fără toane

Dana are 7 ani și e în clasa întâi. E o fetiță frumoasă și isteață cu care mie îmi place să am grijă, dar din păcate nu totul depinde de mine. Să vă spun…

Pentru că mama ei  lucrează la atelierul nostru de croitorie, fetița își petrece aici orele de după școlală. Își face lecțiile, se uită la desene animate, mănâncă, se joacă. Numai de dormit nu doarme aici. Seara, când mama ei termină lucrul, pleacă amândouă acasă. Nu, Dana n-are o casă a ei cum avem noi toți. Dana stă cu chirie într-o cameră friguroasă împreună cu mama ei. Eu n-am fost la ea, dar mi-a povestit că ele n-au baie și pentru a merge la toaletă trebuie să meargă în curte chiar dacă afară e noapte și frig. Fetița are o viață foarte chinuită, deși eu știu că sunt mulți oameni care trăisc așa și din păcate pentru unii nici nu există șansă de schimbare.

Acum două sătămâni, Dana mi-a povestit o întâmplare foarte nefericită din viața ei de elevă, de data asta. Ea învață foarte bine, are niște caiete foarte ordonate și frumos scrise, învață poeziile în doar câteva minute și îi place mult să socotească. Și să deseneze. Cu toate astea în clasa ei nu prea și-a făcut prieteni, pentru că elevii ceilalți au aflat că Dana e săracă și o cam ocolesc. Ea s-a obișnuit cu situația și a ajuns chiar să nu mai plângă din cauza asta și să i se pară ceva firesc.

De obicei, atunci când se organizează excursii cu clasa, Dana stă acasă. Mama ei nu-și permite să o lase în excursii. Nici măcar la teatru. Fetița ar vrea să meargă, i-ar plăcea și ei să meargă în călătorii și la spectacole, dar dacă nu se poate, fetița înțelege. Tocmai pentru asta, atunci când s-a organizat cu clasa la o excursie la circ, mama ei a făcut tot posibilul să plătească spectacolul și fetița să poată merge alături de colegii ei să vadă acrobații. Dana era foarte bucuroasă că nu va mai sta acasă și aproape că nu a dormit în seara de dinaintea spectacolului. Abia aștepta să se lumineze de ziuă și să vadă circul.

Dimineața, mama ei a îmbrăcat-o frumos, cu o rochiță de catifea și cu niște pantofiori foarte frumoși în care Dana se simțea prințesă. Îi avea de la o familie mai avută a cărei fetiță crescuse și care i-a dat Danei multe lucrușoare frumoase pe care ea le poartă cu mare grijă, să nu cumva să le strice, pentru că atunci când ea va crește, hăinuțele trebuie să meargă la o altă fetiță care are nevoie de ele. Să se bucure și ea. Cum spuneam, în ziua respectivă Dana a ajuns frumos îmbrăcată și pieptănată la școală, pentru a merge la circ cu colegii ei.

În curtea școlii, mulțime de copii care mai de care mai gălăgioși. Dana și-a găsit învățătoarea, și-a luat la revedere de la mama ei și a rămas împreună cu colegii. Mai exact lângă ei pentru că niciunul nu vorbea cu ea. Cel mai grav a fost atunci când doamna i-a așezat pe toți în rând, doi câte doi, pentru a putea merge frumos pe stradă până la metrou. Fetița care a trebuit să stea cu Dana de mână, a refuzat, zicând că ea nu merge în rând cu toți săracii. Atunci doamna a rugat o altă fetiță s-o țină de mână pe Dana, dar și aceasta a refuzat spunând că ea îi e scârbă să-și atingă pielea cu ea. Atunci fetița n-a mai rezistat și oricât de tare e ea de obicei, de data asta a plâns din nou. Și își promisese că n-o va mai face, dar n-a mai putut. Și ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, nici băiețelul cel mai slab la învățătură din clasă, acela care tot timpul își trage nasul și niciodată nu și-l curăță, nici el n-a vrut să stea în rând alături de ea.

Până la urmă Dana a mers de mână cu doamna învățătoare, dar asta n-a bucurat-o așa cum m-aș fi bucurat eu pe vremuri dacă învățătoarea m-ar fi ținut de mână pe stradă. Dana era atunci  prea supărată și aproape că uitase de circ. Oricât a încercat, pe tot parcursul spectacolului nu și-a putut opri lacrimile care îi curgeau pe obrăjori fără voia ei.

Când mi-a povestit întâmplarea asta, Dana n-a plâns deloc. Găsise o soluție să treacă peste asta. Mi-a spus că atunci când va fi mare și va fi cineva, va spune tuturor:

-Mă numesc Ioana și  sunt medic.

Spune că atunci nu-și va mai aminti de Dana și de copilăria ei nefericită.

E trist când un copil de șapte ani decide asta!

L. E.

Dupa cum puteti vedea în comentarii, mulți dintre voi vor să o ajute pe Dana într-un fel sau altul. Mulumesc tuturor, sincer eu nu ma așteptam să se întâmple așa, deja ma simt un pic coplesita de cate brațe se întind spre fetiță.

Din păcate mama Danei nu are niciun cont deschis și rechizite și îmbrăcăminte are deocamdată. S-a rezolvat si cu spectacolele de teatru si circ, ba chiar si cu excursiile ( Criserb, Pietricel, Sorina, vă țin minte cu asta).

Pentru cei care totuși vor s-o ajute pe fetiță, puteți folosi cu încredere contul meu de pay pal: ”nina.costea@gmail.com” . Aveți mai jos și un numar de cont clasic în care pot primi (pana o conving pe mama danei să-și deschidă un cont):

RO49INGB0000999900043582

ING- Sucursala Alba Iulia-Bucuresti

Titular: Nina Costea

Va multumesc din suflet tuturor! Sunteți adevărați oameni!