De naștere.
Am citit aseară toate articolele publicate din 2008 încoace în data de 31 octombrie. La sfârșit aveam ochii în lacrimi.
Sinceră să fiu, am citit mai mult comentariile voastre (da, cu unii dintre voi mă întâlnesc pe aici de vreo 4 ani). M-am emoționat, cum altfel, și-am uitat ce am vrut să scriu de ziua asta specială, mai ales că se schimbă prefixul. Voi ați face bine să nu băgați asta de seamă. Asta cu vârsta.
Am văzut aseară la TV cum o învățătoare le vorbea copiilor de clasa I într-o manieră incredibilă. Citez din memorie: ”Vai cât esti de prost! Ești foarte prost!” ”Dă-mi banii. Mi-ai adus banii? Pai ce, eu te întrețin pe tine? Că doar nu esti copilul meu.” Și n-au fost numai astea, evident. Adresate unor copii de maxim 7 ani.
Reporterul spunea că că e învățătoare cu experientă. Păcat! Eu nu mă gândesc la rușinea ei. Ea și-o merită cu vârf și îndesat. Mă gândesc la cum se simt acum copii ei, cei care toată viața au spus probabil cu mândrie că mama lor e învățătoare. Asta dacă nu cumva tot așa vorbea și cu ei.
Niciun copil pe lumea asta nu merită să i se vorbească așa. Niciunul, cu atât mai puțin niște boboci de clasa I pentru care școala abia a început de două luni. Oare nu s-ar putea, cu toată tehnologia pe care o avem azi la dispoziție, să avem camere de luat vederi în fiecare clasă. Camere la care să aibă acces atât conducerea școlii cât și părinții elevilor din clasa respectivă. Ar fi de vis.
Anul ăsta, mai excat peste patru zile, împlinesc o vârstă. Am să trec peste eveniment în viteză, suntem atât de ocupați încât nu vom avea timp de sărbătorit și cu siguranță nici de cadouri. Cu toate astea, toată viața mi-am dorit să-mi fac o listă cu cadourile pe care mi le-aș dori de ziua mea de la cei dragi. Din păcate ele anul acesta nu se vor împlini, dar știți cum e, aș mânia pe cineva acolo sus dacă n-aș fi mulțumită cu tot ce am primit în viața mea de până acum.
Și veți vedea, nici nu-mi doresc prea multe:
1. Cărți – nici nu v-ați fi așteptat să încep cu altceva. Luni la Nemira e ultima zi când seria poate Dune poate fi comandata cu 40% reducere și cum eu n-am citit nicio carte din serie, pot spune că asta-mi doresc cel mai mult de ziua mea.
La Steaua- Molde Fk.
Mă gândesc deja să pariez pe Molde 5 lei, ca să-mi recuperez banii de bilet în caz că pierd ai noștri. 😀 Dar nu e cazul, am un prieten care mi-a garantat că bate Steaua. Așa m-a și convins că asta-i meciul potrivit pentru ca eu să văd Național Arena și pe dinăuntru.
Să știți că nu-s chiar o neștiutoare de fotbal care vrea să se țină de coada bărbatului și în loc să-l lase singur pe stadion cu băieții se ține cu dinții de el. Nu, nici vorbă. Pun pariu pe ce vreți voi că știu rezultatele meciurilor de până acum din grupele Europa League, nu doar grupa noastră (știu că-i E, dar îmi place să zic că-i grupa noastră), ci și în celelalte 11 grupe, mai bine decât el. Știu și primele două clasate din fiecare grupă. Mă laud, e clar. Cu toate astea știu cel puțin două tipe mai tari ca mine pe fotbal, bine, nici eu nu-s de lepădat. Iar mă laud!
Deși nu-s o dependentă de make-up, nu plec niciodată mai departe de parcul din apropierea casei fără machiaj. Unul făcut de mine după cum mă taie capul. Nu-mi iese întotdeauna rău, pentru că în general mă machiez puțin și foarte natural. Uneori aș vrea să mă aventurez și în machiaje mai elaborate, dar pur și simplu nu-mi ies. Mai exact, nu-mi ieșeau.
Fără legătură cu ce am scris mai sus, consider că există în lumea asta oameni meniți să fie mentori. Oameni în preajma cărora simți că tu ai mult de câștigat, de învățat și de admirat. Oameni ca ăștia, din păcate, întâlnești de puține ori în viață și, ce-i mai rău, puțini dintre noi au norocul de a rămâne în preajma unuia suficientă vreme pentru a fura de el cât mai mult.
Am avut șansa de a întâlni în viața mea de până acum câțiva asemenea oameni, dar cu excepția unuia, n-am reușit să stau în preajma lor decât cel mult câteva ore. Ore pentru care sunt recunoscătoare, fiindcă îmi place să cred că profit de timpul acela maxim. Un astfel de om este Dana Argeșan, o fată extrem de stilată și elegantă care reușește să facă zilnic lumea mai frumoasă. La propriu.
O dimineață deosebită a fost ieri (Sonia, de lângă mine, îmi șoptește că a fost chiar infernală): dușuri rapide, mic dejun care nu prea intra, făcut pedichiuri, aranjat părul, și-n varianta lung (Sonia a avut un coc excelent executat de mine, într-o zi am să vă învăț) și-n varianta scurt (Iulia a vrut un pic de voum față de coafura ei obișnuita), pregătitul ținutelor de dans (fetele au participat la doua categorii: dans sportiv și dans modern și au avut nevoie de două ținute), căutatul șosetelor albe care a fost o activitate în sine. Și ca și cum toate astea n-ar fi fost de ajuns, printre pantofi de dans și rochii înfoiate a apărut și tati care ne spune că deja e 11 și el e curios la cât avem de gând să plecăm spre sală. Concursul începea la 12,30, dar e un întreg ritual care trebuie făcut înainte, acolo la sală, așa încât, cu cât ajungi mai devreme cu atât e mai bine. Nu a fost cazul nostru.
Evident că până la urmă am ajuns, evident că până la urmă fetele au dansat.
N-am să vă povestesc cum s-a desfășurat concursul pentru că mi-ar trebui cel puțin două zile, vă spun doar că echipa lor a luat premiul 2 la ambele probe la care a participat și chiar dacă îmi dau seama că ele, fiind începătoare, au cam tras echipa în jos, sunt totuși foarte mulțumită de rezultat și de felul în care celelalte fete le-au felicitat pentru cum s-au descurcat la primul lor concurs de dans:
Urmează un sfârșit de săptămână plin, de data asta nu de muncă ci de evenimente intersesante, nu atât pentru noi cât mai ales pentru copilele mele.
Ieri am luat, în sfârșit, rochițele de dans de la croitorie (da, frate, altă croitorie, n-am avut timp să le facem noi :D) și azi are loc ultima repetiție ănaintea concursului de duminică. Primul lor concurs de dans. Știu nu trebuie să mă aștept la premii sau execuții de excepție, eu o să fiu mulțumite dacă le văd dansând. E clar că trebuie multă muncă pentru a ajunge sus.
Mâine, sâmbătă, vor avea o zi de excursie la Cascada Urlatoare. Vor merge acolo cu noua doamnă dirigintă, motiv pentru ei de a se cunoaște mai bine și de a descoperi împreună cea mai impresionantă cascadă de la noi din țară. Cred sincer că aceste căderi de ape este bine să le vezi când ești încă copil. Altfel îți rămâne întipărită în memorie Cascada Urlătoare, cu înălțimea ei de 15 m, la 13 ani (se putea și mai devreme) și altfel o percepi dacă o vezi prima dată la 40 ani.
Zilele trecute cautam pe net cine a spus: ”Cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni” și am dat peste un articol scris de marele Eminescu, articol atât de actual, dar atât de actual încât ți-ar fi greu să crezi că a fost scris cu cca.140 de ani în urmă. Vă rog să-l cițiți și voi și să-mi dați dreptate, asta înainte de a fă face vreo iluzie vis-a-vis de evenimentele politice de ieri.
”De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.
Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.
După ce luni de zile v-am împuiat capul cu programul meu infernal, evident că trebuia să sosească și ziua asta, în care corpul meu strigă disperat după odihnă. Și cum nici nu poate fi vorba de așa ceva până în ianuarie, mă gândesc să-l păcălesc cu ceva viatmine, poate, poate nu mă va lăsa la greu.
Nu numai că aș vrea să fiu plină de energie de dimineața până seara târziu (să știți că nu mă plâng, de la 6,30 până la 17,43 nu simt niciun pic de oboseală, mai greu e de la 17,44 până la 23,59), dar aș vrea și să am pielea sănătoasă și hidratată, iar pe deasupra să-mi și strălucească părul. A, să nu uit de unghii care ar fi minunat să nu se mai exfolieze.
Așadar, există niște viatmine minunate, care să mă transforme în extraterestru mențină în formă până pe 3 ianuarie? De atunci în colo preconizez o perioadă de relaxare cu ceva munte și spa, dar ce fac până atunci?
Mai exact ce perioadă din viața voastră ați alege să retrăiți dacă vi s-ar oferi ocazia. Să zicem 1 an. Care ar fi acela? Condiția ar fi că întorcându-vă nu veți putea schimba absolut nimic din trecut, deci totul se va petrece întocmai cum a fost, doar voi veți avea mintea de azi.
Fata a ales, simplu, perioada de început a copilăriei sale, atunci când abia dacă putea lega câteva fraze, dar când mama era încă lângă ei. Gătea, făcea curat se chinuia zilnic să-i învețe câte ceva și uneori mergea să spele rufe la învățătoarea din sat, prea ocupată cu corectarea caietelor ca să mai poată să-și dea și rufele în două ape.
A fost anul perfect pentru ea, n-a știut decât joc, joc și iar joc. Dar mai presus de toate, a fost ultimul an petrecut alături de mama. Un an mai târziu ea, mama, avea să plece poate pentru totdeauna…