Săptămâna 20

Ziua 142- 61,8 Kg

Dacă aș fi făcut un grafic cu felul în care au plecat și venit kg mele în timpul celor 142 de zile (aoleu, cand au trecut aproape 5 luni?), atunci acesta ar arata ca o linie a orizontului pentru ultimimele 2 săptămâni, pentru că acul cântarului nu s-a clintit din loc în această perioadă.

Să nu înțelegeți că mă plâng, ba din contră, azi când termin de scris articolul acesta, intru în atelier și îmi strâmtez o fustă cumpărată anul trecut pe vremea asta, fustă care îmi e acum cu două numere mai mare. Emoticon cu zâmbet larg.

Azi de asemenea am pe mine o rochită care tot anul trecut îmi venea fixă și care acum joacă. Asta nu-i ceva de rău, nu mi-e mare, e doar lejeră, exact așa cum vreau eu să fie.

Ok, n-am să mă culc pe o ureche, n-am să fac nici în continuare abuzuri și dacă am noroc și vin zilele frumoase, sunt sigură că și pedalatul mă va ajuta să ajung la acele minunate, dar atât de îndepărtate 57 kg.

Deși unii ar spune că acum începe greul, că acum voi pierde și mai greu kilogramele, nu-i nimic, nu mă grăbesc, important e că am ajuns să intru în rochite. 😀

Și da, iar n-am prea băut apă, am fost atât de prinsă încât abia dacă intram de două ori pe zi în casă și atunci numai la apă nu-mi stătea gândul. Asta trebuie să înceteze, chiar acum o să-mi leg o sticlă de gât.

PS Mâine dimineață fac extragerea câștigatorilor pentru cărțile oferite în articolul acesta.

(Visited 23 times, 1 visits today)
Frintz

E de bine ca te-ai mentinut. Important este sa nu pui. Pentru lipsa apei nu ai nici o scuza. Organismul are nevoie de apa, mai ales atunci cand este solicitat fizic. Pune o sticla cu apa acolo unde lucrezi si trebuie trebuie sa o bei. Incet incet o sa iti intre in reflex sa o cauti. Hidratarea e foarte importanta. Inclusiv pentru minte.

Colega mea de birou cand ne-am cunoscut nu bea apa deloc. Incet incet s-a apucat sa bea iar acum goleste fara probleme 4 sticle pana la sfarsitul programului. Nici nu-i vine sa creada cu cata usurinta bea acum apa. Si a slabit tare frumos de cand a venit la noi. E tare mandra de ea. Si noi de ea….

Eu simt o relaxare deosebita cand beau apa.Simt cum apa inunda fiecare spatiu din interior…si simt asa o senzatie placuta ca atunci cand intru sub un dus cald de vara ….

Sa ai un weekend prelungit frumos! Sa te bucuri de soare si de fete! La multi ani pentru copile! Sa iti traiasca!

Si spor la slabit!

Cristina

Felicitari! Da, mai ai putin, merge mai greu (cam la fel e si la mine desi mai am vreo 6 kg de dat jos). Nici eu nu sunt prietena cu apa si rar reusesc sa beau destul … dar sunt prietena cu smoothies si mai noi cu cele din lapte de soia 🙂 intre 100 si 200 cal pe pahar , in functie de ce fructe pun

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.