S-a lansat topul Mediabrief

Cred ca nu-i blogger să nu fi auzit de Zelist și de topurile controversate publicate acesta. Rău, bun, ne-am folosit de el anii ăștia, dar acum a venit vremea poate să ne adaptăm un pic la vremurile pe care le trăim. Redau mai jos integral comunicatul de presa primit de la Mediabrief  si va invit sa comparati cu ce cunoașteți deja în materie de topuri, clasamente și alte unelte de clasificare:

Mediabrief lansează “Topul Mediabrief”, un top ce ilustrează capacitatea siteurilor de presă și a blogurilor din România de a crea articole virale. Topul este fundamentat pe măsurarea numărului de interacțiuni obținute de siteuri pe cele mai folosite rețele sociale în România: Facebook și Twitter.

Topul este ordonat după “Scorul Mediabrief”, care reprezintă valoarea mediană a numărului de interacțiuni obținute de articolele publicate de respectivul site. 

Mai mult decât un simplu top, Topul Mediabrief este o unealtă care permite ordonarea și segmentarea siteurilor de presă și a blogurilor din România după diverse criterii. Astfel sursele prezente în top pot fi segmentate după categorie: presă națională, presă locală, reviste sau bloguri. Pe lângă valoarea implicită -“Scorul Mediabrief”- topul poate fi ordonat după numărul total de interacțiuni Facebook sau Twitter. În plus, topul poate fi generat pentru două variante ale perioadei de monitorizare: ultimele 30 de zile, respectiv ultimele 180 de zile.

Topul poate fi accesat la: www.mediabrief.ro/top

Ce este Mediabrief?

Mediabrief pune la dispoziția utilizatorilor cea mai puternică platformă de monitorizare online din România. Mediabrief monitorizează peste 60.000 de bloguri, 60.000 de conturi de Twitter, 500 de surse de presă și reviste, 58 de forumuri și 4.7 milioane de conturi de Facebook din România.

 Pe lângă indexarea articolelor, posturilor și comentariilor publicate de sursele monitorizate, Mediabrief atașează fiecarui articol o multitudine de parametri, precum numărul de comentarii, linkuri, Twitter shares, retweets, Facebook shares / likes / comentarii, o estimare a traficului, scorul Google PR, numărul de Facebook friends / Twitter followers al sursei.

 Platforma Mediabrief vă pune la dispoziție o serie de rapoarte dinamice, care permit segmentarea datelor și obținerea celor mai semnificativi indicatori cantitativi și calitativi, exportul datelor în format Excel precum și alerte pe email pentru expresiile urmărite.

 Enjoy!

(Visited 26 times, 1 visits today)
dojo

Wow, 25 de euro pe luna, cel mai mic pret. Probabil au uitat ca sunt in Romania. La pretul asta imi platesc un VPS deja si ala-mi tine un proiect serios. Sau un reseller care-mi aduce si bani. Bafta oricum, dar la preturile astea eu cel putin nu as putea fi convinsa sa utilizez situl. Topul e parca un copy-paste dupa zelist. Inca nu am inteles daca trebuie sa platesc aia 25 de dolari sa intru in top sau nu, nu ca ar fi relevant. Oricum, bafta proiectului

nina

Cred ca parte cu plata se adreseaza companiilor care vor rapoarte detaliate despre anumite chestii. Stiu ca si la zelist exista o varianta de abonament pentru companii.
Nu cred ca e copy/past zelist, ei zic ca au alte criterii si algoritmi pe care-i iau in calcul, dar cred ca mai au mult de munca la el.

Sebastian Cristea

@dojo Pachetele, pornind de la 25e, sunt pentru serviciul de monitorizare, care este mult mai mult decat topul prezentat. Poti sa iti faci o idee despre ce este vorba in pagina “Cum arata”.

Topul este gratuit, pana la pozitia 100, pentru toate combinatiile de parametrii. Cel putin atat, sigur va ramane gratuit. Vor aparea si features premium, in plus, destinate clientilor.

Cat despre asemanarea cu Zelist, nu prea exista. Parametrii masurati si algoritmul sunt complet diferiti – linkuri pe bloguri vs prezenta pe Facebook si Twitter. Nici pozitiile nu prea coincid.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.