fără toane

Se zice că în spatele oricărui bărbat puternic stă o femeie și mai puternică. This is a true story and you’ll see why.

Monica s-a căsătorit cu Tudor imediat ce amândoi au terminat liceul și l-a susținut apoi lucrând contabilitate primară la o firmă din oraș toți cei 4 ani în care acesta a fost la facultate. Tudor a făcut arhitectura, îi plăcea desenul și avea și câteva idei despre cum va arăta căsuța lor peste câțiva ani. Ani buni aș zice.

Băiatul a ținut cu casa pe timpul facultății, nu cheltuia mult, învăța  repede și bine, în weekend-uri făcea scăunele și căsuțe pentru câini, ce spun eu căsuțe că erau de-a dreptul vile, mai câștiga un ban, mai cumpăra o carte.

Dar iată că școala lui s-a sfârșit și Tudor s-a angajat în câmpul muncii, n-a găsit el post pe măsura și ambițiile lui, dar nici agent comercial nu-i de ici de colo. Avea mașină de serviciu pe timpul zilei, seara o lăsa la garaj și-l lua pe 36 până acasă, avea telefon de la firmă cu minute incluse el plătea doar ce depășea. Pe ăsta chiar ăl lua acasă. Până și nevasta i-a fost o vreme mulțumită, până când ea a avansat și-a fost trimisă de către firma la care lucra la un colegiu de conta că era nevoie să poată semna și ea niște acte în firma aia că doar presta acolo de 6 ani de acum.

Ei bine, pe vremea când femeia lua și salariu și mergea și la cursuri, soțul a început încet, încet să se plângă și să nu mai fie așa mulțumit de nevastă, chiar dacă ea își dădea interesul și ajungea acasă înainte ca lui să i se facă foame, dar prea târziu după părerea lui.

Degeaba îi explica Monica că ea stătuse singură 4 ani timp în care dumnealui învăța și nu i-a spus niciodată că mai bine ar lăsa învățătura și-ar veni lângă ea, nu i-a spus-o pentru că îți dorea ca el să-și împlinească visul…și aici și-a dat Monica seama de unde vine frustarea lui, visul îi rămăsese bărbatului undeva departe.

N-a spus nimic și a pus mâna pe telefon. A sunat la cele două firme de arhitectură cu care lucra și a întrebat dacă n-au nevoie de un om tânăr și cu multă imaginație care să lucreze pentru ei. Nu aveau.

Fata nu s-a lăsat și cu prima ocazie când s-a întâlnit cu unul din acționarii uneia dintre firme, l-a întrebat dacă l-ar deranja foarte tare ca un tânăr entuziast să-și facă ucenicia la ei la firmă. I-a zis și despre cine e vorba și i-a mai spus și că nu va fi nevoie să-l plătească pe parcursul celor trei luni de internship pe care i le cere pentru soțul ei. Mare i-a fost mirarea când omul a spus da. Nici nu știa pe unde să scoată cămașa și cum să rezolve cu Tudor căruia nu-i spusese nimic despre demersurile ei. Va pleca el oare de la serviciul călduț, dar lipsit de orice perspective pe care-l avea acum? Și dacă o va face cum se vor descurca doar cu salariul ei trei luni?

N-a spus nimic și s-a dus într-o zi singură la socrii ei. Le-a spus ce planuri are și le-a cerut sfatul. Părinții băiatului, care deși la începutul căsniciei copiilor credeau că Monica le trage mult băiatul în jos, în ultimul timp, după ce văzuseră câte făcuse fata pentru fiul lor, au înțeles că au o noră bună și acum, când au auzit ce vrea să facă fata, au sărit amândoi și-au promis că dacă Tudor se hotărăște să-și lase jobul actual pentru a învăța arhitectură practicând, ei îi vor plăti trei luni salariul. Nu înțelegeți greșit, nu erau niște bogătași, aveau amândoi salarii normale și făceau chiar un efort serios dacă se băgau în asta. Și s-au băgat.

Când a aflat ce pune familia la cale pentru el, Tudor, spre surprinderea tuturor, s-a bucurat enorm și nu s-a supărat deloc că ei nu-l întrebaseră și pe el nimic când îi stabiliseră următoarele trei luni din viață.

De fapt n-au fost doar trei luni, azi Tudor este acționar în firma de arhitectură la care în urmă cu 15 ani venise doar pentru un internship stabilit de nevastă. Monica are azi propria firmă de contabilitate, dar nu asta am vrut să zic. 🙂