Vă spuneam aici cam acum o lună că se vor schimba lucruri pe blog. De unele m-am ținut, de altele nu, la cele mai multe voi reveni imediat ce timpul mi-o va permite.
Știu că azi sunt mucenicii, dar eu acum am timp și acum vă spun următoarele: cele trei categorii de premii pe care voi încerca să le acord în fiecare lună sunt: cel mai activ cititor, adică cel cu cele mai multe comentarii pe acest blog în luna pentru care se acordă premiul; cel mai frumos comentariu lăsat de un cititor pe blog, tot așa în luna pentru care se acordă premiul, ați înțeles voi. Mai caut o categorie că aș vrea să fie trei premii lunar, poate veniți voi cu ceva idei în sensul ăsta.
Și acum câștigătorii lunii februarie sunt:
- Cel mai activ cititor- a fost luna trecută Marmotzel– ocazie cu care primește de la mine un cadou surpriză, nu spun exact ce că vreau să-l aștepte cu interes, dar îi dau indicii: va primi un lucru făcut de mine special pentru ea și-o carte).
- cel mai frumos comentariu – pentru acestă părere îi revine domnului Oleg Danovski junior. De data asta categoria nu primeste premiu decât în cazul în care autorul îl revendică, dar am vrut neapărat să mă laud cu el. Cu domnul Danovski, desigur.
Nu vreți să știți cât timp mi-a luat să fac statistica cu comentariile și să-l aleg și pe cel mai interesant dintre ele. Dar a meritat tot efortul, am recitit practic toate comentariile voastre de luna trecută. Sper ca în luna martie să fiți și mai mulți și cineva s-o întreacă pe Marmotzel. Și nu uitați de o nouă categorie, că premii am slavă domnului, de cărți are grijă editura All care-mi trimite tot ce-i mai bun și eu vi le dau cu mare drag (după ce le citesc, evident). 😀
Yeyyyyyyyy! Ce fericire pe capul meu. cred ca e prima data cand castig o carte prin intermediul blogului. Mi-ai inseninat ziua si voi incepe weekendul cu o stare de spirit tare buna. Multumesc !
Marmotzel- ma bucur ca ti-am facut o bucurie, sper ca ceilalti sa nu fie suparati, mai ales ca lupat a fost destul de stransa, Cami si Cristina au fost imediat in apropierea ta in clasament. 🙂
Si eu sper, ca sunt mai noua pe aici 🙂 Recupereaza fetele lunile urmatoare:P
[…] luna februarie se pare ca am fost cel mai activ comentator pe blogul Ninei, asa ca am primit cel mai frumos premiu de pana acum. Nu m-am asteptat nicio clipa sa castig, nici […]