Sunt sigură că nu numai mie mi se întâmplă asta, dar zilele astea la mine se manifesta mai intens decât altă dată.
Am impresia că tot ce fac e așa, în virtutea inerției, până trece ceva, unde ceva-ul e un termen de predare, e o zi din calendar, e un moment, e o intâlnire, e ceva. După care invariabil ceva-ul trece, toată lumea e fericită, planetele se aliniază și eu mă trezesc după o vreme, scurtă, că asta-i problema, că aștept să treacă alt ceva, după care sunt sigură că lucrurile vor reveni la normal. Unde normal e atunci când ai timp dimineața să-ți bei în tihnă cafeaua, îți poți lua gustarea la 10,30, poți lucra fără alte întreruperi până la prânz, îți poți duce copiii la școală și te poți opri să admiri pomii înfloriți de la marginea parcului în drum spre casă. Normal e atunci când ai o oră rezonabilă a sfârșitului de program, când poți face seara o prăjitură pentru ai tăi, când îți începi ora de lectură mai devreme de unu dimineața, normal e (mai spuneți și voi).
Din păcate de vreo trei luni normalul ăsta nu mai vine și eu mă simt din ce în ce mai fără vlagă. Nu vă gândiți că nu-s învățată cu program prelungit și multă muncă, numai că de data asta…
Mă credeți că n-am avut timp să mă gândesc ce facem de Paște? Dacă luăm miel, dacă nu luăm. Noroc cu niște prieteni care ne-au invitat la ei și ne-au amintit cu ocazia asta că vine Paștele. Mă uitam aseară în dulapul cu vase și am revăzut formele de tarte. M-am gândit că n-a trecut niciodată atâta timp fără ca eu să fac o tartă. Oare când vom reintra în normal?
Nici nu știu dacă am scris pe înțelesul cuiva, nu contează, nu-i important pentru voi, e important pentru mine, să înțeleg că așa nu se mai poate, trebuie să iau o pauză (păcat că n-am un șef căruia să i-o cer) și să mă odihnesc. Nu-mi spuneți că e abia marți, joi avem o predare de multe-multe bucăți de ceva și materialul încă n-a sosit. Vor urma probabil două zile de muncă mai ceva ca negrii pe plantație, măcar ăia dormeau noaptea, dar după ce trece și ceva-ul ăsta…parcă văd că apare imediat, dar absolut imediat, alt ceva. 🙁
Da știu, nu-s chiar în toane bune.
Eu zic că ține de fiecare dintre noi să facem ca acest ceva să treacă. În puține cazuri depindem de alții sau de altceva. E vorba atăt de ce putem face noi cât și de starea mentală pe care o avem.
awww, cu totii avem momente din astea. pentru ca iti place sa setezi obiective, de aceea. si eu sunt la fel. am un obiectiv si lupt pentru el, apoi vine altu si altul si mereu astept un “ceva”.
din pacate, cred ca asta e ritmul in care se traieste in aceste vremuri, te inteleg;
chiar daca asta se asteapta de la noi, sa fim sotie, mama, angajat full time, e greu, si uneori e nevoie sa incetinim ritmul, sa constientizam ca, o data cu acel “ceva”, trece si viata noastra, tot depasind acel”ceva”…
si,o data constientizat acest fapt, ca nu se mai poate, depinde tot de noi :), sa schimbam starea de fapt, ceea ce iti doresc si tie, vin sarbatorile, un bun prilej de a face “altceva”, de a te bucura de familie, prieteni, plimbari, relaxare…. o zi mai frumoasa iti doresc si ganduri bune!
@Ionut- da, clar, vna e a mea in totalitate, dar stii cum e, stai sa termin si asta și apoi…
@Cristina- e ok sa avem obiective, dar nu-i ok sa ne sleim de puteri pentru a le atinge. Dar ne descurcam noi cumva. 🙁
@Ana- iti multumesc din sflet pentru mesaj. Deja ma simt mai bine. 🙂
@nina: si eu fac la fel; trag ca nebuna ptr targeturi, mai ales ca la mine la work e target-based. dar si in viata de zi cu zi imi pun tot felul de targeturi. asa m-am obisnuit
@Cristina- si eu m-am obisnuit, dar aseara parca eram la capatul puterilor. Azi sunt (aproape) ca nouă. 😀
Cred ca asa traim , pe fast forward. Mie cel putin asa mi se pare. La tine sunt mai diferite lucrurile ca lucrezi acasa, ai biroul acolo si altfel iti faci planurile..E un lucru bun ca nu ai sef de la cine sa ceri pauza, dar totusi .. mai trebuie la tine si un refresh. E foarte bine ca ai tot felul de obiective si ca le indeplinesti, inseamna ca treci la un alt nivel si asta ar trebui sa te faca mai puternica. E drept, trebuie o pauza, meriti!
@nina: cunosc sentimentul. btw: nici eu nu stiu ce facem de Paste si unde pui ca le sarbatorim pe ambele 🙂 atata stiu ca voi face oua colorate natural
@Marmotzel- ai zis perfect. cuvantul pe care-l cautam era refresh. :))
@Cristina- hehhe, suna bine asta cu ouale vopsite natural. 🙂
Pe înțelesul meu ai scris sigur! Și eu trec printr-o stare asemănătoare ce văd că s-a întins pe 4 luni deja… Cred că voi lua sfatul lui @Marmotzel și-l voi pune în practică cât de curând: refresh!
Articolul asta descrie viata mea. Din “ceva” in “ceva” 🙁
@NightOn – da, si eu o sa incerc zilele astea un refresh.
@brontozaurel – date te tin inca bateriile, e ok. Nu te plange. La mine s-au cam terminat. Ori ma conectez la un incarcator, ori le schimb, ori…
Problema este ca simt ca imi tot aman viata. Nu fac o tona de chestii pe care mor sa le fac. Ma tot duc singura cu zaharelul ca “altele sunt prioritatile acum”. Este al naibii de frustrant…
@brontozaurel- inteleg perfect. 🙁
Si eu ma gandeam zilele trecute sa imi prioritizez programul in asa fel incat sa simt macar o bucurie pe zi, altfel am tem ca ma voi transoforma in robotel si vor curge anii peste mine 😀
Iti multumesc ca ai asternut gandurile “pe hartie”, ai zis exact ce simt si eu doar ca inca nu reusisem sa traduc sentimentul!
O zi frumoasa! 🙂