fără toane

În 20 februarie 1816 a avut premiera, la Teatro Argentina din Roma, opera lui Gioachino Rossini, Bărbierul din Sevilla. Lansată inițial sub un alt nume (Almaviva sau Precautiuni inutile) și în prezența susținătorilor  maestrului Paisiello – şi el autorul unui Bărbier, premiera a fost un eșec, dar reluată apoi în absența taberei adverse, spectacolul a obținut succesul binemeritat, Figaro devenind astfel nu numai cel mai isteț, dar și cel mai celebru bărbier din Sevilla.

Sunt, iată, aproape 200 de ani de când pe scenele lumii este prezentată opera în trei acte scrisă în numai 13 zile de Rossini, care din lipsă de timp s-a folosit de o uvertură mai veche, scrisă pentru  Aurelian in Palmira ce fusese și ea fluierată la Milano în urmă cu trei ani. 

Cu tot debutul dezastruos, ascultând Bărbierul din Sevilla nu poţi decât să exclami, precum Dante: “asupra celor ce ştiu să râdă, nici zeităţile întunericului nu au vreo putere !”.