În caz că v-ați săturat de iarnă și nu mai suportați nici în sertar CD-ul cu ”Ninge iar, ninge iar, ninge, ninge iar…” ați nimerit aici greșit azi aici, pentru că am de gând să vă arăt poze cu iarna din jurul casei mele.
Mai întâi terasa care-i atât de plină de zăpadă încât mamei îi e frică să nu se prăbușească tavanul:
Personalitatea de azi nu-i un istoric, nu-i un rege, nu-i nici măcar un cântăreț, deși lui i-ar fi plăcut mult să poată cânta. Omul despre care vreau să vă povestesc astăzi face parte din familia mea și nu s-a născut încă cineva care să nu-l placă.
E unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care-i știu, l-aș lua cu mine pe o insulă pustie, se pricepe la calculatoare deși odată mai demult…
… era prin anul 1998, mă angajasem de câteva luni și în firma la care lucram se luase hotărârea de a se schimba calculatoarele. Cele vechi au fost scoase la vânzare la niște prețuri mult sub ce era atunci pe piață, așa că am spart pușculițele din casă și-am luat și noi unul. Vreau să subliniez că la vremea respectivă nu știam nici să fac tabele în word, tot ce știam era să scriu adeverințe și să lucrez într-un program de contabilitate. Revenind, am adus computerul acasă, l-am așezat pe birou (biroul era și el cumpărat tot atunci, oamenii de la firmă cumpărau computere noi cu tot cu birouri pentru ele), i-am făcut legăturile și am început să ne jucăm soliter. Asta a fost în prima seară.
“The biggest devil is me. I’m either my best friend or my worst enemy” sunt cuvintele ei spuse într-un moment de maximă luciditate.
Mi-o aduc azi aminte cum era ea subțirică chiar și atunci când era îmbrăcată în alb, cu părul când creț natural, când întins, când lung, dar cel mai adesea scurt, întotdeauna frumoasă.
Nu vreau să aduc vorba de faptul că a fost luată de val și și-a cam bătut joc de viața ei în ultimiii 10 ani. Noi peste ani nu ne vom aminti de asta, ci vom ține minte un om, o femeie, cu o voce incredibilă. A murit azi noapte, la 48 ani, singură în camera sa de hotel, exact în ajunul decernării premiilor Grammy. Probabil că și-a câștigat astfel acel minut de reculegere venit din partea colegilor ei de breaslă. Păcat!
Pentru că-i prima săptămână când se întâmplă asta și probabil v-am luat prea din scurt, am primit de la voi doar trei recomandări de link-uri. Sper ca săptămâna viitoare să fie mai multe și să-mi fie mai greu să aleg. Așadar, săptămâna asta vă dăm de citit așa:
Ziua 36, 65,1 kg
După ce săptămâna trecută mă bucuram că am trecut sub 65 kg (aveam atunci 64,9), inevitabilul s-a produs săptămâna asta și azi dimineață mai aveam un pic și spărgeam cântarul (e unul din cele de sticlă). M-am cântărit de trei ori, ba mi-am dat și ceasul jos de la mână, poate-poate. N-a fost să fie, trebuie să recunosc, săptămâna asta m-am îngrășat.
Bineînțeles că îmi merit soarta cu prisosință, mai ales că aseară și marți n-am mai făcut cele 15 minute de bicicletă seara, iar în afară de asta am avut și vreo două seri cu mâncat mai mult decât se cuvenea. Și-am băut și vin fiert. 😀
Numai că îngrășarea asta mă face să mă ambiționez și mai mult. Stai așa că nu mă face el pe mine, cântarul zic. Îi vin eu de hac, mai ales că de azi am un program de băut ceaiuri ceva de speriat. Dacă până acum le-am cam ocolit, de acum înainte beau cel puțin trei căni de ceai zilnic, din care una musai e ceai verde. Și mălas și de carnea de porc, care porc tocmai s-a terminat și sper ca mama să treacă la gătitul din pui.
numai bune de link-uit.
Cum spuneam ieri parcă (deja mi se pare că a trecut o veșnicie), vinerea e zi de strâns link-uri frumoase, adică articole care v-au plăcut, și-au fost scrise pe bloguri în săptămâna care tocmai se încheie.
Aș prefera articole de pe blogurile românești, dar dacă ați citit ceva foarte interesant pe blogurile de afară nu ezitați să faceți recomandarea.
Ok, știu că vă frământă asta, dacă simțiți că ați scris săptămâna asta un post de care sunteți mândru pe blogul vostru, ei bine acum e momentul să vă luați inima în dinți, să lăsați modestia deoparte și să ni-l recomandați.
În 10 februarie 1996, la vremea când inventatorul tabletei își ascuțea creioanele de schițe, în Philadelphia, marele campion de șah Gari Kasparov avea programat un meci de 6 partide cu un computer IBM, Deep Blue.
Chiar dacă prima partidă a fost câștigată de computer și Kasparov s-a arătat devastat pentru câteva momente (îi trecuse probabil prin cap faptul că mașinăria e invincibilă), campionul mondial la șah din acea vreme s-a remontat, a acceptat înfrîngerea, și-a dat seama că poate învăța din ea și a abordat partidele următoare diferit. Era totuși pentru prima dată când un computer câștiga o partidă în fața unui campion mondial.
Sau altfel spus Terminator și Rambo s-au întâlnit la spital. Toată lumea știe că Chuck Norris le-a făcut asta. Glumesc!
Nu-i om pe lume care să aibă mai mult de 15 ani și să nu știe cel puțin trei filme (ok, măcar unul) în care cei doi să nu fi fost eroi principali, imbatabili și cu sfârșit fericit. Sfârșitul filmelor, nu al actorilor, că aceștia din urmă sunt mai muritori decât muritorii, oricât ar încerca ei să ascundă asta.
Continue reading Arnold Schwarzenneger şi Sylvester Stallone pe patul de spital
Mă scuzați că folosesc pluralul, mândria nu mă lasă să recunosc că s-ar putea să am un singur cititor și ăla cu tot cu mine.
Dar lucrurile nu stau chiar așa, eu știu asta și vă mulțumesc că treceți mai des sau mai rar pe aici, că vă aruncați un ochi și uneori mai lăsați și câte o părere, care de ce să nu recunosc, mă bucură foarte tare.
Pentru că am intrat în al 4- lea an de blogging, pentru că lumea se schimbă și suntem nevoiți să ne adaptăm cu toții, am de gând să fac niște schimbări aici în ogradă. Nu-s multe, da-s substanțiale și mă vor pune tare de tot la încercare. Ia să vedem: Continue reading Cititori, vi se pregătește ceva
Puțini dintre noi știu că numele Teatrului Național de operă și balet din Constanța (maestrului nu i-ar fi plăcut deloc titulatura asta, el a militat tot timpul pentru un teatru de balet de sine stătător) vine de la cel mai mare dansator, coregraf, profesor și om pe care l-a avut baletul românesc, și anume Oleg Danovski.
La 09 februarie 1917 se năștea în Ucraina Oleg Danovski, ce avea să devină omul care a dus baletul romanesc peste hotare, .
Venit în România la vârsta de 14 ani, fugit împreună cu o elevă a mamei sale din Ucraina, trăiesc o vreme cu pâine și apă și își găsesc adăpost prin parcul Cișmigiu. După o perioadă reușește să se angajeze la teatrul Cărăbuș și aflându-se la timpul potrivit în locul potrivit, devine prim solist acceptând provocarea de a-l înlocui pe balerinul care se îmbolnăvise. A avut o prestație remarcabilă la premieră și și-a câștigat supranumele de Sfinxul Slav.
Continue reading Maestrul Danovski ar fi împlinit azi 95 ani