30 lei. Dacă suntem fete și reușim să ducem la eveniment un băiat, atunci plătește doar el, deși nici banii noștri n-ar strica, pentru că, așa cum bănuiați, bănuții strânși vor ajunge la Salvații copiii Romania, mai exact vor ajuta campaniei Bun venit pe lume, campanie ce își propune strângerea de fonduri pentru dotarea cu incubatoare a maternităților din 15 orașe: Pitești, Constanța, București, Cluj-Napoca, Iași, Bacău, Craiova, Târgu Mureș, Timișoara, Suceava, Piatra Neamț, Vaslui, Hunedoara, Reșita și Brașov.

Ce ziceți, mergem vineri în club?

iPad Mini

De acum doi ani de când mi-am luat laptopul ăsta nu mi-am mai dorit o chestie atât de mult. L-am văzut de câteva zile și de atunci mă gândesc la el ca la o minune mică și neapărat necesară unei femei cu toane ca mine.

În ultimul timp nu mai am loc la laptop din cauza copilelor și rezolv cea mai mare parte a chestiilor de pe telefon. Doar că nu scriu și articolele pe blog de acolo, în rest fac orice cu Galaxy-ul meu proaspăt recondiționat. Numai că tare mi-ar plăcea să pot citi mai bine, să pot scrie un articolaș rapid, să pot cauta mai ușor cele mai ciudate chestii care mă interesează, mă rog, să am un fel de mini-laptop sau de mega-telefon. 😀

Desigur, m-am mai gândit la o tabletă și altă dată, dar tot timpul mi s-a părut o chestie prea mare, dar acum nu mai am nici scuza asta. Recunoașteți și voi că asta mică-i o bijuterie.

Continue reading iPad Mini

Ținutele șic de altădată

De câteva zile lucrăm la cămăși. Știu, voi ziceți că-i simplu, dar nu-i chiar așa, mai ales când trebuie să faci sute. Cu mașina mea de cusut nouă și smecheră, m-am băgat să fac eu mărunțișurile, respectiv epoleți, buzunare, clape pentru buzunare, barete de mânecă (acelea cu care se prinde mâneca atunci când o ridici), manșete, etc. Cu ceva ajutor am reușit în cele din urmă și azi sunt sigură că terminăm comanda și până diseară vor fi toate călcate și împachetate. Oricum nu despre asta voiam să vă povestesc, dar am simțit că e un moment bun să mă laud cu ce am învățat să fac. 😀

Vorbeam ieri cu fetele din atelier despre cum ne îmbrăcam noi când eram copiii și cât de cool ne credeam în hainele noastre de atunci. Bine, eu una nu mă simțeam chiar cool, fiindcă pe vremea aia nu cunoșteam cuvântul ăsta, dar interesantă mă vedeam sigur.

Țin minte că am mers odată la ziua unui coleg, întâmplător colegul era chiar fostul procuror Cristian Panait, și pentru petrecerea asta am vrut neapărat să mă îmbrac foarte elegant, respectiv cu o fustă dintr-o pânză înflorată făcută cu mâna mea la Atelier (asta era un fel de lucru manual pentru clasele 5-8). Am uitat să vă spun că aveam vreo 13-14 ani pe vremea când se întâmpla asta și scopul meu era ca la petrecerea respectivă să dansez măcar o singură dată cu un băiat care-mi plăcea și care, din păcate pentru mine, avea deja o prietenă, o fată tot din clasa noastră. 😀

Continue reading Ținutele șic de altădată

Când să scriu?

Tare mi-ar plăcea să mai am timp să scriu. În liniște. Adică așa cum era pe vremuri, să știu că am trei ore în fiecare zi în care să-mi pun gândurile pe hârtie. Trebuie să recunosc că în 3 ore aveam timp și să mă gândesc la un subiect, asta dacă nu-l știam deja, și să mă documentez un pic dacă era cazul și, ce-i mai important, aveam timp să-l scriu.

Acum nu mai am timpul ăsta, de fiecare dată se ivește câte ceva și mintea mea e forțată să se concentreze în direcția aia. Nu-mi plângeți de milă, uneori nu pot scrie pentru că mă uit la Vocea Romaniei sau X Factor. Alteori pentru că fac prăjituri (da, mi-am pus în gând să vă arăt o rețetă delicioasă de prăjitură zilele astea). Se întâmplă să nu scriu pentru că e vreme frumoasă (mă rog, era) și plecam la plimbare cu bicla și tot așa… Totuși, nu puține au fost momentele în care am stat în atelier câte 15 ore/zi și vreau să mi-l arătați mie pe ăla care poate scrie relaxat după munca asta.

Cu toate astea, cam o dată la trei zile mă apucă un dor nebun de a scrie. Și atunci văd că-s computerele din casă ocupate. Mândrele, vezi Doamne, își fac temele. Ba caută informații despre clima din Asia, ba despre cine știe ce animal. Uneori au deschise pe ecran câte 4 dicționare online. Și facebook-ul. Nimic nu se întâmplă fără facebook. Una a avut chiar ideea de a se costuma în Facebook de halloween. 😀 Toată generația lor e pe facebook. Noroc că-i ține școala destul de ocupați și timpul la calculator se rezumă la maxim o oră/zi. Am divagat.

Continue reading Când să scriu?