fără toane

Și nu plecasem încă în concediu mă gândeam că ar fi frumos dacă nu chiar zilnic, măcar la câteva zile să mai apară și câte-un post pe blog, să nu se simtă și el chiar părăsit, că vorba aia, câine de-ar fi fost și tot l-aș fi lăsat cu prieteni. Și cum gândirea asta a mea nu prea rămâne fără rezultat, scriu azi ceva despre dimineața în care va apărea acest post. Adică ce cred eu că se va întâmpla în dimineața zilei de azi, 26 iunie. Scriu asta într-o miercuri 13 așa că așteptările pentru 26 nu pot fi prea mari.

Dacă toate merg așa cu le-am plănuit, azi cândva în timpul zilei ar trebui să ajungem la Paris. Programul stabilit spune că ar trebui să ridicăm tabăra de la Munchen cât mai de dimineață pentru a ajunge în jurul orelor 15-16 în capitala Fanței.

Cred însă că n-am apucat să ne mai oprim la Munchen, am ratat ieșirea de pe autostradă spre camping, și ne-am continuat drumul până undeva în apropiere de Strasbourg, unde am campat seara târziu, deci nici vorbă de trezit devreme. Ne trezim ca turiștii fără griji pe la 9, cu soarele bătându-ne direct în foaia cortului, semn că nici de data asta nu ne-am orientat bine și l-am pus iar fix în soare.

Iulia se trezește prima și observă că vecinii de lângă noi , surpriză, sunt români. Nu știm încă dacă asta e de bine sau de rău, dar cum primul contact cu ei este: Bună dimineața, nu aveți cumva un pliculeț de cafea în plus?, mă gândesc că n-are ce să fie rău. Sau mai rău.

În zece minute suntem cu toții gata de micul dejun (asta e sigur că în realitate nu se va întâmpla, numai eu am nevoie de o jumătate de oră) și ne strângem în jurul mesei. Sorin aduce lada frigorifică din mașină și 14 ochi privesc cu speranță spre interiorul acesteia. Cum lista de cumpărături la plecare a fost drastic redusă (ne-am gândit: lasă mă, ce credeți că ăia n-au magazine?), după trei zile de mers cu mașina aproape exclusiv pe autostradă, ne bazam acum pe conținutul lăzii care trebuia să încropească pentru noi un mic dejun sățios.

În timpul ăsta din boulangeria de intrarea campingului vine un miros îmbietor de pâine proaspătă și pateuri cu brânză. Ne vine ideea să rupem ceva bani din portofel și să mâncăm ceva proaspăt, așa că punem încrezători capacul lăzii și ceea ce ar fi putut să fie un mic dejun la gura calului, rămâne să ne potolească poate foamea la prânz.  Devorăm repede pateurile, ne luăm și niște pâine pentru mai târziu, și ridicăm tabăra.  Uităm masa cu scaunele strânse și rezemate de un copac, ne luăm la revedere de la gazde și pornim spre Paris.

Sper sincer că nu-s clarvăzătoare!

Pentru cei care n-au îneles, asta nu-i o povestire din vacanță, e ceea ce cred eu, azi 13 iunie la momentul când scriu asta, că ni se va întâmpla in dimineața zilei de 26. Acum, dacă am sau nu dreptate vom vedea.