Mă uitam ieri la un film în care doi puști (o fată și-un băiat) încercau să se cunoască povestind fiecare despre el lucruri rele care i s-au întamplat sau pe care le-a făcut. Băiatul spunea că s-a rostogolit cu scheibord-ul, fata că a căzut dintr-un copac și si-a spart capul, el că a fost martor la o altercație unde s-a tras cu arma, ea că prietena ei a murit împușcată în timp ce mergeau la un club, și tot așa până au ajuns la chestii de genul ”mama are cancer”, unde m-au pierdut definitiv, dar din discuția lor am înțeles ceva. E mult mai ușor să te apropii de un om atunci când știi care-s lucrurile rele pe care le-a făcut.
Evident m-am pus în situația lor și m-am gândit ce-aș fi spus eu dacă ar fi trebuit să recunosc câteva dintre cele mai rele lucruri pe care le-am făcut sau care mi s-au întâmplat. Aș avea așa:
- undeva pe la 13-14 ani, am lovit cu bicicleta o fetiță în parcul Chindiei din Târgoviște. A fost un moment foarte, foarte nasol, nu doresc nimănui să-l trăiască, eu coboram cu bicicleta o panta și fetița s-a smuls pur și simplu din mâna mamei ei și s-a aruncat în fața bicicletei mele. Din fericire copila a avut doar câteva zgârâieturi și probabil a tras o sperietură zdravănă, dar și eu am fost super-afectată atunci, credeam că sunt un fel de criminal or something. Grrr…
- A doua ca și intensitate s-a întâmplat când eram mai mică și fost atunci când i-am spart geamul vecinului, poveste spusă, nu mai discutăm.
- A treia a fost după parerea mea și cea mai gravă, s-a întâmplat prin clasa a-VIII- a și s-a lăsat cu sânge. Am căzut de pe bara pe care noi fetele ne etalam talentele de gimnaste, am căzut, zic, în așa hal încât m-am dat cu gura de bara de jos, iar dinții mi-au ieșit prin pielea de sub buză. A fost groaznic și s-a lăsat cu urmări, dacă mă uit atentă în oglindă văd și azi locul prin care dinții mi-au perforat pielea. Dar dacă voi credeți că asta m-a oprit pe mine din cariera-mi fulminantă de ”campioana blocului” la gimnastică, vă înșelați amarnic.
Gata, astea-s relele pe care le-am făcut și pe care le pot recunoaște acum. Mai are cineva curaj să recunoască chestii făcute de care nu e tocmai mândru?
Presupun ca-s mai multe chestii urate pe care le-am facut, dar acum imi vine doar una in minte. I-am spus unei prietene destul de apropiata ca si-a crescut copilul gresit. Ma rog, nu-mi mai amintesc exact cuvintele pe care i le-am spus, dar ideea asta e. Imi pare foarte, foarte rau ca am facut asta, i-am spus si ei mai tarziu, dar nu vreau sa ma gandesc ce a fost in sufletul ei. Copilul ei are ceva probleme de sanatate si stiu sigur ca ea a facut tot ce a putut sa fie mama perfecta pentru el.
Daca ii aruncam pe geam ochelarii bunicii mele de cate ori ma para parintilor, se pune?
Sigur ca acum imi pare rau… Un lucru e sigur! Viata se razbuna. Concret? Mi se intampla foarte des sa imi pun ochelarii de vedere pe cap si apoi, chioara ca o cartita – cum ma stiti, 😉 ii caut disperata spre deliciul audientei. :))
@Cami- uneori credem ca facem bine si spunem lucruri dureroase pentru cei dragi. Desi de cele mai multe ori avem dreptate sunt si cazuri in care gresim sau in care regretam ce-am spus. 🙁
@good girl- hhhahahaa, se pune, vezi bine ca se pune. 🙂
Si eu am cazut de pe bara de covoare, cand aveam doar 5 ani… eu am aterizat direct pe burta si am dat cu barba de asfalt, motiv pentru care ea, barba, s-a spart. Cu dintii nu s-a intamplat nimic, dar in barba am avut 3 copci. Semn pe care il am si azi, fireste…
din seria ce rele am facut – aruncam mancarea lasata de mama pe geam. aveam multa grija sa aterizeze in tufisuri ca sa nu se vada apoi.
Am dat o petrecere cand am implinit 16 ani (ai mei ma lasasera pentru prima oara singura acasa, cu texte de genul ca au incredere in mine si asa). Am planuit-o maxim. Am avut in casa aprox. 30 de persoane, inclusiv fumatoare. Ascunsesem toate bijuteriile si bautura lui tata, deci that was safe. S-a spart o oglinda in hol, s-a decolorat un covoras in baie si s-au mancat capsunile puse pentru dulceata de mama, in frigider (pe alea nu m-a dus capul sa le ascund si nici nu cred ca aveam unde).
Am reusit sa ascund toate astea (sunt o maestra…).
Mama a aflat totul pentru ca am scris toata tarasenia intr-o scrisoare pe care am uitat sa o trimit si pe care mama a gasit-o.
How is that?
@andrada- aha, bun, maestra de-a binelea. 🙂
Da, si acum tin minte cum, la 6 dimineata prietenii mei veneau de la piata cu pungile cu capsuni. Le-am spalat, le-am pus zahar (din ochi). N-au mai facut crusta, dar cumva mama nu s-a prins… a iesit ok dulceata anul acela. Cam dulce. :D.
Cu covorasul pur si simplu nu s-a prins, iar cu oglinda am facut regie… cum am venit eu in fuga sa raspund la telefon, cum am dat peste cuier, cum s-a spart oglinda, ce bine ca n-am patit altceva etc.
Curat diabolic.