Nu mai am răbdare

Sunt ca fetele care-și cumpără rochie pentru nuntă și apoi abia așteaptă nunta ca să-și îmbrace rochia. Nu mă refer la mirese, ele intră în altă categorie, ele ar trebui să aștepte nunta din alte considerente. Deviez.

Abia aștept să trec blogul pe noul hosting. Știți de ce? În primul rând ca să termin cu tot tămbălăul ăsta cu: ia domeniu, dă-mi domeniu, ia arhiva, dă-mi arhiva, unde-i arhiva…, dar nu numai de asta aștept.

Odată cu noua casă, toane.ro va avea și o temă nouă și frumoasă (tare-mi mai plac când sunt noi, temele pe care le aleg 🙂 ) pe care abia aștept să v-o arăt. Vă spun doar că-i colorată, jucăușă cu tematică, cum altfel, mai ales că sunt aproape un croitor cu ștate vechi. Ok, abia dacă știu să trag un tighel drept, dar am făcut ieri niște sacoșe, pe care vreau să le dau cadou clienților, foarte, foarte frumoase. Și le-am făcut eu cu mâna mea de la început până la sfârșit.

Continue reading Nu mai am răbdare