Ziua 85- 63,3 kg
Timpul trece mai repede decât mi-aș fi dorit, chiar dacă știu că odată cu trecerea lui, kg mele în plus vor pleca și ele. Dacă mă țin în continuare de treabă, evident, dar asta-i altă poveste.
Să vă spun de săptămâna asta: am scăzut ăn greutate 400g față de vinerea trecută și aproape că nu-mi mai încap în piele de bucurie. S-ar putea însă să nu fie o slăbire sănătoasă, pentru că am muncit este puterile mele zilele astea, am stat de la 8 dimineața până după miezul nopții în atelier în unele zile, iar în altele am condus mașina de la o întâlnire la alta prin București de zici că nu-mi mai dau ăștia carnetul înapoi după ce-mi expiră pedeapsa. Deocamdată conduc cu dovada aia de 15 zile și mă obișnuiec cu gândul că urmează să fiu pieton vreo 60 de zile.
Să revenim la kg, de data asta nu mă pot lăuda decât cu apa băută, pentru că de mâncat am reușit să împing cina undeva pe la ora 21 în două zile, iar cu bicicleta n-am fost prietenă deloc săptămâna asta. Vă dați seama că mă așteptam la stagnare sau chiar la ceva grame în plus, dar mare mi-a fost mirarea dimineață când am văzut cât arăta prietenul meu cântarul. 😀