fără toane

Azi m-am trezit ca de obicei la 6,30. Da, era o vreme când la ora asta eram gata cu multe chestii, dar de când cu zăpada, parcă mi-e mult mai somn. Cum Sorin s-a trezit odată cu mine, a dat el primul zăpada din curte și de la poartă. Știți că strada noastră, chiar dacă-i în București, arată ca o uliță înzăpezită, așa că cineva trebuia să facă pârtie. La 8 atelierul a început lucrul, dar zăpada își făcea și ea în continuare treaba ei.

Când a venit vremea să-mi fac cele 15 minute  pe bicicleta mea medicinală, am renunțat la idee și-am ieșit și eu la o sesiune de dat zăpada. Nu era ger deloc, zăpada era pufoasă și ușoară, așa că a fost o plăcere. Asta se întâmpla pe la 9.

Nici n-am apucat eu să intru în birou și să răspund la ceva mailuri, că  pe la 10,30 când am ieșit pe terasă, m-am speriat. Ziceai că n-a dat nimeni azi zăpada. Am luat lopata mea eroină, de 15 lei/buc, și-am repetat operațiunea, mai ales că Sorin trebuia să plece cu mașina și trebuia și ea bine curățată. Am avut plăcuta surpriză să mai văd câțiva vecini la treabă, și ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că pe lângă mine treceau din când în când băieți tineri cu lopeți în mâini.  I-am întrebat dacă vin să mă ajute pe mine și s-au prins că glumesc. Mi-au spus că merg fiecare pe la câte o rudă, un cunoscut mai vârstnic sau bolnav care nu poate să-și facă singur cărare. M-am bucurat că am așa vecini pe stradă și-am zis că omenia poate totuși nu s-a terminat.

Cum a nins continuu și mai ales de frică să nu se pună prea multă zăpadă pe locul lăsat liber de mașină (Sorin plecase de acum, și nu săriți că de ce a plecat cu mașina pe vremea asta, că drumul pe care l-a făcut era esențial pentru bunul mers al atelierului, plus că avea de livrat produsele lucrate de noi toată săptămâna trecută), am ieșit din oră în oră la dat zăpada. Era practic aceeași operațiune repetată iar și iar. Doar muntele de zăpadă din curte și de la stradă creștea văzând cu ochii.

La două am făcut o pauză, dar vă spun cu mâna pe inimă că eram foarte mulțumită de felul în care deszăpezisem până și strada din fața porții noastre și de la vecinul din stânga și din dreapta. Era super. Operă de artă, ce vreți voi.

La trei și jumătate m-a chemat Sonia și mi-a spus că locul de parcare e plin de zăpada. Ce credeți? Intrase un nene cu plugul să curețe toată strada. Cum la mine în poartă era curat, acolo și-a răsturnat și el cuva plină de zăpadă. Și dus a fost.

Mi-a venit să plâng în primul moment, mai ales că știam că din moment în moment trebuia să vină Sorin și nu avea loc de parcare. Minunat, zic. O luăm de la capăt. Numai că de data asta n-a mai fost așa de simplu, zăpada lăsată de plug era bătătorită, înghețată și grea. Mi-a luat ceva să termin toată treaba și să fac iar locul lună, dar am reușit. Bineînțeles că Sorin m-a găsit tot la dat zăpada. Nu râdeți, eu am vrut doar o poză, el nu, batman, batman, facem film:

Ei, acum vă e clar că bloggerii ăștia nu-s chiar numai vorbe ci și fapte? Tot nu credeți? Ei bine, Ionuț a avut o idee foarte faină, ceva de genul ia haideți să ne adunăm noi bloggerii și să deszăpezim ceva. Mulți dintre noi s-au alăturat inițiativei lui și sunt tare curioasă ce-o să iasă din asta. 

P.S. Cine credeți că a dat zăpada acum pe seară?