Săptămâna asta n-a început tocmai fain pentru noi. Deși dimineața de luni nimic nu prevestea vreun necaz, seara la nouă și jumătate chemam salvarea. Copilul Iulia a căzut din picioare (un fel de leșin fără pierderea cunoștinței) și avea o durere insuportabilă de cap.
În timp ce vorbeam cu dispeceratul la telefon, copilul Sonia care cobora ușor scările, se așează jos și spune că se învârte casa cu ea și simte o agitație mare în corp. Nu vreți să știți cum m-am înțeles cu cei de la salvare.
Evident că până la venirea salvării, mai exact fix două ore, am reușit cât de cât să le aduc în fire pe fete, să le descos, să aflu ce s-a întâmplat, să le dădăcesc… numai eu știu cât de greu a trecut timpul ăsta.