Cubul Rubick

Am un văr care în copilărie m-a învățat câțiva algoritmi de rezolvare a cubului rubik. Bine, el nu le spunea algoritmi, le spunea scheme, dar important e că am învățat să-l fac repede, mai puțin ultimul colț. Nu reușeam să-l fac și pace, iar în încercarea mea de a-l face, reușeam să stric tot ce făcusem până atunci și mă enervam și o luam de la capăt. Într-o vreme, de ciudă că vărul meu râdea de mine că nu reușesc să-l fac complet, am găsit totuși o metodă foarte la îndemână, dar deloc demnă, de a-l rezolva.

Scoteam pur și simplu colțul ăla și-l băgam în poziția corectă, apăsând cu forță și încercând să împiedic și împrăștierea  celorlalte piese.

Mi-am amintit chestia asta atunci când l-am văzut pe băiatul de la Românii au talent cum făcea cuburile cu viteza cu care eu nici apă nu beau. Evident că de atunci îmi doream tare de tot un cub bun (exista cuburi ieftine care se rup când ți-e lumea mai dragă) pentru că n-am chef să mă supăr și din alte cauze în afară de neputința mea.

Cum n-am fost singura căreia Cristian Leana le-a reaprins pofta de rubik, Gabi, vărul lui Sorin și soțul Ioanei, a apărut acum câteva săptămâni cu un cub pe care îl făcea întruna. Am pus și eu mâna pe el și mi-am dat seama că mai mult de-o față, făcută și aia complet haotic, nu mai știu să fac. Mă uitam la celelalte fețe cum se uită văcarul la motorul de avion. Era beyond my control dacă pot spune așa.

Cum Gabi a înțeles că ne place cubul, dar nu prea ne permitem să ne luăm unul acum (nici măcar nu știam de unde), a profitat de ziua lui Sorin și ne-a  i-a dăruit unul.

Hehe, ce credeți că fac eu în timpul liber de atunci? Învăț algoritmi și îi pun în aplicare. De ce credeți că scriu mai puțin pe blog? Pentru că am treabă? Hmm, am și treabă, dar au fost perioade și mai grele. Acum sunt ocupată cu rubik-ul. Nici nu știu dacă Sorin a apucat să pună mâna pe el.

În schimb abia aștept să intre fetele în vacanță ca să învețe și ele să-l facă. Iulia face deocamdată o față fără niciun algoritm. Pe Sonia n-o interesează. Voi cum stați cu rezolvarea? Eu vreau să devin un mic Leana. 😀

(Visited 773 times, 1 visits today)
vienela

O singura fata reusesc sa fac si eu destul de repede fara nici un algoritm, dar asta este tot ce pot. :((
Mi-ai adus aminte de baiatul meu,care, de necaz ca nu il putea face, dezmembra cubul si repozitiona totul pe culori. :))
Am dat cubul unui vecin si nu l-am mai vazut inapoi. S-au mutat impreuna din bloc. :((

Cami

Am invatat si eu sa-l fac acum vreun an cand l-a apucat pe Cip pasiunea a mare cu cubul asta. Cip stia sa-l faca din copilarie, dar anul trecut a participat la o competitie de viteza si s-a antrenat destul pentru asta. Si-a cumparat vreo doua cuburi profesioniste, se cronometra, ce mai, nebunie. Nu mai tin minte cat avea recordul, parca 25 de secunde (sau mult mai putin si o sa ma ucida ca am zis ca sta atat de prost :D).
Ei, in perioada aia m-a invatat si pe mine sa-l fac. Aveam si eu un timp bunicel, parca reusisem sa scad sub un minut, ceea ce era super pentru o incepatoare si pentru cineva care nu folosea algoritmii cei mai rapizi.
Cand l-am vazut pe pustiul de la Romanii au talent, am zis sa fac si eu cubul, sa vad daca mai stiu ce si cum. N-am mai stiut 🙁 Nu-mi mai amintesc cum sa fac fundul. Trebuie sa iau lectii de la Cip din nou…

nina

@Cami- eu nu inteleg de ce daca stiam odata sa-l facem acum nu mai stim. Nu imi convine deloc situatia asta. felicitari lui Cip. Eu ma gandesc sa nu-mi iau niciodata unul mai mare de 3x3x3. Nu de alta, dar n-as vrea sa am asa la indemana dovada limitelor mele. 🙁

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.