Nu vreți să știți în ce viteză sunt:
- mărțișoarele pe care le-am făcut zilele trecute au nevoie de șnururi și pliculețe. Voi delega această sarcină către membri mai mici și mai îndemânatici ai familiei.
- la ora nouă vine prima mașină să încarce marfa comandată ieri de care încă nu ne-am apucat. Doar materialul e croit și clientul știe asta. Sper numai să nu trimită un camion.
- aș fi vrut să am azi o zi liniștită de mărțișor, una în care să-mi amintesc de felul în care purtam mărțișoarele pe vremuri. Va trebui să mă mulțumesc cu a-mi prinde în piept un trifoi cu patru foi.
- sper ca voi să aveți mai mult timp și să vă bucurați în tihnă de începutul ăsta de primăvară. Ce dacă aseară a nins și dimineață când m-am dus să iau laptele din cămară, încălțată doar în papuci, m-am afundat in zăpadă până la glezne. Nu ne sperie pe noi câțiva fulgi. Primăvara vine și asta n-o poate nimeni contesta.
O zi minunată vă doresc și spor la lucru să aveți!
(Visited 33 times, 1 visits today)
Vai spor la treaba si te vei linisti mai pe seara. Sa pui poze cu martisoarele facute de tine, sunt tare curioasa.
@Marmotzel- heheh, mult mai pe seara ma linistesc si nu pentru mult timp, dimineata o luam de la capat. DAr sunt optimista, mai sant vreo 10 zile. Cel putin.
N-am avut timp sa fac poze la martisoare si azi fetele le-au luat la scoala. In afara de un elefant pe care Iulia mi l-a dăruit mie, nu mai am nimic. 🙁
uf, ce s-a intamplat cu blogul tau cald, cu nasturii si peticele si culorile care este? la multi ani.
@ioana- blogul e la fel de cald, au disparut doar peticele si nasturii. De fapt n-au disparut, s-au intors in atelier si parca-s mai multe ca niciodata. 🙂
La multi ani si tie!