Am avut ani de zile în care nu mâncam dimineața decât în weekend-uri și numai în cele în care mă trezeam mai devreme de 12. Nu vreau să spun că-mi era rău, dar vreau să aflați că nu-mi era bine. Plecam de acasă cu stomacul gol, la prânz nu mâncam decât niște biscuiți și mă așezam la masă o singură dată pe zi, și anume, seara. Mi-am dat seama că regimul ăsta nu-mi face bine, destul de târziu. Aveam 30 de ani și mă credeam o zeiță. Ceva ce nu poate fi dărâmat. Muceam de dimineața până seara uneori fără să mănânc ceva și credeam că nu mă poate birui nimic. În plus credeam că nu-mi arăt vârsta, eram destul de mulțumită de cum arăta pielea mea. A, nici apa nu prea mă preocupa. Mai exact, nu serveam decât atunci când mă lua cu leșin. 🙁

Revenind la vremea aia, îmi amintesc cu exactitate momentul în care am încetat să-mi mai bat joc de corpul meu. Eram în mașină la semafor și un cerșetor s-a apropiat de geamul meu. Nu mai știu dacă mi-a cerut ceva sau dacă i-am dat vreun șfanț, dar știu exact că omul s-a uitat la mine și mi-a spus: vrei să-ți spun câți ani ai?  Hehehe, mă amuzam eu în gând, mai ales că toți cunoscuții și necunoscuții îmi ziceau: 20, hai maxim 24 ani poate să-ți dea cineva. Ei hai să te văd moșule spune câți ani am. Și-a zis: 30 ani. Nici nu mai știu dacă semaforul s-a făcut verde, dar e  sigur că eu am plecat în viteză. Și dusă am fost.

Am înțeles atunci că excesele nu-s bune, că dacă vreau să mă păstrez cât mai mult timp sănătoasă (știți voi, sănătatea înseamnă și să arăți tânăr, problema mea), n-am decât să ajung la un echilibru și să repect atât mesele zilnice cât și programul de mișcare. De atunci micul dejn a fost  sfânt, chiar daca uneori însemna doar un iaurt si altădată o întreagă omletă cu șuncă. Între timp ideile de mic dejun sănătos și energizant s-au înmulțit, au apărut tot felul de variante care mai de care mai apetisante și  uite așa am ajuns în zilele noastre.

Continue reading Micul dejun e tot un fel de “bună dimineața”