Month: February 2012

Scurte de joi

  • Mâine fetele au carnaval la școală. Doamna dirigintă ar fi vrut ca elevii să se costumeze în cavalerii mesei rotunde, dar copiii s-au răzvrătit și jumătate dintre ei  vor fi mâine Harry Potter. După ce zilele trecute le-am făcut insigne, azi facem cravate și pelerine. Nu știu cum se vor descurca cu baghetele că eu dacă aș avea una (care să și funcționeze), aș rezolva multe chestii.
  • Tot mâine eu voi merge (alături de mulți alți bloggeri) la un iaurt, o acțiune foarte faină, în care noi voi vizita fabrica Danone, mai precis ne vom petrece în fabrică aproape toată ziua. Revin cu impresii, nici nu știți de când îmi doresc să se întâmple o chestie de genul acesta. Dacă sunteți curioși puteți urmări mâine pe twitter hastagul #launiaurt.
  • pe seară (da, tot mâine) voi merge  la lansarea colecției Iubiri de altădată a Editurii All. Abia aștept cărțile, iubirile de altădată sunt fix pe gustul și inima mea.
Ce mai, toată lumea va avea mâine o zi plină. Nici nu vreți să știți câte îi rămân lui tati de făcut în tot acest timp. 🙂

Au venit bolile

Mama e răcită, îi curge nasul și tușește ca un fumător înrăit. Pe Iulia o ustură ochii și Sonia are roșu în gât și abia poate vorbi.  Și zăpada se topește. Vine căldura cu virușii și temperaturile oscilante care ne cam distrug bruma de imunitate. Nu-s eu chiar în măsură să dau sfaturi altora în materie de sănătate, dar mă cunosc pe mine și pe ai mei și știu că cele mai grave răceli și gripe pe care le-am avut, s-au întâmplat primăvara.

Mi-e cam groază de perioada următoare din punctul ăsta de vedere, dar nu mă pot opri să nu aștept primăvara așa cum n-am mai făcut-o de ani buni. Abia aștept să-mi văd grădinița verde, să-mi înflorească narcisele, apoi lalelele și mai spre vară, trandafirii. Să-mi înflorească mărul și părul din curte, să-mi duc hainele de iarnă în pod și să văd copiii jucându-se baschet în curte.

Hai că am luat-o e câmpii, deocamdată 50% din familie e răcită. Să avem răbdare și va veni și faza doi a începutului de primăvară. Știți că mai sunt  6 zile până la 1 martie, da?

Regina mătăsurilor

Am terminat de citit cartea acum câteva zile, ba am mai termiat una de-atunci. N-am vrut să scriu imediat despre ea, tocmai pentru a mă detașa puțin de acțiune, de a-mi scoate din minte personajele pe care le-am ținut pe tot parcursul lecturii atât de aproape de mine. Regina mătăsurilor e carte pe care mi-am apropiat-o prea mult și n-am înțeles asta decât atunci când inima mi s-a strâns dureros când ceva s-a întâmplat cu atelierul în care se fabricau mătăsurile din poveste.

Vanora Bennett face și de această dată o împletire meșteșugită între adevărul istoric și personajele imaginate de ea. Două surori frumoase se căsătoresc după dorința tatălui și-și trăiesc viața după propriile lor reguli. Una îndrăgostindu-se de rege (Jane), iar cealaltă (Isabel) de mătase, dar în egală măsură și de Dickon. Cine este acesta din urmă și ce rol joacă el în adevărata istorie, dar și în viața eroinei noastre, vă las pe voi să descoperiți, tot așa cum veți descoperi și Anglia sfârșitului de secol XV.

Mi-a plăcut mult un personaj din carte, un om adevărat, un prieten extraordinar care trece totuși neobservat în tumultul de personaje extrem de bine conturate și șarmant prezentate de autoare. El este Will Caxton, după părerea mea, cel mai modest om care existat în acea perioadă. La polul opus o văd pe prințesa bastardă Elizabeth, viitoarea regină a Angliei, soția primului rege din dinastia Tudorilor. Deși ingenuă, prințesa se dovedește genul de om care poate călca pe cadavre, numai pentru a-și atinge scopul. Sau poate sunt eu prea dură și ea nu voia decât o căsătorie bună.

Continue reading Regina mătăsurilor

Grigore Alexandrescu

Se năștea la 22 februarie 1810 la Târgoviște. El este poetul pe care in copilărie îl scriam cu x spre deosebire de Alecsandri.

Deși a rămas orfan de mic s-a făcut remarcat prin inteligenta si memoria uimitoare pe care le avea. Ajuns la București la Sfântul Sava, se împrietenește cu Heliade, tot un Târgoviștean cu care locuiește o vreme. Acesta din urmă îi publică prima poezie în Curierul Românesc.

Ultimul fabulist autentic de limbă română, moare la 75 ani, dar în  ultimii 25 n-a fost tocmai sănătos. Ne-au rămas însa niște opere atât de actuale, încât ai crede că fabula de mai jos a fost scrisă ieri:

Continue reading Grigore Alexandrescu

Legea picnicului s-a votat

Să vină primăvara și să dăm amenzi, zic.

Mie mi se pare de foarte mult bun simț legea asta, noi românii avem nevoie de legi care să ne civilizeze, numai eu știu câți saci de gunoi strâng de fiecare dată când merg la iarbă verde, și nu vorbesc de Let’s do it.

Am vrut să citesc legea de la cap la coadă, n-am găsit-o, dar nici nu mă pricep la căutări, așa că dacă are cineva un link, vă rog.

Cum spuneam, mi se pare excelent faptul că vom avea locuri special amenajate pentru picnic, deși definiția dată acestuia în lege,  activitatea de picnic reprezintă orice activitate de recreere desfăşurată pe domeniul public sau privat al statului şi/sau unităţilor administrativ-teritoriale, de una sau mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente, precum şi, după caz, aprinderea sau nu a focului, mi se pare că lasă loc de interpretări și de acum înainte dacă bei apă pe stradă, se cheamă că ești la picnic și dacă nu-i loc amenajat, poți lua amendă între 100 și 5000 lei.

Continue reading Legea picnicului s-a votat

Ziua plăcintelor

Ieri la clasa fetelor mele de la Liceul Waldorf a fost ziua plăcintelor. Fetele sunt la epoca de limba rămână, și pe lângă analize de text și conjugări de verbe, au învățat, citind din textele lui Negruzzi,  și cum se făceau și vindeau plăcintele de altă dată. Astăzi plăcintarul nu mai există, istoria l-a omorât, dar au fost vremuri în care omul nici nu apuca să-și pună tablaua jos că aceasta îi și era golită de către cumpărătorii pofticioși.

Bun, legat de asta, copiii noștri au fost invitați ieri la ziua plăcintelor, prilej cu care fiecare a dus la școală câteva bucăți de plăcintă sau chiar plăcinte întregi (cazul Sonia), pe care le-au împărțit între ei și pentru care fiecare a scris rețeta cu cuvinte frumoase. De exemplu, faina din rețetele lor era ca o pudră parfumată, zahărul era ca micile cristale și ouăle nu puteau fi altfel decât, vorba Mirunei, de găină fericită.

Am făcut și noi două plăcinte ieri, una mai bună decât alta. A Iuliei a fost cu merele amestecate în blat, astfel încât plăcinta a fost mult mai ușor de mâncat, mai ales de către copii, iar gustul este unul mai mult decât delicios: Continue reading Ziua plăcintelor

Nina Simone

În 21 februarie 1933 se năștea în Carolina de Nord cel de-al șaselea dintre cei opt copii ai familiei Waymon. Era o fată ce urma să se dovedească cu mâini și voce de aur și avea să devină cunoscută sub numele de Nina Simone.

Vă imaginați o tânără negresă în anii 50? Ce șanse de afirmare ar fi avut? Cu toate astea, copila a studiat pianul la New York ceva foarte straniu pentru o fata la acea vreme, apăi pentru una de culoare.

A vrut să se angajeze ca pianistă într-un club și i s-a spus că ar avea mai mare succes dacă s-ar acompania cu vocea. A început astfel să cânte și a ajuns una dintre cele mai cunoscute voci a secolului trecut. A murit la 70 de ani după o viață cu multe suișuri și coborâșuri, cu greutăți, dar și cu mari bucurii.

Continue reading Nina Simone

Duminica pe răcoare stăm lângă radiatoare

Ieri pe la prânz s-a oprit centrala și cum Sorin a fost de părere că trebuie să curețe ceva cap din mașinărie, s-a dus cu el în garaj, l-a curățat bine, după care l-a rupt. În două.
Să vă mai spun că totul se întâmpla într-o zi de iarnă, duminica, undeva în jurul prânzului? Să vă mai spun cât de prăpăstioasă și friguroasă e mama?
Sincer, eu n-am avut emoții. Știam că până seara Sorin va reuși cumva să repare centrala. Întotdeauna reușește să rezolve ce-și pune în cap. Ce păcat că nu-și dorește să fie președinte!
Pentru început a fost la Romstal, a ajuns la 13.55, iar magazinul se inchidea la 14,00. Bucurie că a găsit deschis, disperare că ăia nu aveau piesa ce ne trebuia. Pfff și dacă ați ști ce mică era…
A sunat apoi un instalator pe care il recomandaseră cei de la Romstal. omul era la țară să-și deszăpezească părinții și se întorcea pe seară. În tot acest timp casa noastră se răcea încet dar sigur. Mama își pusese deja vesta matlasată și căciula, Sonia era în continuare în  tricou și susținea că îi este cald, iar eu am aprins cuptorul.
Pe la trei a venit Ioana cu Gabi (știți voi, stomatologul despre care am tot zis că vă povestesc) și Aida, iar când au văzut în ce situație deloc agreabilă suntem, au căutat soluții. Gabi a zis că lipește el piesa la cabinet, Ioana i-a trimis după radiatoare. Au plecat băieții și s-au întors rapid cu un radiator, apoi au mers la cabinetul de stomatologie să lipească cumva piesa de centrala, că era mică și prin ea circulă gaze. Trebuia lipita cu altceva decât plastic. Nu știu ce-au făcut, cine i-a mai ajutat, cert e că au lipit-o într-un fel. Cu toate astea pe la cinci au plecat spre nenea instalatorul care tocmai venise de la țară. Omul s-a arătat mulțumit de lucrătura băieților, dar totuși, pentru siguranță le-a sudat el piesa ca un meseriaș bun ce este.
Cu treaba rezolvată și cu viteza melcului (pe stradă era o ceață de s-o tai cu autogenul) au ajuns în casa răcoroasă pe la opt, ca să nu spun douăzeci.
Acum ar fi fost culmea ca centrala să nu se fi opri din cauza piesei ăsteia și după toată tevatura să fi fost altceva stricat.
N-a fost așa, v-am zis că Sorin se pricepe. Și dacă piesa aia s-a rupt în mâna lui, asta a fost, bine că s-a întâmplat așa și nu s-a rupt când era pusă pe centrală, să fi ieșit gaze prin ea și să fi pățit alte necazuri. A mai durat maxim o jumătate de oră până ce temperatura din casă a ajuns la optim și odiseea s-a încheiat cu succes, așa cum preconizasem că va fi încă de la început.
Oricum, mi-e groază să mă gândesc la cei ce n-au avut curent sau căldură în case zile la rând. Nu zic că eu am intrat în panică, nu se făcuse atât de frig, dar e groaznic să te gândești că n-ai cu ce încălzi camera copiilor ori pe cea a părinților.
Voi ați avut o duminică liniștită?

Premiera operei Bărbierul din Sevilla

În 20 februarie 1816 a avut premiera, la Teatro Argentina din Roma, opera lui Gioachino Rossini, Bărbierul din Sevilla. Lansată inițial sub un alt nume (Almaviva sau Precautiuni inutile) și în prezența susținătorilor  maestrului Paisiello – şi el autorul unui Bărbier, premiera a fost un eșec, dar reluată apoi în absența taberei adverse, spectacolul a obținut succesul binemeritat, Figaro devenind astfel nu numai cel mai isteț, dar și cel mai celebru bărbier din Sevilla.

Sunt, iată, aproape 200 de ani de când pe scenele lumii este prezentată opera în trei acte scrisă în numai 13 zile de Rossini, care din lipsă de timp s-a folosit de o uvertură mai veche, scrisă pentru  Aurelian in Palmira ce fusese și ea fluierată la Milano în urmă cu trei ani. 

Cu tot debutul dezastruos, ascultând Bărbierul din Sevilla nu poţi decât să exclami, precum Dante: “asupra celor ce ştiu să râdă, nici zeităţile întunericului nu au vreo putere !”.

Link-urile săptămânii

Haideți că săptămâna asta am primit mai multe propuneri, e drept că majoritatea venite chiar de la autorii articolelor, dar dacă nu ne promovăm noi, atunci cine. Mi-ar plăcea însă ca pe viitor să avem puterea de a promova și articolele faine scrise de altcineva.

  • Prima recomandare vă trimite la Ana, care ne dă câteva sfaturi despre ce trebuie să știi când plănuiești concediul în afara țării. Mărturisesc că și eu sunt interesată de toate lucrurile astea, nu vreți să știți câte ore petrec plănuind până la cel mai mic detaliu excursia asta.
  •  pentru că este pentru o cauză pe care și eu o sprijin, la punctul doi vă voi da două link-uri către recenzii de cărți din campania vAlluntar a celor de la editura All. Carmen face o recenzie unei cărți despre grădinărit, necesară celor cu grădini întinse, dar și celor care iubesc plantele, stau la bloc și au doar câteva ghivece. A doua recenzie e cea făcută de Ioana unei cărți de bucate de data asta, o carte despre bucătăria chinezească. Trebuie să fie foarte fain să știi să-ți faci acasă tot felul de rețete chinezești. Sper că știți că pentru orice comentariu lăsat de voi la articolele care participă la campania vAlluntar, oamenii de la All fac 3 minute de muncă voluntară. Din păcate nu toate editurile se pot lăuda cu fapte bune, de exemplu Rao nu-și plătește traducătorii și asta nu poate fi decât foarte rău. Oare cum se pot privi în oglindă oamenii ăștia?
  • Pe Cosmin Andreescu l-am cunoscut (doar virtual deocamdată), ca și Sabina, tot când a vrut să doneze niște bani pentru cazul fetei din Timișoara, Valentina, remember? Săptămâna asta el a publicat pe bolgul Sabinei Cornovac o poveste despre el și despre viața alături de urmașii lui Hitler. Foarte interesant! Și tot despre străinătatea văzută prin ochii românilor puteți citi un fain articol și la Maria. Și Cosmin, și Maria au promis continuări ale articolelor, așa că le așteptăm cu interes.
  • O poveste despre cum se petrecea noaptea nunții în alte vremuri, ne scrie Mixy, a cărei bunică are curajul acum în aproape ultimul ceas să le spună nepoților adevărul. Cu umor, desigur.
  •  Oana încearcă să câștige la alba-neagra și vrea să înțeleagă cum merge treaba în sistemul sanitar românesc. Sper că s-a lămurit.

Continue reading Link-urile săptămânii