Am văzut aseară la TV cum o învățătoare le vorbea copiilor de clasa I într-o manieră incredibilă. Citez din memorie: ”Vai cât esti de prost! Ești foarte prost!” ”Dă-mi banii. Mi-ai adus banii? Pai ce, eu te întrețin pe tine? Că doar nu esti copilul meu.” Și n-au fost numai astea, evident. Adresate unor copii de maxim 7 ani.
Reporterul spunea că că e învățătoare cu experientă. Păcat! Eu nu mă gândesc la rușinea ei. Ea și-o merită cu vârf și îndesat. Mă gândesc la cum se simt acum copii ei, cei care toată viața au spus probabil cu mândrie că mama lor e învățătoare. Asta dacă nu cumva tot așa vorbea și cu ei.
Niciun copil pe lumea asta nu merită să i se vorbească așa. Niciunul, cu atât mai puțin niște boboci de clasa I pentru care școala abia a început de două luni. Oare nu s-ar putea, cu toată tehnologia pe care o avem azi la dispoziție, să avem camere de luat vederi în fiecare clasă. Camere la care să aibă acces atât conducerea școlii cât și părinții elevilor din clasa respectivă. Ar fi de vis.