Probă de cort

Știu că v-am tot spus de plecarea noastră cu cortul prin Europa, dar cum orice călătorie, indiferent cât de lungă va fi, începe cu primul pas, pentru noi primul pas a fost să verificăm starea cortului. Așa că duminică am ieșit cu bicicletele și cu niște prieteni cu aceleași preocupări (au și ei un cort pe care l-au verificat) la iarbă verde, mai exact în parcul din apropiere, pentru câteva ore de distracție și pentru proba de cort.

A fost o probă în toată regula, am cronometrat timpul necesar pentru întinderea cortului nostru de 6 persoane, cu tot cu camerele interioare. Mi-au ieșit 20 minute, dar cred că atunci când vom instala și saltelele, vom ajunge la 30 minute cu totul pentru o treabă făcută ca la carte. Asta într-o singură persoană pentru că eu eram ocupată să urmăresc cronometrul. 🙂 Probabil că dacă-l ajut și eu pe Sorin ajungem la 20 de minute cu totul, ceea ce nu-i tocmai rău.

Cum după muncă avem nevoie și de răsplată, am lăsat cortul să se obișnuiască cu verdeața și noi am trecut la volei și badminton. Dacă n-ar fi fost oamenii de după copaci care ne priveau ca pe niște evacuați din case care vor să se mute cu cortul în parc, totul ar fi fost perfect. A, și țânțarii. Ne-au ciuruit. Cred că dacă vreun candidat la primărie ar promite ceva soluție împotriva țânțarilor, ar avea numai de câștigat.

După câteva ore am ridicat tabăra și am pornit pe noile noastre biciclete spre casă. Acum excursia prin Europa poate începe, cortul e într-o stare excelentă. Și noi la fel. 🙂

(Visited 42 times, 1 visits today)
Cristina

daca nu ajungeti voi la noi venim noi la voi,aveti loc si pentru noi in cort?da cam pe ce data ajungeti la disney?

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.