fără toane

Pentru că anul acesta am făcut turul Europei cu cortul (ok, știu că v-am mai spus, dar poate vine vreun oaspete pe aici și trebuie să știe și el ce vreau să zic, nu?) m-am gândit că ar fi bine dacă aș împărtăși cu voi experiența asta, pentru că eu am căutat pe net informații pentru a organiza excursia asta și tare m-am bucurat când am gășit informații de la cei care au trecut pe ici pe colo. Bine, scriu aici și pentru a-mi rămâne mie informațiile astea despre vacanță, dar nu mai spuneți asta nimănui.

Am plecat din București vineri noaptea. Practic era sâmbătă deja pentru că dacă-mi aduc bine aminte, pe la 00,30 ne pierdusem deja de mașina prietenilor noștri (Oana, Mircea și fetița lor Daria) și nici nu ieșisem din capitală. Norocul nostru că suntem niște profesioniști și cu ajutorul stațiilor de emisie recepție cu care ne echipasem ne-am regrupat rapid și am pornit cu elan în parcurgerea celor 5000 km pe coclauri europene. Faza 1 a fost București- Budapesta – 825km.

Am mers  toată noaptea (de fapt a mers mașina, Sorin a condus și eu am fost doar copilotul inutil care a stat tot drumul cu o perna în jurul gâtului :D), și dimineață pe la 9 (ora lor) intram în Ungaria, țara vecină și prietenă. Atât de prietenă încât vameșii lor au fost singurii pe care i-am văzut în toată Europa. A, i-am mai văzut și pe ai noștri la întoarcere.

Micul dejun l-am luat într-o parcare de pe autostrada către Budapesta, parcare dotată cu niște toalete oarecum haitec în care ungurii au simțit nevoia de a scrie fix în română faptul că într-un anumit loc era coșul de gunoi. Nice! Tot aici în parcare, pentru că bătea vântul foarte tare ne-a luat la un moment-dat o foiță de celofan în care fusese brânză topită și a purtat-o elegant în mașina unor nemți aflată la ceva distanță cu ușile larg deschise. Inițial n-am știut ce să facem, dar Mircea ne-a liniștit, ne-a spus că o vor găsi ei mai târziu, o vor mirosi și vor face ca fetița din reclamă: hmm, emmentaler!

Cu forțe proaspete am pornit la drum spre Budapesta, unde am ajuns fără alte incidente, aveam adresa campingului Haller, am găsit acolo oameni primitori, dotați cu hărți ghiduri și instrucțiuni în limba română. Am mai găsit și un nuc secular în incintă și ne-am așezat corturile sub el cu gândul la umbra ce avea să ne-o ofere. După câteva ore de odihnă și despăduchere, am mers să vedem un pic orașul.

Dacă mă întrebați pe mine, orașele astea trebuiesc vizitate cu un ghid, care să-ți povestească și căruia să-i poți pune întrebări la care să știi sigur că primești răspunsuri. Noi n-am avut așa ceva, ne-am ghidat doar după experiențele prietenilor cu care am fost și am reușit să vedem câte ceva. Mi-ar plăcea însăsă fac odată un tur al Budapestei însoțită de un ghid. E o diferență ca de la cer la pământ, spun asta pentru că am vizitat astfel Zagreb-ul și nu se compară. Am ajuns să vedem numai Piața Eroilor din Budapesta și să vizităm Castelul Vajdahunyad din parcul orașului.

Evident că am văzut și Galeria de Arta a Budapestei și Muzeul de Arte Frumoase, însă numai pe dinafară. 🙁 În schimb am băut limonadă pe stradă și-am mâncat porumb copt. Ca-n Herăstrău, ca să zic așa. Puțin cât a fost, ne-a plăcut. Atât de mult încât la întoarcere am petrecut aici încă două zile. Una dintre ele la Aquaworld, dar să avem răbdare.

A doua zi după micul dejun ( ca să fim bine înțeleși, aveam încă mâncare de acasă, lăzile frigorifice făceau față cu brio. Am făcut chestia asta cu proviziile de acasă, nu pentru că pe la ei n-ar fi fost magazine, ci pentru a economisi timp la dus. Știu din experiență că mersul la magazin mănâncă timp prețios), după micul dejun, așadar, am avut de făcut un drum scurt, de numai 500 km până la Salzburg. Era duminică.

Cheltuisem deja așa:

• motorină București – 220 lei
• vinietă Ungaria pt. 30 zile – 80 lei
• motorină Nădlac – 140 lei
• cazare 1 noapte camping Budapesta – 25 euro
• diverse – 15 euro

Total – 155 euro (cheltuielile sunt doar pentru o familie și dacă am fi fost singuri cred că la camping am fi plătit un pic mai mult, cu cca 3-5 euro).

Povestea de la Salzburg- aici. 🙂

P.S. Nu mă întrebați încă de poze, e prea devreme. 😀