fără toane

Se năștea la 22 februarie 1810 la Târgoviște. El este poetul pe care in copilărie îl scriam cu x spre deosebire de Alecsandri.

Deși a rămas orfan de mic s-a făcut remarcat prin inteligenta si memoria uimitoare pe care le avea. Ajuns la București la Sfântul Sava, se împrietenește cu Heliade, tot un Târgoviștean cu care locuiește o vreme. Acesta din urmă îi publică prima poezie în Curierul Românesc.

Ultimul fabulist autentic de limbă română, moare la 75 ani, dar în  ultimii 25 n-a fost tocmai sănătos. Ne-au rămas însa niște opere atât de actuale, încât ai crede că fabula de mai jos a fost scrisă ieri:

Câinele și cățelul

“Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.”
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
“Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei.”
– “Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?”
– “Dar ziceaţi…” – “Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei.”
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.