Când să scriu?

Tare mi-ar plăcea să mai am timp să scriu. În liniște. Adică așa cum era pe vremuri, să știu că am trei ore în fiecare zi în care să-mi pun gândurile pe hârtie. Trebuie să recunosc că în 3 ore aveam timp și să mă gândesc la un subiect, asta dacă nu-l știam deja, și să mă documentez un pic dacă era cazul și, ce-i mai important, aveam timp să-l scriu.

Acum nu mai am timpul ăsta, de fiecare dată se ivește câte ceva și mintea mea e forțată să se concentreze în direcția aia. Nu-mi plângeți de milă, uneori nu pot scrie pentru că mă uit la Vocea Romaniei sau X Factor. Alteori pentru că fac prăjituri (da, mi-am pus în gând să vă arăt o rețetă delicioasă de prăjitură zilele astea). Se întâmplă să nu scriu pentru că e vreme frumoasă (mă rog, era) și plecam la plimbare cu bicla și tot așa… Totuși, nu puține au fost momentele în care am stat în atelier câte 15 ore/zi și vreau să mi-l arătați mie pe ăla care poate scrie relaxat după munca asta.

Cu toate astea, cam o dată la trei zile mă apucă un dor nebun de a scrie. Și atunci văd că-s computerele din casă ocupate. Mândrele, vezi Doamne, își fac temele. Ba caută informații despre clima din Asia, ba despre cine știe ce animal. Uneori au deschise pe ecran câte 4 dicționare online. Și facebook-ul. Nimic nu se întâmplă fără facebook. Una a avut chiar ideea de a se costuma în Facebook de halloween. 😀 Toată generația lor e pe facebook. Noroc că-i ține școala destul de ocupați și timpul la calculator se rezumă la maxim o oră/zi. Am divagat.

Cum spuneam uneori am un chef nebun să scriu și pentru că n-am loc, citesc. Am acum 3 cărți începute: Jurnalul de la Păltiniș, Drumul spre înalta societate și Visul lui Joy. Le țin în colțuri diferite din casă și citesc din fiecare (pentru că-s faine și n-am putut să nu le încep pe toate) în funcție de unde mă prinde cheful de citit. Fie vorba între noi, eu am oricând chef de citit, cred că a putea trăi cu cărți și ceaiuri mulți ani de aici în colo.

So, ce să fac? Când să scriu?

P.S. Acum e ora 6,30 și după ce am făcut cafeaua, am băgat rufe la spălat, am scos gunoiul, am curățat aragazul după ce cafeaua a dat în foc, am scos vasele din mașină și mi-am făcut două senvișuri, m-am apucat de scris.

 

(Visited 62 times, 1 visits today)
Cristina

eh dah, dupa 8-9 h la work , rar mai am chef sa scriu pe blog. de obicei o las pe weekend cand scriu cateva posturi in avans si le programez. pacat. pentru ca mi-ar placea sa scriu mai des. dar prefer sa citesc sau sa ma dau pe stepper dupa ce termin lucru

De la Reader citire | Tomata cu scufita

[…] Hai ca în dimineața asta am amânat curațenia,  mi-am făcut cafeaua, mi-am scris un post pentru săptămâna viitoare și apoi mi-am deschis readerul. După care m-am pus pe comentat, like-uit și tweet-uit posturile care-mi plăceau. După care mi-am zis că de ce să arunc așa în gol cu link-uri pe care poate nu dau click „urmăritorii” mei, așa că vi le pun aici, să le deschideți când aveți chef. Apropos, în aceeași situație de care mă plângeam eu ieri e și Nina. […]

Olivia

Ai incercat sa te gandesti lucrezi cu sistemul de ciorne ale wordpress-ului?

Azi jumate de ora, maine o ora, in weekend o alta ora is tot asa?
Eu ce-i bun se pierde prea repete pentru tine si rabdarea ta?

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.