Ziua 64- 64,1 kg
Cu mare bucurie vă anunț că azi dimineață prietenul meu cântarul (poate dacă îl numesc așa, arată ce vreau eu) mi-a afișat cu nonșalanță 64,1 kg, adică fix cu 100 g mai puțin față de săptămâna trecută.
Îl mai numesc prieten și din alte motive, de exemplu săptămâna asta, date fiind împrejurările, n-am avut timp de niciun minut pe bicicletă și nici gustările nu le-am respectat în totalitate, așa că mă așteptam la o creștere în greutate. Dar nu mă plâng, săptămâna asta am scăpat, sunt chiar mulțumită, numai că nu mai pot continua așa.
Îmi tot găsesc scuze (e drept că săptămâna asta am exagerat cu munca și nici nu pute fi vorba de exerciții), nu beau suficientă apă, de ceaiuri nu mai zic…dar acum odată cu venirea primăverii sper să capăt noi forțe și mai ales motivații (aș vrea să încerc niște rochițe mai vechi care îmi veneau minunat odată, dar sigur nu mă încap acum, încă).